Contractul de asigurare. principii care stau la baza contractului și interesul asigurabil

Introducere

În condiţiile unei socetaţi a riscului, a unui viitor nesigur, atat persoanele fizice şi juridice, cât şi entităţile economice vor tinde să se protejeze impotriva riscurilor cauzatoare de pierderi, care pot afecta: bunurile materiale, integritatea corporală, cât şi viaţa. Astfel, s-a facut apel la asigurare, cea mai simplă metodă de protecţie.

Asigurarea reprezintă o acţiune de punere în siguranţă, raport juridic în baza caruia cel asigurat sau altă persoană are dreptul la o despăgubire in cazul producerii riscului prevăzut. Exemplu: asigurarile sociale= sistem de ocrotire materială a oamenilor muncii, prin acordarea de pensii, ajutoare materiale, etc., în caz de pierdere a capacitaţii de muncă.¹

Primele forme de contracte de asigurare au apărut in secolul al XIV-lea, în oraşele italiene Genova, Pisa, Veneția şi Florenta. În aceste oraşe comercianţii practicau comerţul la distanţă, prin imbinarea activităţilor de asigurare cu cele de comerţ, de către cei care îşî permiteau financiar asumarea riscului.

Cel mai vechi contract de asigurare, care s-a conservat, a fost semnat în anul 1347, în Geneva. Faptul că nu există contracte mai vechi se datorează obiceiului ca în momentul sosirii navei la destinaţie, acesta să se distrugă fizic, marcând sfarşitul garanţiei. Tot în oraşul Geneva s-a pus si bazele primei companii de asigurare maritimă, in anul 1424. Asigurarile terestre au apărut mult mai târziu, in secolul al XVIII-lea, deoarece securitatea era asigurată in cadrul familial.

Asigurarea a apărut din dorinţa pe care oamenii au manifestat-o din totdeauna de a se pune la adăpost faţă de noile riscuri, ce s-au amplificat tot mai mult pe baza dezvoltarii tehnice şi ştiinţifice, în decursul ultimilor decenii.

Definirea şi caracteristicile juridice ale contractului de asigurare

În Codul civil român, art. 942 defineşte contractul ca fiind: „acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge intre dânşii un raport juridic”.

Contractul de asigurare are un caracter civil, orice asigurare reprezintă o activitate comercială pentru socetaţile de asigurări și uneori și pentru asigurat. Acesta este strict bilateral și nu se poate incheia cu titlu gratuit.

Din punct de vedere juridic, contractul de asigurari face parte din categoria contractelor aleatorii. Art.1365, din Codul civil prevede: “contractul aleatoriu este convenția reciprocă ale cărei efecte, in privinţa beneficiilor şi a pierderilor pentru toate părţile, sau pentru una sau mai multe dintre ele, depind de un eveniment incert”.

Contractul de asigurare este actul juridic prin care asiguratul se obligă să plătească societăţii de asigurare o primă, aceasta din urmă obligându-se să-şi asume riscul producerii unui anumit eveniment şi să plătească beneficiarului (care poate fi asiguratul sau o terţă personă) o despagubire, în limitele stabilite.²

Caracteristicile juridice ale contractului de asigurare:

• caracterul consensual;

• caracterul sinalagmatic;

• caracterul aleatoriu;

• caracterul succesiv;

• caracterul de adeziune;

• caracterul oneros

• un contract de bună-credinţă.

Caracterul consensual este relevant de faptul că acesta se incheie prin simplul consimţamânt al partilor. Contractul de asigurare se incheie in forma scrisa, nu ad validatem, ci doar ad probationem. Astfel, lipsa formei scrise nu determină nulitatea contractului, ci doar limitează posibilitatea de a dovedi existenţa si conţinutul acestuia.

Caracterul sinalagmatic surprinde faptul ca parţile contractante îşi asumă reciproc o parte din obigaţii. Asiguratul se obligă să facă declaraţii exacte privind bunurile şi riscurile, să achite prima de asigurare, iar societatea de asigurări se obligă să platească indemnizaţia pentru riscul respectiv, după producerea evenimentului.

Caracterul aleatoriu insemnă că la incheierea contractului părţile contractante nu cunosc efectele acestuia şi nici avantajele patrimoniale sau pierderile ce vor rezulta. Asiguratul obţine un beneficiu, în cazul în care riscul se produce, când valoarea despăgubirii este mult mai mare decât valoarea primelor, ceea ce reprezintă o pagubă pentru asigurător. Dar dacă riscul nu se produce asigurătorul pastrază primele de asigurare, reprezentând un beneficiu pentru societaţile de asigurări.

Caracterul succesiv, ceea ce inseamnă că se eşalonează în timp prestaţiile preăzute in contract. Socetaţiile de asigurări se obligă să acorde protecţie continuu asiguratului in schimbul primelor platite la termen. Eşalonarea primelor se datorează valabilitaţii contractului, care se intind pe o perioadă lungă de timp.

Caracterul de adeziune este relevat de faptul că societaţile de asigurări stabilesc conţinutul şi forma contractului, la care aderă și asiguratul. Unele contracte de asigurare se adaptează, se negociază. Această flexibilitate a fost determinată de concurenţa dintre societaţile de asigurări, pentru a atrage caţi mai mulţi clienţi, iar asiguratul are dreptul de a alege condiţiile contractului care le oferă cele mai multe avantaje. Pentru aceasta se evită formulările inaccesibile, anumite ţări prevăd o serie de dispoziţii cu privire la modul de întocmire a contractului.