Asigurările ca Intermediar Financiar

1.Asigurările ca intermediar financiar

Asigurările reprezintă relaţii economice, în formă bănească, stabilite pe baze contractuale obligatorii sau contractuale, generate de transferul unor riscuri pure între asiguraţi şi asiguratori şi prin care se constituie şi se utilizează, pe baze mutuale, fonduri băneşti specifice. Comportamentul diferit al agenţilor economici în circuitele financiare a economiei conduce la distincţia dintre agenţi financiari şi nefinanciari. Agenţii nefinanciari sunt toţi agenţii economici care îşi desfaşoară activitatea bazându-se pe producţia, repartiţia, consumul de bunuri şi servicii şi realizează operaţiuni de vânzare cumpărare, prelevate din domeniul lor de activitate. Agenţii financiari sunt numiţi şi intermediari financiari şi sunt reprezentaţi de către toţi agenţii economici a căror principală activitate are la bază operaţiuni de plasament sau acordare de împrumut. Intermediarii financiari sunt clasificaţi în funcţie de capacitatea lor de a crea sau nu titluri, ce permit realizarea de plăţi directe şi imediate, în intermediari financiari monetari şi intermediari financiari nemonetari. Societăţile de asigurare fac parte din categoria intermediarilor financiari nemonetari. Acestea deţin atât poziţia de agent nefinanciar cât şi de intermediar financiar.

Intermediari financiari monetari/nemonetari

credite depozite

ANF(împrumutatori)

-statul

-întreprinderile

ACF(excedent de resurse)

-întreprinderi

-menaje(persoane fizice)

fluxuri fluxuri banesti

Pieţe financiare(acţiuni, obligaţiuni, titluri de creanţă negociabile)

Legenda

ANF= agenţi cu nevoi financiare

ACF= agenţi cu capacitate de finanţare

Fig.1 Poziţia asigurătorilor ca intermediari în circuitele de finanţare economic

Ca agenţi nefinanciari, societaţile de asigurare au ca obiectiv principal activitatea de vânzarea de produse de asigurare către clienţii lor, obţinand venituri, efectuând cheltuieli şi realizând profit sau pierdere din această activitate. Faţă de alţi agenţi nefinanciari, asigurătorii prezintă particularitatea că apelul la resursele de finanţare externă de pe piaţa capitalului de împrumut are un caracter excepţional. În structura resurselor externe necesare funcţionarii curente sau dezvoltarii, împrumuturile ocupă o pondere nesemnificativă. În calitate de resurse externe, apar cu precădere contribuţiile asiguraţilor care rămân un timp mai scurt sau mai lung la dispoziţia societaţilor de asigurări. Ca intermediari financiari , asigurătorii mobilizează resursele financiare de la agenţii nefinanciari şi de la populaţie şi le oferă agenţilor economici deficitari atât prin sistemul de finanţare extern direct (acordarea de împrumuturi directe sau cumpărarea de acţiuni altor agenţi economici), cât şi prin sistemul financiar extern indirect (plasarea disponibilităţilor la bănci, fonduri de investiţii financiare). Conceptul de asigurare poate fi abordat din punct de vedere: juridic, economic şi financiar. Din punct de vedere juridic - pentru a fi operantă, asigurarea trebuie să capete o formă juridică, fapt ce rezultă dintr-un contract ca lege a părţilor şi din legea propriu-zisă emisă de puterea legislativă. Astfel, contractul de asigurare şi legea de organizare a asigurărilor constituie izvoarele de drepturi şi obligaţii în materie de asigurări. Din punct de vedere economic - asigurarea implică constituirea, în condiţii specifice, a fondului de asigurare, în legătură cu care pot fi puse în evidenţă câteva aspecte:

• faptul că asigurarea se constituie sub formă bănească; • fondul de asigurare se constituie descentralizat, la nivelul fiecărei societăţi de asigurare, pe seama primelor de asigurare încasate; • constituirea şi utilizarea fondului de asigurare implică relaţii economice între părţi prin fluxurile băneşti pe care le presupune încasarea primelor şi apoi plata despăgubirilor aferente.