Parteneriatul din Domeniul Public și Privat

Capitolul 1 Conceptul de parteneriat public-privat

Conceptul de parteneriat public-privat pune în evidenţa faptul, că dezvoltarea diverselor forme de parteneriat public-privat a fost posibilă datorită unui cumul de factori determinanţi de natură atât politică, cât şi economică. Deşi parteneriatul public-privat este recunoscut din ce în ce mai mult ca o soluţie cost eficientă în soluţionarea diverselor tipuri de probleme abordate atât la nivel central, cât şi local, definirea termenului de „parteneriat” tinde a fi controversat în literatura de specialitate. Totuşi, înţelegerea comună despre ce este un parteneriat se referă la orice tip de cooperare sau iniţiativă între cel puţin două părţi, cu scopul obţinerii unei cooperări, în care partenerii îşi definesc într-o formulă exactă rolurile şi responsabilităţile în organizarea unor activităţi de interes comun pentru societate. Din aceast motiv, parteneriatul public- privat, considerat drept un vehicul pentru politicile de dezvoltare, a înregistrat, în ultimul timp, o expansiune surprinzătoare în prestarea multiplelor forme de servicii publice.

Prin urmare, conceptul de parteneriat public-privat exprima o modalitate de cooperare între o autoritate publica si sectorul privat, respectiv organizaţii neguvernamentale ,asociaţii ale oamenilor de afaceri, ori companii, pentru realizarea unui proiect care produce efecte pozitive pe piata fortei de munca si în dezvoltarea locala.

Termenii "public" şi "privat", deşi nu precise, sunt adesea folosite ca descriptori de îngrijire pentru asigurările sociale. Ȋn general, „public” se referă la implicarea guvernului, în timp ce „private” se poate referi la implicarea de către întreprinderi caritabile, organizaţiile persoane fizice. Această clasificare este ilustrat în tabelul 1.

Tabelul 1

Categorii de public şi privat

Categorie Niveluri

Publice • Naţiune

• Provincie sau de stat

• Regiune

• Locale

Privat • Corporate / pentru-profit

• micului business / antreprenoriale

• Caritate / non-profit

(Plătite de angajaţi sau voluntari)

• Familie / personale

Sursa: Deber et al. Raisa, "Mix-privat în Asiguarile Sociale," un echilibru: Care sistemelor asigurari sociale în Canada şi în altă parte, hârtie comandat de Forumul Naţional privind asigurariloe sociale,MultiMondes, 1998, p 433.

Deşi Tabelul 1 prezintă şi sectorul public şi privat, ca entităţi separate, cele două sunt adesea strâns legate.

1.1.Rolul parteneriatului public-privat în activitatea de asigurare in România

În prezent, schimbările esenţiale aduse de socitaţile de asigurare determina o remodelare a concepţiei tradiţionale privind managementul riscurilor la nivel micro, respectiv macroeconomic, în sensul întaririi parteneriatului publi-privat în gestiunea riscurilor. Întrepătrunderea între public şi privat în acoperirea consecinţelor unor riscuri are loc în ambele sensuri,ca urmare a acţiunii unor factori specifici.

În primul rînd, se constată nevoia intervenţiei şi creşterii participării sectorului privat al asigurărilor de persoane, practicate de societaţile de asigurare, în susţinerea asigurărilor publice-asigurarile sociale de stat tradiţionale. Creşterea duratei medii de viaţa a populaţiei, combinată cu o rata scazută a naşterii şi cu scăderea ponderii populaţiei active în total, pe fondul creşterii unor cheltuieli sociale, cum sunt cele cu pensiile sau cu ocrotirea sanataţii, face din ce în ce mai dificilă obţinerea unor avantaje de securitate socială prin sistemul tradiţional public de asigurări sociale, proces prezent în România.

În celălalt sens, apare nevoia unei participări sporite a statului în domeniul acoperirii unor riscuri din sfera de preocupare a asigurărilor private. Datorita diversificării şi amplificării consecinţelor unor riscuri - inundaţii, uragane, terorism, poluare, accidente industriale, azbestoza - autoritaţile publice trebuie să participe cu resurse bugetare pentru a realiza acoperirea într-o proporţie sporită a consecinţelor acestor riscuri, carora sectorul privat al asigurătorilor şi reasigurătorilor nu le mai poate face fată. Sectorul privat nu poate asigura orice risc în totalitate, într-un anume moment dat şi este necesară coparticiparea protecţiei publice, cu deosebire în domeniul evenimentelor de tip catastrofal. Se constata că în ultimele decenii, statul a preluat asupra sa sarcini care, în mod tradiţional, reveneau gestiunii riscurilor la nivel microeconomic. Aceasta intervenţie a statului, vazută ca o manifestare a amplificării rolului statului-providentă are atât efecte benefice, cât şi negative. Pe de o parte, o proporţie importanta a indivizilor şi persoanelor juridice a fost eliberată de anumite constrângeri de natura materială, deoarece riscuri tradiţional - întreprenoriale sau riscuri de sănatate şi de viaţă sunt acum gestionate de către stat. Este vorba îndeosebi de riscurile majore, în cazul cărora repararea pagubelor la nivel microeconomic depaşeste posibilitaţile autoproecţiei şi pe care societăţile de asigurare le consideră, în general, neasigurabile.