Creditul

I. CREDITUL

1.TRĂSĂTURI CARACTERISTICE ALE CREDITULUI

Creditul reprezintă operaţiunea prin care se ia în stăpânire imediată resurse, în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, în mod normal însoţite de plata unei dobînzi ce remunerează pe împrumutător.

Operaţiunea de creditare priveşte două parţi. O parte acordă creditul, cealaltă parte îl primeşte. Operaţiunile de creditare pot interveni într-o gamă amplă de relaţii între indivizi atât sub forma unor acorduri personale simple, cât şi sub formă de tranzacţii formalizate şi formulate în cadrul unor contracte complexe.

Părţile implicate, tipul de instrumente utilizate şi condiţiile în care creditul este consimţit, sunt extrem de diverse. În amplitudinea sa, esenţa raportului de credit se dezvaluie prin analiza trăsăturilor caracteristice:

a) Subiectii raportului de credit, creditorul şi debitorul, prezintă o mare diversitate în ceea ce priveşte apartenenţa la structurile social-economice, motivele angajării în raport de credit şi durata angajării sale etc.

În calitate de creditori se afirmă întreprinderile, care manevrează importante disponibilitaţi monetare. Pe de altă parte întreprinderile prin repartizarea profitului, constituie fonduri de rezervă, remunerează acţionarii, ceea ce majorează global capacitatea de creditare a economiei naţionale. In acelaşi timp creşterea venitului populaţiei, prin angajarea masivă în procesele economice, prin nivelul înalt de productivitate a muncii şi prin economisire, a făcut din populaţie un factor major în operaţiuni de creditare, în primul rînd în rol de creditor.

În calitate de debitori alături de întreprinderi şi populaţie se afirmă şi statul, ca unul din principalii debitori. În ţările dezvoltate atât întreprinderile şi populatia sunt debitori majori, cât şi statul este un debitor major. Îndatoririle sale se pot compara în volum cu cele ale populaţiei şi înterprinderilor.

b) Promisiunea de rambursare, element esenţial al raportului de credit, presupune riscuri, şi necesită, în consecinţa, adesea, angajarea unei garanţii. În raporturile de credit, riscurile probabile sunt:

• riscul de nerambursare constă în probabilitatea întirzierii plăţii sau a incapacitaţii de plată datorită conjuncturii, dificultăţilor sectoriale, sau dificienţelor împrumutatului.

• riscul de imobilizare survine la bancă, sau la deţinătorul de depozite, care nu este în măsură să satisfacă cererile titularului de depozite, din cauza unei gestiuni nereuşite a creditelor acordate.

• garanţia personală este angajamentul luat de o terţa persoană de a plăti, în cazul în care debitorul este în incapacitate. În cazul garanţiei simple, garantul are dreptul de a discuta asupra îndeplinirii obligaţiei sale, de a cere executarea primordiala a debitorului şi, în cazul în care există mai mulţi garanţi, să răspundă numai pentru partea sa. În cazul garanţiei solidare garantul poate fi tras la răspundere pentru a plăti, concomitent, sau chiar înaintea debitorului, dacă aparent prezintă condiţii preferabile de solvabilitate.

c) Termenul de rambursare ca trăsătură specifică a creditului are o mare varietate. De la termene foarte scurte, 24 ore, termen practicat între bănci pe pieţele mondiale, şi încheindu-se cu termene de la 30 la 50 de ani şi chiar 100, în cazul împrumuturilor pentru construcţia de locuinţe.

Pentru creditele pe termen scurt, creditele acordate întreprinderilor, sau credite de consum, este caracteristică rambursarea integrală la scadenţă. Creditele pe termen mijlociu şi lung implică adesea rambursarea eşalonata.

d) Dobânda, este o caracteristică esenţială a creditului. În acordurile de credit s-a încetaţenit clauza dobânzii fixe. Însă în anii 70 a apărut noţiunea de dobândă variabilă, ce variază în dependenţa de inflaţie.

e) Tranzacţia (acordarea creditului). Creditul poate fi consimţit în cadrul unei tranzacţii unice; acordarea unui împrumut, vînzarea unei obligaţiuni, angajarea unui depozit. În ultimul timp s-a dezvoltat sistemul de credit deschis, în cadrul căruia împrumuturile efective intervin la intervale liber alese de debitor.

2. TIPURI DE CREDITE

Principalele tipuri de credite în economia ţărilor dezvoltate sunt:

a)creditul comercial

b)creditul bancar

c)creditul obligatar

d)creditul ipotecar

e)creditul de consum

a) CREDITUL COMERCIAL

Creditul comercial este acel credit acordat între producători şi comercianţi prin vânzarea mărfurilor, în schimbul unor instrumente de credit (sau efecte de comerţ). De asemenea reprezintă o amânare la plată, acordată de un furnizor de mărfuri sau de servicii, clientului său. Fiind un împrumut civil, creditul comercial se deosebeşte fundamental de creditul bancar prin aceea, că în timp ce banca împrumută banii depunătorilor sau fonduri ale altor bănci, împrumutătorul (creditorul) civil împrumută banii săi. Acest tip de împrumut fiind civil, chiar dacă generează obligaţii comerciale, nu poate fi calificat ca operaţiune bancară. Resursele partenerilor de afaceri constituie una dintre cele mai vechi şi eficace modalităţi de atragere de resurse financiare de către un întreprinzător. Această soluţie de finanţare a ciclului de exploatare se poate utiliza atât în relaţiile cu furnizorii de materii prime, materiale, utilităţi etc., cât şi cu distribuitorii şi clienţii firmei. Astfel în relaţiile cu furnizorii se primesc materii prime, materiale, semifabricate etc., care se folosesc în procesul de producţie, iar plata lor se efectuează după o anumită perioadă convenită de părţi şi stipulată în contract. Utilizarea acestor resurse materiale livrate de furnizori fără a le plăti echivalează cu atragerea de către firmă a unui capital de valoarea respectivelor resurse, fără dobândă. Astfel se evită apelarea la un credit bancar curent pentru plata furnizorilor. Asemănător se derulează relaţia şi cu distribuitorii sau clienţii firmei. Aceştia virează în avans o sumă de bani firmei producătoare sau furnizoare pentru marfa ce le va fi livrată ulterior. Această sumă constituie, practic, o finanţare a firmei producătoare care, altfel, ar fi trebuit să utilizeze propriile lichidităţi sau credite.