Cuprins
- Cap 1. Sistemul bancar din Statele Unite ale Americii 3
- 1.1 Istoria sistemului bancar american 3
- 1.2 Caracteristicile sistemului financiar bancar din Statele Unite ale Americii 3
- 1.3 Organizarea sistemului bancar al Statelor Unite ale Americii 3
- Cap. 2 Activitatea de retail banking în Statele Unite ale Americii 3
- 2.1 Caracteristici generale ale retail banking-ului american 3
- 2.2 Activitatea bancară de retail la Bank of America 3
- 2.3 Activitatea bancară de retail la Citigroup 3
- Concluzii 3
- Bibliografie 3
Extras din referat
Cap 1. Sistemul bancar din Statele Unite ale Americii
1.1 Istoria sistemului bancar american
Sistemul bancar al Statelor Unite ale Americii este caracterizat prin descentralizare şi specializare. Descentralizarea a fost determinată de structura federală a ţării şi de constituţia Statelor Unite, care specific faptul că tot ceea ce nu este rezervat în mod expres confederaţiei este de resortul statelor, băncile aflându-se în această situaţie. Legislaţia bancară care a rezultat în urma crizei din 1929 a condus la o specializare a activităţii bancare.
Prima bancă şi-a început activitatea pe teritoriul Statelor Unite în anul 1781 sub denumirea de Bank of North America din Philadelphia. În secolul al XIX-lea, înfiinţarea unei bănci era absolut liberă, iar legislaţia diferitelor state considera activiatea bancară ca o activitate de comerţ cu amănuntul, impunând uneori şi unele restricţii. Astfel, în statul Illinois, băncile aveau dreptul să desfăşoare activitatea printr-un singur ghişeu.
În 1863, cu scopul de a ajuta fiananţarea războiului civil, apare un sistem al băncilor naţionale. Fiecare bancă avea puterea să emită bilete de bancă standardizate bazate pe cupoanele Statelor Unite deţinute de aceasta. Sistemul timpuriu avea două mari slăbiciuni: un curs valuatr “inelastic” şi lipsa lichidităţii în ultimul sfert al secolului XIX şi începutul secolului XX ceonomia SUA trece printr-o serie de panicări financiare. O asemenea panică financiară, în 1907, motivează reînnoirea cererilor pentru reforma băncilor. În următorii ani, Congresul a decretat Legea Aldrich-Vreeland,care veghea asupra urgenţelor cursului valutar şi a stabilit ca reforma cursului valutar să fie studiată de Comisia Monetară Naţională. Aldrich Vreeland a luptat pentru o bancă privată cu influenţe minime din partea guvernului, dar a concluzionat că Guvernul ar trebui reprezentat la Consiliul de Conducere. Majoritatea republicanilor favorizează planul lui Aldrich, dar suportul e prea mic pentru a trece de Congres. Democraţii progresişti, însă, sunt pentru sistemul rezervelor, deţinut de Guvern. Democraţii conservatori luptă pentru un sistem de reserve privat, dar descentralizat, care s-ar lipsi de controlul Wall Street.
Prima bancă a Statelor Unite ale Americii, “the Bank of North America “ din Philadelphia, a fost creată de Congres în 1781 la cererea lui Robert Morris, administrator al finanţelor, pentru a ajuta financiar Revoluţia Americană. In anul 1790 ,Primului Secretar al Trezoreriei Nationale, Alexander Hamilton a recomandat fondarea unei bănci centrale. Aceasta ia fiinţa în 1791, sub forma Băncii Statelor Unite.
Aceasta nu a funcţionat decat pană in 1811. Nu era momentul potrivit pentru abandonarea unei bănci centrale, în condiţiile izbucnirii războiului, al carui finanţare a fost cu atat mai dificilă, reducand eficienţa eforturilor militare. Imediat după război, se înfiinţează cea de-a doua Bancă a Statelor Unite, în 1816. Aceasta reuşeşte să ofere echilibrul financiar pierdut odata cu deflaţia de după război. Totusi nici această bancă nu reuşeşte să se menţina decat pană în 1832.
Fără o bancă centrală, tânăra uniune federală s-a găsit într-o perioadă de instabilitate financiară. Au existat “crize ale băncilor” în 1837 şi 1839, astfel în 1842 nouă state aveau probleme serioase financiare.
Perioada 1832-1864 s-a caracterizat prin existenţa de numeroase bancnote. Când cea de-a doua Bancă a Statelor Unite ale Americii a fost închisă, Guvernul a preluat supravegherea băncilor. Această supraveghere s-a dovedit ineficientă. În acele zile băncile îşi acopereau împrumuturile prin emitere de note de bancă proprii. Aceste note de bancă trebuiau să fie convertibile, la cerere în monedă. Era datoria supraveghetorilor bancari să verifice şi să certifice că băncile aveau destulă monedă, aur sau argint, pentru a remunera bancnotele. Pentru că acest proces nu era mereu înfăptuit, mulţi deţinători de note de bancă se găseau în posesia unor hartii fără valoare.Era uneori dificil, dacă nu chiar imposibil, să se detecteze care note erau “rele”, datorită varietaţilor acestora. Pană în 1860, mai mult de 10000 de bancnote diferite circulau in SUA, comerţul fiind puternic afectat. Sute de banci au falimentat declanşand crize minore, ajunganduse chiar la o criza financiară majoră în 1857.
Războiul Civil a oferit preşedintelui american Abraham Lincoln oportunitatea să aducă linişte în haos. În perioada 1863-1864, s-au adoptat o serie de legi privind crearea unui sistem bancar naţional, format din mai multe bănci federale.
Aceste bănci vor emite o monedă naţională uniformă susţinută de SUA, obligaţiuni de stat, in speranţa că toate băncile ar fi forţate să intre în sistemul naţional. Acest lucru nu a funcţionat pentru că unele bănci de stat, au abandonat emiterea de bancnote şi au continuat ca bănci de depozit. Acest lucru a stat la originea aşa-numitei dualităţi a sistemului bancar american. Acest sistem se referă la existenţa băncilor cu caracter federal in acelaşi timp cu cele cu caracter federat (de stat). La începutul secolului 20, SUA avea deja cel mai larg sistem bancar. Cele 20000 de bănci ale Americii deţineau 40% din valoarea totala a depozitelor de pe intregul glob.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Activitatea Bancara de Retail in Statele Unite ale Americii.doc