Asistența socială în Japonia și România

Introducere

Proiectul intenţionează să arunce o privire de ansamblu, fiind în acelaşi timp o comparaţie, asupra sistemelor sociale din România şi Japonia încercând, acolo unde există posibilitatea, o alăturare a iniţiaivelor celor două ţări în domenii similare.

Astfel, voi urmări măsurile de protecţie socială a persoanelor în vârstă, a şomerilor, detaliînd asigurările sociale şi măsurile de protecţie a persoanelor cu disabilităţi, constituind într-o paralelă între două sisteme pe cât de îndepărtate fizic pe atât de îndepărtate conceptual. Această abordare îşi are rostul în încercarea de a identifica bunele practici în ambele sisteme şi de a prelua moduri de lucru şi de abordare ce pot îmbunătăţi sistemul social românesc.

Interesul este, mai degrabă, unul social, de a pune în paralel două societăţi.

Interesul este, mai degrabă, unul social, de a pune în paralel două societăţi fundamental diferite, două moduri de gândire care nu au nici un punct comun, şi de a vedea dacă, în decursul evoluţiei lor, au avut reacţii ori rezultate apropiate în situaţii cel puţin teoretic similare.

Pe termen lung, Japonia previzionează o îmbătrânire a populaţiei sale. Această previzionare se bazează atât pe creşterea speranţei de viaţă cât şi pe scăderea sporului natural. Cu toate acestea, trebuie să ţinem cont doar de un singur amănunt: deşi în scădere uşoară, sporul natural al populaţiei japoneze este unul categoric pozitiv. Pe de altă parte, datele statistice furnizate de către autorităţile române previzionează o creştere uşoară a sporului natural al populaţiei din România; totuşi, vorbim de un spor natural negativ.

Consider important a se menționa faptul că nu va exista nici o comparaţie directă între indicatorii financiari similari, nu se va compara, aşadar, indemnizaţia de şomaj din România cu indemnizaţia de şomaj din Japonia, singura raportare a unui anumit indicator poate fi făcută numai la cadrul general, economic şi social, al ţării căreia îi aparţine.

Populația

În anul 2004, Japonia avea o populaţie de 126.176.000 de persoane. Conform datelor ultimului recensământ din România, desfăşurat în anul 2002, ţara noastră avea o populaţie de 21.680.974 de persoane.

Chiar dacă statistic vorbind populaţia Japoniei era, la momentul 2002, aproximativ de şase ori mai numeroasă decât cea a României, ţara se confruntă cu problema unei îmbătrâniri accentuate a populaţiei, pe fondul creşterii speranţei de viaţă. Aceasta din urmă pare a fi, în ultima perioadă, cea mai ridicată din lume. Dacă, spre exemplu, speranţa de viaţă la bărbaţi era, în 1996, de 77,19 ani iar la femei de 83,82 ani, cea mai apropiată cifră dintre restul ţărilor era de 76,3 ani la bărbaţi pentru Hong Kong şi 81,9 ani la femei, în Franţa1.

Rata fertilităţii înregistrează un declin constant coborând, fără redresare, din 1984. Dacă, la acel moment, rata fertilităţii era de 1,81, aceasta scade la nivelul anului 1997 la doar 1,39. De aceea este de explicat - cel puţin din acest punct de vedere - grija acordată de autorităţi dezvoltării programelor de asistenţă socială pentru persoane în vârstă.

Tendinţa şi estimările spun că, dacă în anul 2000 procentul persoanelor peste 65 de ani din totalul populaţiei japoneze era de doar 17%, în anul 2050 acesta se va ridica la peste 30%2. Un procent apropiat între toate ţările îl va mai înregistra doar Germania, cu 29,2%. Aceasta în condiţiile în care sporul natural - deşi pozitiv în momentul de faţă - este într-o accentuată scădere.

Pentru conformitate, speranţa de viaţă în România se situa, la nivelul ultimului recensământ al populaţiei din 2002, la 67,03 ani la bărbaţi şi 74,20 ani la femei. Comparabil, utilizând aceeaşi resursă, cu datele referitoare la speranţa de viaţă a bărbaţilor ale Coreei de Sud (mai ridicate însă decât cele ale Egiptului, Braziliei şi Rusiei) şi cu cele ale Mexicului în ceea ce priveşte femeile (aici România se situează undeva la mijlocul listei, depăşind ţări precum Nigeria, Egipt, Rusia, Tailanda sau Indonezia). Din păcate, România nu dispune de previziuni legate de îmbătrânirea populaţiei - singurul reper în acest sens vine din datele recensământului din 1992, în care se precizează că, în anul respectiv, populaţia în vârstă de peste 65 de ani reprezenta 14,06% din total.

Sporul natural al României, chiar dacă negativ, este în creştere - dacă în urmă cu trei ani acesta era de -2,7, acum doi ani de -2,5 fiind estimat a atinge un nivel zero undeva în decursul acestor ani. O populaţie mai tânără, am putea concluziona, însă cu o speranţă de viaţă cu zece ani mai mică, indiferent de sex.

Sigur, o serie importantă de factori influenţează speranţa de viaţă, pornind de la poluare şi terminând cu nivelul de viaţă, însă a intra în detalii legate de modul în care, să spunem, noxele atmosferice duc la o medie de viaţă mai redusă este mult dincolo de proiectului.

O altă serie de măsuri, prin care autorităţile japoneze ţintesc atenuarea efectelor negative ale îmbătrânirii, este reprezentată de asistenţa prenatală acordată viitoarelor mame, precum şi de asistenţa postnatală, atât educaţională, financiară, cât şi medicală, acordată mamei şi copilului până când acesta împlineşte vârsta de trei ani. De remarcat este că în Japonia concediul de îngrijire a copilului este de numai un an, în timp ce în România acesta a fost de doi ani până în 2011 când, conform noului cod civil acesta a ajuns la un an.

Măsurile ce se iau pentru buna îngrijire a nou născuţilor şi a copiilor preşcolari sunt, să spunem, în mare măsură similare. Excepţie face faptul că, deşi instituţiile care se ocupă cu această bună îngrijire - incluzând aici creşterea, îngrijirea, supravegherea si chiar educaţia cel puţin civică dacă nu şi formală - sunt în egală măsură oferite de către stat şi de către sistemul privat, promovarea şi dezvoltarea lor sunt activ susţinute de către autorităţi.

În unele situaţii, cum ar fi centrele recreaţionale pentru copii (locuri de joacă ori centre de zi), numărul celor oferite de către stat este de trei ori mai mare decât cele private; cu toate acestea, încurajarea dezvoltării lor este nepărtinitoare, scopul fiind aici bunăstarea tinerelor generaţii şi nu prevalenţa sectorului public asupra celui privat ori invers, şi nici realizarea neapărată a unui profit, atunci când vorbim de sectorul privat, de pe urma beneficiarilor de servicii.