Analiza instrumentelor de politică monetară în noile țări membre ale UE

Capitolul 1 Instrumentele politicii monetare

Politica monetară constituie alături de politica fiscală una din modalităţile prin care autorităţile guvernamentale influenţează, într-o economie de piaţă, ritmul şi direcţia activităţii economice, având consecinţe nu doar asupra nivelului şi variaţiei produsului intern brut, ci şi asupra ritmului în care preţurile cresc sau scad.

Capacitatea băncilor centrale de a conduce politica monetară rezidă din poziţia de monopol pe care acestea o deţin în ceea ce priveşte oferta propriilor contrapartide şi pe care băncile comerciale le solicită pentru a constitui rezerve legale sau pentru a efectua decontări cu celelalte bănci comerciale, cu scopul de a constitui astfel moneda dar şi creditul, folosite în tranzacţiile zilnice ce au loc în economie.

În general, pentru cele mai multe bănci centrale din lume, inclusiv pentru Banca Naţională a României, obiectivul principal al politicii monetare este considerat stabilitatea preţurilor. Conform lui Benjamin Friedman (2000) alte obiective acceptate pentru politica monetară includ echilibrul balanţei comerciale, stabilitatea pieţelor financiare şi atragerea capitalului străin sub formă de investiţii directe şi de portofoliu.

Pentru ca politica monetară să fie eficientă, este necesară existenţa unui mecanism de transmisie a acesteia prin care acţiunile financiare ale băncii centrale să afecteze atât acţiunile nefinanciare cât şi deciziile firmelor şi gospodăriilor. Unul dintre cele mai importante aspecte ale acestui mecanism face referire la necesitatea băncilor comerciale de a deţine la banca central monedă sub formă de rezerve obligatorii, ce sunt calculate ca procent din totalul depozitelor atrase, metodologia de calcul, dar şi tipurile de depozite luate în considerare în calculul rezervei obligatorii fiind diferite de la o ţară la alta.

1.1. Definirea şi clasificarea instrumentelor de politică monetară

Instrumentele politicii monetare sunt definite ca fiind căi şi mijloace ce permit realizarea eficientă a obiectivelor operaţionale, acestea la rândul lor fiind stabilite pe baza unor reguli inteligibile sau a unor valori ce au fost determinate prin modele macroeconomice.

Pentru realizarea principalelor obiective ale politicii monetare, banca centrală utilizează un set de instrumente, acestea formând cadrul operaţional pentru implementarea acestei politici, fiind necesar pentru asigurarea participării unui număr mare de contrapărţi.

Setul de instrumente folosite de către o bancă centrală trebuie să satisfacă următoarele criterii :

- băncile trebuie să se aprovizioneze continuu cu bază monetară, de care au nevoie pentru a furniza monedă clienţilor lor, pentru echilibrarea balanţelor lor şi pentru rezervele minime ale acestora la banca centrală;

- având în vedere că toate băncile centrale operează pe pieţe, ele nu pot fi indiferente de modificările cursurilor de schimb, trebuind să fie mereu pregătite să intervină pe pieţele valutare. Dacă intervenţiile au un impact imediat asupra bazei monetare, o politică a cursului de schimb poate fi compatibilă cu politica internă a ratei dobânzii, numai dacă banca centrală este capabilă să sterilizeze astfel de efecte ale intervenţiilor asupra bazei monetare;

- instrumentele de politică monetară trebuie să fie proiectate astfel ca ele să creeze o relaţie de dependenţă între bănci şi banca centrală, şi aceasta este raţiunea de a fi a rezervelor obligatorii.

Instrumentele de politică monetară sunt instrumente intermediare, cu ajutorul cărora autoritatea monetară poate influența rapid și cu un anumit grad de acuratețe comportamentul sectorului privat și sectorului productiv al economiei, astfel încât să realizeze scopurile politice anterioare definite.

Având în vedere impactul exercitat asupra variabilelor monetare, instrumentele de politică monetară se pot grupa în două categorii:

- instrumente directe sau de constrângere, precum controlul creditelor, controlul ratei dobânzii și controlul valutar, prin care sunt vizate posturi din bilanțul băncilor comerciale;

- instrumente indirecte, cum ar fi rezervele minime obligatorii, manevrarea ratei dobânzii, operațiunile de open-market, ce reglează prețul/rata dobânzii și cantitatea/volumul creditelor cu ajutorul mecanismelor de piață și care vizează posturile din bilanțul băncii centrale.

Deoarece instrumentele indirecte de politică monetară asigură o interfaţă eficientă cu piaţa şi creează premisele unei alocări raţionale a resurselor, acestea sunt mult mai utilizate decât

cele directe, mai ales pe măsura dezvoltării și maturizării piețelor financiare.