Extinderea Zonei Euro

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Extinderea Zonei Euro.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 13 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Adina Martin

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Banci

Cuprins

1.Istorie – adoptarea monedei Euro
2.Pactul de Stabilitate şi de Creştere Economica
3. Extinderea zonei euro
4. Ce a adus moneda Euro?

Extras din document

1.Istorie – adoptarea monedei Euro

Cea mai noua moneda a lumii, euro, a fost infiintata la 1 ianuarie 1999, cand unsprezece tari – Germania, Franta, Italia, Spania, Portugalia, Irlanda, Austria, Finlanda, Belgia, Luxemburg si Olanda - au decis sa renunte in mod permanent la moneda lor nationala pentru a forma “zona euro”. Chiar daca bancnotele si monedele au ajuns sa circule oficial numai de la 1 ianuarie 2002, monedele tarilor amintite au fost legate si anterior de un acord : de la 1 ianuarie 1999, cursurile lor nu aveau sa mai fie fluctuante in raport cu ale celorlalte din acelasi grup.

Euro devenise deja o moneda virtuala in sensul ca oamenii puteau deschide conturi in euro, puteau cumpara stocuri de actiuni si obligatiuni desemnate in euro sau puteau plati in euro cu cartea de credit in loc sa foloseasca franci francezi, marci germane sau lire italiene.

Decizia de a introduce o noua moneda in Europa are nenumarate efecte. Pe langa facilitarea comertului si a finantelor, folosirea monedei comune schimba in mod categoric peisajul fiscal. Dintr-o data, bancile centrale, cum ar fi Banca Frantei sau Deutsche Bundesbank, nu-si mai au rostul, iar la Frankfurt a fost infiintata o noua entitate, numita Banca Europeana Centrala,care are responsabilitatea de a decide rata de schimb si politica monetara din cele unsprezece tari ale zonei euro. Consiliul de conducere al BEC este alcatuit din presedintii bancilor centrale din fiecare tara – membra si din sase membri ai consiliului executiv al BEC.

Una dintre primele insarcinari ale BEC a fost aceea de a studia prioritatile fiecarei tari-membre in parte. Asa cum e dificil pentru Rezerva Federala sa mentina echilibrul intre necesitatile tuturor regiunilor Statelor Unite – California s-ar putea afla in plin avant economic, de exemplu, in timp ce regiunea nord-estica ar putea stagna – e dificil si pentru Banca Europeana Centrala sa trateze diferitele tari ale Uniunii Europene ca pe o singura zona economica. S-a decis, prin urmare, sa se incerce realizarea unei convergente cat mai mari a economiilor zonei euro mai ales in privinta inflatiei, a cresterii economice si a somajului.

De exemplu, Grecia a fost singura dintre tarile Uniunii Europene care nu a fost acceptata initial in zona euro pentru ca nu reusea sa-si controleze inflatia si datoriile. Criteriile in aceste cazuri sunt foarte stricte si constau in mentinerea inflatiei sub 3 % si limitarea deficitului bugetar si a datoriilor la niveluri minime, ca procentaj din PIB. Totusi, pana in anul 2000, Grecia a reusit sa-si aduca economia la nivelul celorlalte tari si i s-a permis sa intre in zona euro

Suedia, Danemarca si Marea Britanie au refuzat initial sa se alature acestui “experiment” indraznet, asa cum l-au numit multi. Temandu-se ca vor pierde controlul propriei lor politici monetare si, de asemenea, monedele la care tineau, aceste tari au ales o atitudine expectativa inainte de a adopta moneda euro. Chiar daca la inceput monedele lor au ramas puternice fata de euro, ele au inceput deja sa-si reconsidere aceasta atitudine, caci numeroase companii si-au mutat operatiunile in tarile zonei euro pentru a profita de avantajele unor rate de schimb stabile. In Marea Britaniei, de exemplu, mai multe companii mari au anuntat ca isi inched portile si ca se vor intoarce atunci cand va fi adoptat euro.

