Piața Asigurărilor

1. Legislatia şi caracteristicile pieţei asigurărilor

In condiţiile privatizării economiei s-a impus crearea cadrului juridic adecvat desfăşurării activitaţii de asigurare, care să faciliteze o activitate bazată pe principiile concurenţei specifice economiei de piaţă.

În prezent, cadrul legislativ in domeniul asigurărilor este format in principal din legea nr. 47 din 1991, privind constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor, Legea nr. 136 din 1995, privind asigurările şi reasigurările din România, Hotararea de Guvern nr. 574/ 1991 privind atribuţiile Oficiului de supraveghere a activităţii de asigurare şi reasigurare, precum şi de alte hotărâri de guvern şi norme prudenţiale emise de ministrul finantelor.

Activitatea de asigurare se desfăşoară prin societaţi de asigurare, de asigurare-reasigurare şi societaţi de reasigurare, care se constituie sub forma de societaţi pe acţiuni sau societăţi cu răspundere limitată. Înfiinţarea acestora se face pe baza avizului prealabil al Oficiului de supraveghere al activităţii de asigurare şi reasigurare din Ministerul Economiei si Finanţelor.

Legea nr. 47/1991 protejează asigurătorii români prin condiţionarea înfiinţării de societăţi de asigurare de către persoanele străine numai prin asociere cu persoane fizice sau juridice române.

Limita minimă a capitalului social subscris la constituirea unei societăţi de asigurare este 2500 lei, pentru fiecare categorie de asigurări, cu obligativitatea vărsarii a 50% din capital in momentul subscrierii. Cu toate acestea, rata ridicată a inflaţiei conduce la scăderea, practic, de la un an la altul, a valorii reale a capitalului minim cerut pentru acordarea avizului de funcţionare. Din această cauză, mărimea capitalului social ar trebui supusă periodic unor actualizări, sau sa fie direct exprimată in valută convertibilă, dar şi în acest caz, frecventele modificări ale cursului monedei naţionale ar putea crea o serie de probleme.

În România activitatea de asigurare se desfăşoară sub forma asigurărilor facultative şi obligatorii, precum şi a operaţiunilor de reasigurare. În prezent singura asigurare obligatorie, stabilită prin Legea nr. 136 din 1995 este cea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule , iar începand cu 1 iulie 2010 urmează să fie introdusă asigurarea obligatorie pentru locuinţe.

Condiţiile de asigurare şi tarifele pentru asigurările facultative se stabilesc de către societaţile de asigurare, cu respectarea prevederilor legii referitoare la contractul de asigurare.

Persoanele fizice şi juridice pot încheia contracte de asigurare numai cu societaţi stabilite in România, cu excepţia cazurilor în care asigurările solicitate nu se practică pe piaţa internă.

Se urmareşte astfel protejarea asiguraţilor, reducandu-se riscul ca aceştia să încheie asigurări cu societăţi necunoscute, despre care se obţin greu informaţii, iar situaţiile litigioase impun apelarea la avocaţi care să cunoască legile internaţionale şi care să poată susţine procese la tribunalele din ţara de resedinţă a asigurătorului.

Operaţiile de asigurare, realizate pe baze contractuale, se desfăşoara într-un cadru pe care-l numim piaţă de asigurare. Folosim aceasta denumire pentru că aici se întalnesc cererea de asigurare, care vine din partea persoanelor fizice şi juridice asigurabile, dornice să încheie diferite tipuri de asigurări, şi oferta de asigurare, susţinută de organizaţii specializate, autorizate să funcţioneze în acest domeniu, şi capabile, sub raport financiar, să desfăşoare o astfel de activitate. Denumirea de piaţă este valabilă atât pentru ţările în care operează mai multe organizaţii de asigurare, cât şi pentru cele în care, în virtutea monopolului de stat, fiinţează o singură asemenea organizaţie. În primul caz, avem de-a face cu o piaţă concurenţială, în sensul ca fiecare organizaţie de asigurare este preocupată să-şi adjudece un segment cât mai mare din cererea de asigurare. În cel de-al doilea caz, existând o singura oferta de asigurare, organizaţia nu se mai afla în competitie cu alte organizaţii similare în ceea ce priveşte condiţiile asigurării oferite. Această piaţă, aparent neconcurenţială, în realitate prezintă elemente de concurenţă de un fel deosebit. Organizaţia unică de asigurare este preocupată să convingă persoane fizice şi juridice asigurabile să accepte condiţiile de asigurare oferite şi în felul acesta să aducă cererea de asigurare la dimensiunea ofertei sale. În lipsa mai multor organizaţii de asigurare, persoanele fizice şi juridice asigurabile au de optat între a accepta unica oferta de asigurare existentă pe piaţă şi a o respinge. Cele care nu acceptă oferta organizaţiei de asigurare sunt preocupate să găsească o alternativă viabilă, reală sau aparentă.