Contextul Adoptarii Sistemului Monetar European II

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Contextul Adoptarii Sistemului Monetar European II.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 17 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Banci

Extras din document

1. Contexul adoptării Sistemului Monetar European II

Precursorii

Ideea de a crea o Uniune Monetară Europeană o regăsim înaintea constituirii Comunitaţii Economice Europene, fiind un obiectiv principal al Uniunii Europene de Plăţi (1948), al Acordului Monetar European (1956) şi a altor numeroase proiecte. Astfel, în urma Acordurilor de la Bretton Woods semnate la 22 iulie 1944, a devenit obligatorie pentru băncile centrale menţinerea unui curs fix faţa de dolarul american, cu marja de fluctuaţie de ±1%. Totodată, din dorinţa de a restrânge marja de fluctuaţie dintre monedele europene, a fost semnat pe 5 august 1955 la Paris Acordul Monetar European (AME), care a intrat în vigoare pe 27 decembrie 1972. Acesta impunea băncilor central europene participante la un sistem de cursuri fixe faţa de dolarul american cu o marjă de fluctuaţie restrânsă, de ± 0,75%.

În ceea ce priveşte integrarea monetară vest europeană, trebuie amintit anul 1968, când primul ministru luxemburghez de atunci, Werner, a propus un plan de acţiune care viza trecerea la cursuri de schimb fixe între ţările UE, o unitate de cont europeană şi crearea unui Fond Monetar European. Reluând unele dintre aceste preocupări, la întâlnirea de la nivel înalt din decembrie 1969, ţinută la Haga, s-a lansat ideea unei Uniuni Monetare şi Economice Europene. Astfel, grupul de specialişti condus de Werner a pregătit un raport, numit Raportul Werner, prezentat în octombrie 1970 Consiliului ministerial şi Comisiei executive prin care propunea realizarea unei uniuni monetare între ţările Comunităţii europene într-o perioadă de 10 ani . Acest lucru presupunea monede convertibile, cursuri de schimb cu fluctuaţii reduse intre monedele comunitare, iar ulterior fixarea lor irevocabilă şi liberalizarea mişcărilor de capital. Deşi nu a fost dus până la capăt din cauza dispariţiei etalonului aur-devize pe care se baza, unele idei din acest plan de acţiune au fost valorificate în conturarea actualei uniuni monetare europene.

Toate aceste proiecte au urmărit stabilitatea monetară, însă dupa criza ce a urmat devalorizării lirei sterline din 1967, a început să se gândească tot mai mult la un sistem care să readucă stabilitatea monedelor Comunitaţii. Aceasta a fost originea faimosului “şarpe monetar european” care, prin intermediul intervenţiilor concrete pe piaţa monetară din partea băncilor centrale ale ţărilor membre, urmărea să menţină o relaţie de paritate flexibilă.

1.1 Mecanismul “şarpelui monetar”

Prin Acordul de la Washington al Institutului Smithsonian din 18 decembrie 1971, într-un moment de criză al sistemului monetar internaţional, se hotărăşte creşterea marjei de fluctuaţie de la ±1% la ±2,25% faţă de dolar, deci un ecart de 4,5%. Aceasta determină o variaţie maxim posibilă de 9% între doua monede europene.

La 10 aprilie 1972 Belgia, Franţa,Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda (ţările CEE), alături de Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie, viitorii membrii CEE, semnează Acordul de la Basel, prin care convin, ca începând din 24 aprilie 1972, ecartul dintre două monede europene participante(calculat pe baza cursurilor încrucişate faţă de dolar) să fie redus la 2,25%, deci marja de fluctuaţie este limitată la ±1,125%. Ulterior devin participanţi şi Norvegia şi Suedia.

Astfel este creat mecanismul “şarpelui monetar”care prevedea iniţial o dublă corelare:

- ±2,25% între moneda europeană din sistem şi dolarul american - reprezentând tunelul; obligaţie pentru băncile centrale prevăzută în acordul de la Washington;

- ±1,125%între o monedă europeană din sistem şi fiecare dintre celelalte monede membre - formând şarpele; constrângere asumată de băncile centrale europene participante prin acordul de la Basel.

Fisiere in arhiva (1):

  • Contextul Adoptarii Sistemului Monetar European II.doc