Majoritatea tarilor-membre ale zonei euro se asteptau ca noua lor moneda sa inlocuiasca rapid dolarul ca principala moneda internationala de pastrare a rezervelor, sustinand ca economia Uniunii Europene era deja mai extinsa decat cea a Statelor Unite sau a Japoniei. Cu toate acestea, in primii ani ai existentei sale, valoarea monedei euro a scazut considerabil fata de dolar si de yen. Lumea astepta sa vada daca tarile zonei euro vor putea cu adevarat lucra impreuna indeajuns de strans pentru a putea asigura politicile monetare si economice stabile si daca euro va avea o rezistenta pe termen lung

- Faza I

În 1979 Sistemul european monetar (EMS) a fost stabilit pentru a crea o legãturã între monedele europene şi pentru a preveni fluctuaţii mari între valorile lor. A creat Mecanismul European a Ratei de Schimb (ERM) în acord cu care ratele de schimb a monedei fiecãrui Stat Membru trebuiau sã fie restricţionate la fluctuaţii foarte mici (+/-2.25%) pe oricare laturã a valorii de referinţã. Aceastã valoare de referinţã a fost stabilitã într-un agregat al tuturor monedelor participante care s-a numit Unitatea de Monedã Europeanã (ECU), care a fost apreciatã în acord cu mãrimea economiilor Statelor Membre.

În anii 1980 piaţa fiecãrui Stat Membru a crescut mult mai apropiatã de cea a vecinilor, dând formã la ceea ce a mai târziu a devenit Piaţa Unicã Europeanã. Comerţul internaţional în Piaţa Unicã Europeanã ar fi putut fi pus în pericol de riscul ratei de schimb – în ciuda stabilitãţii relative introduse de ERM – şi de costurile crescute ale tranzacţiilor pe care le-a adus aceasta. Crearea monedei unice pentru Piaţa Unicã a însemnat o soluţie logicã, şi astfel ideea unei monede unice a fost adusã din nou în atenţia forului.

Comisia Europeanã condusã de Jacques Delors a adoptat Actul Unic European în februarie 1986, care a avut drept scop înlãturarea barierelor instituţionale şi economice între statele membre ale UE şi sã stabileascã scopul pieţei comune europene. În 1989, au fost schiţate planuri pentru a realiza EMU în 3 stadii. Deşi procesele stadiului I au început cu EMS în 1979, prima fazã a început oficial în 1990, când controalele asupra ratei de schimb au fost înlãturate, dând astfel liberã mişcare capitalurilor în întreaga EEC. În 1992, cele trei faze prevãzute de Comisia Delors au fost fãcute oficiale prin introducerea în Tratatul de la Maastricht, incluzând criteriile de convergenţã economicã pentru adoptarea monedei comune. În fapt, aceasta a transformat EEC în Uniunea Europeanã. Criteriile pentru calitatea de membru a Uniunii Europene şi adoptarea monedei euro sunt stabilite de trei documente. Primul este Tratatul de la Maastricht din 1992, care a intrat în vigoare pe 1 noiembrie 1993. Mai târziu în acelaşi an, al doilea criteriu a fost creat de Consililul European la Copenhaga, şi anume prin crearea „criteriilor Copenhaga”, care au clarificat scopurile generale ale Tratatului de la Maastricht. Al treilea este contractul cadru negociat cu fiecare ţarã candidatã mai înainte de a adera la UE. Criteriile au fost de asemenea clarificate şi de legislaţia UE şi prin decizii ale sistemului judiciar european, de-a lungul anilor.

Prima fazã a dezvoltãrii EMU poate fi corelatã cu cel al unei ţãri candidate care înainte de aderarea la UE trebuie sã întruneascã criteriile Copenhaga.

Fisiere in arhiva (1):

  • Extinderea Zonei Euro.doc

Alte informatii

Alexandru Ioan Cuza