Originile și dezvoltarea asigurărilor și reasigurărilor

Originea şi evoluţia asigurărilor şi reasigurărilor

Originea asigurărilor este legată de existenţa unor evenimente posibile, dar incerte, care ameninţă bunurile materiale, precum şi integritatea corporală şi chiar viaţa oamenilor, aşa cum sunt calamităţile naturale, incendiile, bolile, accidentele.

Asigurările datează :

negustorii chinezi îşi distribuiau marfa în mai multe vase ce urmau să o transporte pe râurile şi fluviile tumultoase şi periculoase ale Chinei - formă de dispersie a riscului, nu şi o protecţie.

babilonieni, în jurul anului 3000 î.d.Cr., au conceput şi practicat un sistem de aşa-zise credite (împrumuturi) maritime, care îl scuteau pe debitor de a le returna în cazul în care marfa sau nava sufereau avarii (pierderi).

Primele dovezi se referă la Codul lui Hammurabi, descoperit în anul 1902.

cuprindea 282 clauze

a fost compilat de Hammurabi

„contract de împrumut”- contract of bottomry:

contract prin care banii (sau mărfurile) erau daţi în avans spre comercializare

debitorul nu avea răspundere în caz de accident, dacă mărfurile nu ajungeau la destinaţie.

dacă mărfurile ajungeau, atunci debitorul trebuia să plătească împrumutul şi dobânda.

Fenicienii

vestiţi pentru comerţul maritim pe care îl făceau.

au adoptat şi au adaptat contractul comercial al babilonienilor.

Grecii şi romanii au introdus asigurările de sănătate şi de viaţă in anul 600 î.d.Cr., când au organizat bresle numite "binevoitorii societăţii", carora le păsa de familii si le plăteau şi cheltuielile de înmormântare ale membrilor care mureau.

Grecii prin emiterea unor hârtii de valoare.

in secolul al IX-lea î.d.Cr., legile Rhodosului au devenit baza teoretică şi practică a uzanţelor maritime privind avaria comună (general average);

Romanii au aderat la acelaşi sistem.

Primele poliţe de asigurare maritimă sunt scrise în limba Italiana și reprezintă modelul pe baza cărora s-au dezvoltat ulterior contractele de asigurări, inclusiv poliţele Lloyd’s din Anglia. Cel mai vechi contract de asigurare care a fost păstrat, a fost subscris în Genova în 1347, iar prima companie de asigurări maritime datează din 1424, tot la Genova. Într-o poliţă încheiată în 1385, se acopereau următoarele categorii de riscuri:

calamităţi naturale,

incendii,

confiscarea mărfii de către autorităţi locale, etc.

In anul 1678 Wilhelm Leibnitz a elaborat planul de constituire a unei Case de asigurare împotriva riscurilor de foc şi apă a cărei funcţionare se baza pe plata unor cotizaţii anuale.

Asigurarea împotriva riscului de grindină a fost introdusă pentru prima dată în Scoţia la finele secolului al XVIII-lea.

Au apărut apoi primele forme de asigurări de viaţă (sec. al XV-lea şi al XVI-lea) şi cele de incendiu, un secol mai târziu. Astfel, ca urmare a unor incendii devastatoare, a fost creată în 1696, la Londra, prima companie de asigurări contra incendiilor. Asigurările de accidente s-au dezvoltat abia în secolul al XIX-lea.

Apoi, pe parcurs, au apărut progresiv și alte ramuri de asigurare: asigurări împotriva accidentelor, a mortalităţii animalelor, a cailor de cursă, împotriva furtului și asigurări de răspundere civilă.