Asigurarea maritimă la Euroins

1. Asigurarea maritimă. Concept

In contextul comerţului internaţional în plin avînt, pe mare calatoresc valori din ce în ce mai mari înglobate în navele de trasnsport si încarcatura acestora.

Sunt greu de imaginat armatori sau comercianri care sa poata suporta singuri riscul unor pierderi tolale a unor valori asa de mari. Sistemul asigurarilormaritimepoatepreluaînsa riscuri practicnelirnitate si poate asigura despagubirea asiguraţilor în caz de dispariţie a acestor bunuri.

Nici o societate de asigurare separata sau un asigurator izolat nu ar putea face faţa unor asemenea riscuri, daca între asiguratori nu s-ar utiliza metoda dispcrsarii riscurilor. Dispersarea riscurilor se face pe calea participarii mai multor asiguratori la asigurarea iniţiala prin preluarea de catre fiecare a unei parţi din riscurile legate de o anumita nava sau incarcatura, cu ajutorul mecanismului reasigurarilor, ceea ce conduce la asumarea de catre plecare asigurator si reasigurator a unui numar cît mai mare de riscuri în cît mai mica masura, Încat fiecare sa poata suporta despagubirile ce-i revin din venitul pe care-l realizeaza sub forma de prime de asigurare si reasigurare.

În condiţiile actuale care vanzatorii rnarfurilorle încarca pe nave numai atunci cand au deschis la banca lor un acreditiv irevocabil, ei pot tine casa contravaloarea marfurilor imediat, prin depunerea conosamentelor.

Banca nu primeste insa documentele la negociere fara ca acestea sa fie însoţite de o garanţie suplimentara sub forma unei poliţe de asigurare maritima care sa asigure recuperarea debitu in cazul pierderii marfurilor.

Poliţa de asigurare maritma constituie dovada faptului ca marfurile sunt in totalitate asigurate la societaţi de asigurare recunoscute, împotriva pierderilor si avariilor ce le pot suferi ca urmare a transportului pe mare.

În timp ce proprietarii marfurilor asigura încarcatura navelor înpotriva riscurilor speciflce transportului maritim, prin asa numitu sistem de asigurari CARGO, proprietarii de nave, îsi asigura navele împotriva acelorasi categorii de riscuri. Asigurarea navelor maritime estc cunoscuta sub denumirea deasigurare CASCO si acopera riscurile si avariile la corpul navei, la masini si instalaţii de încarcat. Sistemul de asigurare CASCO a fost uniformizat sub aspectul limitarii si individualizarii riscurilor acoperite prin poliţe dc asigurare CASCO în condiţii standard, în schimbul unor prime de asigurare corespunzatoare. Datorita cresterii responsabilitaţii armatorilor caurmart adoptarii însemnat numar de convenţii internaţionale, acestia au fost expusi unui numar cresctnd de riscuri neacoperite de poliţe CASCO. Cum pierderile si cheltuielile Ia care stnt expusi armatorii datorita acestor riscuri sînt imposibil de suportat de armatorii izolaţi, acestia au simţit neccsitatea protecţiei oferite de asigurare în cadrul asigurarilor.

Asigurarea maritimă este prima formă de asigurare, începutul ei datând încă din antichitate. Apariţia ei, ca primă formă de asigurare, este explicată prin legătura strânsă: comerţ - navigaţie maritimă, descoperindu-se că navele, mărfurile şi vieţile omeneşti erau expuse riscurilor mării.

De-a lungul unei perioade îndelungate de timp, proprietarii navelor au fost aceiaşi cu proprietarii mărfurilor şi, ca urmare, exista o singură poliţă de asigurare, care acoperea atât mărfurile, cât şi nava. Acest lucru era posibil pentru că interesul aparţinea aceleiaşi persoane. Ulterior, s-a trecut la o specializare determinată, preponderent, de evoluţia comerţului, apărând o diferenţiere între persoanele interesate în proprietatea asupra mărfurilor şi a navelor şi, deci, două forme de asigurare, două tipuri de contracte de asigurare, în funcţie de acelaşi interes:

- asigurarea corp nava si masini

- asigurarea navelor - CASCO;

- asigurarea mărfurilor - CARGO.

Asigurarea maritimă, ca ramură a asigurării de bunuri, protejează navele maritime şi fluviale, celelalte ambarcaţiuni şi instalaţiile folosite în porturi, precum şi incărcăturile acestora, contra unui complex de riscuri.

Riscurile maritime au ca obiect anumite daune, a căror probabilitate este, mai mult sau mai puţin, cunoscută dar, în nici un caz, nu se apropie de certitudine.

Scopul asigurării maritime constă în asigurarea contra acelor evenimente care se pot produce şi nu contra evenimentelor care trebuie să se producă. Din această cauză, în literatura de specialitate şi în practica internaţională a asigurărilor, întâlnim, frecvent, două mari categorii de riscuri:

1. riscuri asigurabile;

2. riscuri excluse.