E-money și E-banking - Concepte Moderne

Prin natura activităţii lor, structurile financiar-bancare în interrealaţiile cu cele economice şi sociale, se află în postura unor prestatori de servicii specifice, pentru care trebuie să folosească anumite tehnologii. Astfel, acţionând ca intermediari financiari, băncile comerciale trebuie să fie apte să gestioneze resursele băneşti proprii sau ale creditorilor (deponenţilor) şi să asigure plasarea acestora, mai ales sub formă de împrumuturi acordate clienţilor lor.

O pondere mare în activităţile financiar-bancare revine operaţiunilor băneşti de plăţi şi încasări, respectiv decontărilor în care sunt implicaţi agenţii economici sau alte persoane fizice sau juridice, ce se realizează atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional, alături de cele efectuate pe pieţele financiare, de serviciile de schimb valutar, sau cele de consultanţă financiară privind dezvoltarea afacerilor. În mod obişnuit, fiecare tip de activitate sau operaţiune financiar-bancară presupune existenţa unui cadru organizatoric, incluzând spaţii, dotări, proceduri, tehnici, mijloace, instrumente, respectiv anumite tehnologii utilizate în realizarea de lucrări specifice.

Aflate în legătură directă cu stadiul de dezvoltare al societăţii, structurile financiar-bancare au căutat să folosească şi să adapteze nevoile de funcţionare, mijloacele de înfăptuire a diverselor operaţiuni sau servicii prestate. Astfel, băncile au recurs, pe de o parte, la asimilarea unor tehnici şi instrumente sau tehnologii existente, create în alte domenii, iar pe de altă parte, au creat prin inovare noi tehnici şi mijloace, respectiv tehnologii proprii activităţii financiar-bancare, în funcţie de necesităţile clienţilor.

Secolul al XX-lea a marcat o dezvoltare fără precedent a tehnicii de calcul informaţionale şi a telecomunicaţiilor. Inovaţiile din aceste domenii au intrat şi în atenţia specialiştilor din finanţe şi bănci. Ei au văzut calculatoarele ca fiind elementele principale de ajutor în stocarea şi prelucrarea informaţiilor, în acest fel apărând „banii electronici”. Astfel, apare o fluidizare a activităţii bancare, deoarece nu se folosesc banii cu existenţă fizică, ci banii, ca informaţie de valoare, iar principalele calităţi ale informaţiilor sunt că ele pot fi uşor transmise, stocate, prelucrate, de la orice distanţă, mai mică sau mai mare.

Faţă de schimbările rapide şi profunde din mediul economic, sistemul financiar-bancar este obligat la mutaţii în derularea operaţiunilor specifice, prin adaptarea de noi tehnologii, mereu mai performante. Astfel, băncile şi societăţile financiare, mai ales în ţările cu o economie de piaţă dezvoltată, au recurs la telecomunicaţii pentru tratarea la distanţă a operaţiunilor lor.

În ceea ce priveşte băncile, la nivel naţional, competiţia dintre acestea conduce la lărgirea sferei lor de acţiune, calculatoarele electronice conectate în reţele constituind mijlocul virtual de extensie dincolo de limita agenţilor economici. De asemenea, deschiderea economică internaţională incită băncile la extinderea zonei lor de acţiune, dincolo de frontiere, pentru atragerea clienţilor străini.

Tehnologia „electronic banking”

În contextul dezvoltării informaticii şi a telecomunicaţiilor şi a implementării acestora în mediul financiar-bancar, s-a ajuns la crearea unei noi tehnologii, denumită generic „electronic banking”.

Primele încercări şi reuşite în acest domeniu s-au realizat în 1977, când Merill Lynch a lansat pentru prima dată conceptul de Cash Management Account (CMA). Acesta era un produs bancar ce combina patru servicii pentru client, anterior separate, şi anume: un cont de control, un cont de depunere, o carte de credit şi un cont de garanţie. Acestă încercare a avut o serie de reuşite, însă odată cu trecerea timpului şi apariţia unor noi cerinţe, serviciile bancare au evoluat, iar implementarea şi folosirea mijloacelor electronice (din afara băncii) în efectuarea de operaţiuni bancare, a fost o problemă de timp. Calculatoarele au început să-şi dovedească utilitatea în domeniul finanţelor, în general, când a apărut tot mai evident că, deşi este mai uşor să completezi de mână un cec, decât să introduci datele în calculator, însă dacă volumul cecurilor ce trebuie completate creşte, atunci devine mult mai facilă folosirea computerului. În acest context a luat naştere „electronic banking”-ul, acesta începând prin a-şi demonstra eficienţa, mai ales, în domeniul finanţelor private, care înseamnă nu numai completarea de cecuri, ci şi urmărirea realizarii investiţiilor, a efectuării plăţilor sau rambursării împrumuturilor, respectiv a încasărilor.

Conceptul de „electronic banking” are un conţinut mai larg, incluzând preluarea şi procesarea informaţiei bancare, ca şi efectuarea operaţiilor de tipul decontărilor. Structura de funcţionare a unui asemenea serviciu de decontări implică parcurgerea a trei nivele ierarhice, începând cu cel al operatorului uman (clientul băncii care iniţiază operaţiunea de decontare, beneficiar al acesteia) şi continuând cu cele corespunzătoare aplicaţiilor Client şi Bancă, care sunt componentele principale ale acestuia.