Banca Centrală Europeană

INTRODUCERE

Uniunea Economica si Monetara Europeana reprezinta unul dintre cele mai ambitioase proiecte economice realizate vreodata. In cadrul acestui proiect, Bancii Centrale Europene ii revine un rol esential.

Fondatorii Comunitatii Europene au fost constienti de faptul ca realizarea pietei comune trebuia sa fie urmata de o politica economica si monetara comuna, pentru a fi evitate problemele create de existenta in statele membre a unor sisteme monetare, fiscale, diferite. Politica monetara a Comunitatii a avut initial scopul de a elimina incertitudinea din relatiile economice internationale, intrucat fluctuatia puternica a cursurilor de schimb avea un impact negativ asupra comertului international, prin cresterea gradului de risc al operatiunilor.

Pentru prima data, problema crearii unei UEM s-a pus in 1969, la intalnirea de la Haga a sefilor de stat si de guvern din toate tarile comunitare. Planul Werner, demarat cu acest prilej si prezentat in 1970, a esuat, si abia in 1979, prin crearea Sistemului Monetar European, ideile de cooperare monetara in Europa au prins un contur mai ferm. Principalul obiectiv al SME a fost instaurarea unei zone de stabilitate monetara, care sa permita insa fluctuatii ale cursurilor de schimb. Contrar multor pronosticuri nefavorabile, SME a repreprezentat un factor de stabilitate monetara in Europa, iar succesul sau a insemnat o etapa importanta in constituirea UEM. Prin semnarea in 1992 a tratatului de la Maastricht s-a hotarat introducerea, cel tarziu in 1999, a monedei unice europene.

Un rol important in procesul de pregatire a adoptarii monedei unice revine Bancii Centrale Europene (BCE), succesoarea Institutului Monetar European, infiintat in 1994, cu scopul de a pregati activitatea bancii in perspectiva „lansarii” euro la 1 ianuarie 1999. Ea are sediul la Frankfurt, in Germania si dispune de angajati din toate tarile membre ale Uniunii Europene.

BCE si bancile centrale nationale ale tarilor care au adoptat moneda euro formeaza o noua entitate cunoscuta sub denumirea de „Eurosistem”; este important sa se faca distinctie intre „Eurosistemul”-ul celor 12 tari care au adoptat euro ca moneda nationala si Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC), in care sunt cuprinse toate cele 15 tari membre ale UE. Bancile centrale ale statelor UE care nu au adoptat moneda unica au statut special in cadrul SEBC, intrucat li se permite sa aiba propria politica monetara, neputand lua, insa, parte la deciziile care vizeaza politica monetara din Zona Euro.

SISTEMUL EUROPEAN AL BANCILOR CENTRALE

Dupa cum am mentionat, Sistemul European al Băncii Centrale este format din:

- Banca Centrală Europeană (BCE);

- Băncile Centrale Naţionale (BCN) ale tuturor statelor membre Uniunii Europene chiar dacă aparţin sau nu zonei euro.

S-au creat astfel două zone:

a) Eurosistemul → cuprinde statele în care circulă euro (12 state ale UE);

b) SEBC ce cuprinde Eurosistemul şi se extinde pe teritoriul acestuia, continand toate cele 15 state membre ale Uniunii Euroepene.

In continuare vom face referire in fapt la Eurosistem in prezentarea modului de constituire, a obiectivelor primare si a modului de organizare si functionare a SEBC.

 Constituirea SEBC

Sistemul European al Bancilor Centrale s-au constituit pe baza prevederilor articolului 4A din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene si a protocolului la Tratatul asupra Uniunii Europene pentru a asigura functionarea Uniunii Europene. Protocolul la Tratatul asupra Uniunii Europene privind statutul Sistemului European al Bancilor Centrale reglementeaza structura, organizarea si functionarea elementelor componente.

Conform prevederilor Tratatului asupra Uniunii Europene si a protocolului, competentele se repartizeaza intre cele doua componente si anume: Banca Centrala Europeana (BCE) si bancile centrale nationale (BCN). Intre cele doua componente se manifesta relatii de tip sistemic; subsistemele isi pastreaza independenta relativa unele fata de altele si fata de sistemul global, dar se influenteaza reciproc.