Teatrul absurdului - studiu de caz - Așteptându-l pe Godot

Teatrul absurdului este o mișcare care datează din anul 1950, localizată ca centru în Franța. Termenul de „ teatrul absurdului” datează din 1961 când Martin Esslin încearcă să găsească o justificare în condiția în care termenul de „ absurd” era foarte des utilizat și abuzat. Mai ales că piesele încadrate în această paradigmă au foarte jucate. Iar acești autori etichetați ca aparținând teatrului absurdului nu au făcut parte dintr- o mișcare sau un grup. Ei nu vor accepta ideea de „teatrul absurdului” în operele lor.

Absurd provine din limba franceză „absurde” şi înseamnă lipsit de sens. Își are sensul original de „dizarmonic”, în context muzical. De-aici şi definiţia de dicţionar: „în dizarmonie cu raţiunea sau bunul simţ; nepotrivit, iraţional, ilogic”>> . Poate însemna pur şi simplu „ridicol”>> , << „absurd este ceea ce e lipsit de scop”>> .

Conform lui Martin Esslin teatrul absurdului preia o serie de tradiții seculare, pe care le valorifică, în diferite moduri. El le clasifică astfel :

1.Teatrul „ pur” , respectiv efectele scenice abstracte, așa cum se întâmpla la circ sau într- un spectacol de revistă. În teatrul absurd acesta este reprezentat prin atitudinea sa anti- literară, renunțarea la limbajul vorbit. Astfel, acesta se întoarce la limbajul non-verbal. În piasa lui Samuel Beckett, Așteptându- l pe Godot întâlnim acest lucru sub numele de „ music hall”. Dialogurile lui Vladimir și Estragon încrucișate au calitatea specifică, repetivitatea și ritmul succesiunii rapide a sporăvăielii comice. Ei la un moment dat chiar fac referire la acesta:

VLADIMIR: Frumoasă seară.

ESTRAGON: De neuitat.

VLADIMIR: Şi încă nu s-a sfîrşit.

ESTRAGON: S-ar zice că nu.

VLADIMIR: Abia începe.

ESTRAGON: E teribil.

VLADIMIR: Te-ai crede la spectacol.

ESTRAGON: La circ.

VLADIMIR: La music-hall.

ESTRAGON: La circ.

Se respectă tradiția music-hall-ului sau circului prin exista momentelor de umor fizic: „ Estragon își pierde pantalonii, se joacă un gag prescurtat cu trei pălării care se pun, se scot și se schimbă îmtr-o succesiune de o aparent infinită confuzie și o mulțime de căderi în fund.”

2. Clovneria, gagurile și solo- urile de virtuozitate sunt preluate din commedia dell’ arte.

„ Din punctul de vedere al commediei, Vladimir și Estragon sunt două tipuri tradiționale de Zanni” . Primul este inteligent, spiritual, caustic, apt să creeze intrigă; al doilea cu totul opus, cu atitudinea unui angajat la teatru. Estragon este incapabil să se separe intelectual de Vladimir, idealistul care-l domină, neputând să-i ofere perspectiva omului care se opune destinului, ancorat într-o lume ostilă, lovit de violență și suferință. Celelalte personaje, Pozzi și Lucky, sunt creeate pentru a susține acest teatrul al așteptării creat de Beckett.

3. Nonsenul verbal care nu pune, nepărat, accentul pe ludic, ci mai degrabă pe dorința detașării de constrângeri. Replicile din Așteptându-l pe Godot par uneori incoerente, spuse fără noimă, dar de fapt sunt create după o logică perfect structurată. „Succesiunea întâmplărilor și replicile sunt diferite în ficare act. De fiecare dată, cei doi vagabonzi se întâlnesc cu o altă pereche de personaje, Pozzo și Lucky, stăpân și sclav, în circumstanțe diferite; în fiecare act Vladimir și Estragon vor să se sinucidă și nu reușesc, din motive diferite; dar aceste variații servesc doar pentru a pune accentul pe similitatea esențială a situației- plus ca change, plus c’est la meme chose.”

Tot Esslin susține: Mutația care se întâmplă este că teatrul devine mai puțin teatral în ceea ce privește construcția. Mesajul este, în schimb extrem de coerent și bine articulat, chiar dacă el pare încifrat, fragmentat sau inegal, iar textul are un principiu ordonator.