Metoda de Calculație pe Faze

1. Caracterizarea metodei pe faze

Este o metodă pe care o întâlnim în întreprinderile a căror producţie este aceea că produsul finit se obţine printr-o serie de prelucrări a materiei prime şi materialelor în stadii şi faze succesive. Astfel, această metodă o întâlnim în industria siderurgică, metalurgică, industria uşoară şi chimică.

În industria textilă distingem ca stadii de prelucrare a materiei prime următoarele: bobinatul, depănatul, urzitul, ţesutul, vopsitul.

În industria berii întâlnim următoarele faze de fabricaţie: prelucrarea orzului, fabricarea malţului, fierberea, fermentaţia primară, fermentaţia secundară, tragerea la butoaie sau sticle.

Aplicarea metodei pe faze presupune soluţionarea următoarelor probleme:

a) Delimitarea fazelor de calculaţie a costurilor;

b) Stabilirea costului semifabricatelor pe faze;

c) Repartizarea costurilor de producţie pe produsele obţinute în aceeaşi fază.

În ceea ce priveşte delimitarea fazelor, este problema cea mai dificilă în calculaţia costurilor. Stabilirea numărului şi nomenclaturii trebuie soluţionată de organele tehnice şi cele economice din întreprindere deoarece de secţionarea procesului tehnologic depinde apoi delimitarea corectă a costurilor pe purtători, evaluarea corectă a producţiei în curs, identificarea pierderilor tehnologice pe faze. Fazele de calculaţie pot reprezenta centre de responsabilitate în ceea ce priveşte producţia şi costurile. La stabilirea numărului optim de faze se are în vedere următoarele:

1) Faza de fabricaţie tehnologică în calitatea ei de loc de producţie în care se execută o anumită operaţie dintr-un lanţ succesiv de prelucrare a materiei prime, este şi un loc generator de costuri deci fiecare fază de fabricaţie este o fază de calculaţie. În cazul în care în cadrul unui sector se desfăşoară mai multe faze de fabricaţie care nu pot constitui în mod independent câte o fază de calcul a costurilor, nu este suficient delimitarea costurilor pe fiecare fază.

2) Secţia sau atelierul trebuie să constituie subdiviziunea de bază pentru o calculaţie pe centre de responsabilitate.

3) În cadrul secţiilor liniile tehnologice sau instalaţiile complexe pot constitui faze de calculaţie dacă rezultă semifabricate sau produse care se deosebesc de celelalte prin destinaţie sau calitate.

4) Se vor crea faze de calculaţie distincte pentru fazele tehnologice în urma cărora rezultă un semifabricat ce se prelucrează în continuare sau rezultă un produs finit.

5) Condiţia esenţială a stabilirii fazelor de calculaţie este ca la sfârşitul acestor faze producţia obţinută să poată fi măsurată.

6) Costul produsului trebuie calculat printr-un număr cât mai redus de faze pentru a asigura eficienţa calculaţiei. După stabilirea fazelor de calculaţie trebuie simbolizate, simbolul respectiv se trece pe toate documentele privind consumurile şi producţia obţinută.

În metoda pe faze contul 921 “Cheltuielile activităţii de bază” se dezvoltă pe analitice pe faze, produse şi semifabricate ca purtători de cost. În unele cazuri pe fazele de calculaţie se identifică atât costurile directe cât şi unele din costurile indirecte de producţie. Exemplu: cheltuielile cu întreţinerea utilajului.

Daca faza de calculaţie coincide cu secţia şi semifabricatele toate cheltuielile indirecte de producţie se individualizează pe semifabricatele obţinute.

În situaţiile în care din procesul de producţie rezultă două sau mai multe produse cuplate manopera constituie cost indirect. Contul 923 “Cheltuieli indirecte de producţie” se desfăşoară în analitice pe secţii şi faze de calculaţie dacă ele se suprapun sau numai pe secţii atunci când avem în secţii mai multe faze de calculaţie iar în cadrul acestora pe feluri de costuri.

Cheltuielile generale de administraţie se colectează la nivelul întreprinderii pe feluri de cheltuieli după natura lor. La sfârşitul perioadei de gestiune cheltuielile indirecte se repartizează pe faze şi produse prin procedeul suplimentarii.

Conceptual şi aplicativ, metoda de calculaţie a costurilor pe faze de fabricaţie cunoaşte două variante:

1) Varianta cu semifabricate;

2) Varianta fără semifabricate.

2. Varianta cu semifabricate

Varianta cu semifabricate – este folosită în situaţia în care în fiecare fază de prelucrare se obţine un semifabricat, care urmează a fi depozitat în vederea fie a prelucrării în continuare în fazele următoare în aceeaşi întreprindere fie urmează a fi vândute terţilor. Exemplu: tălpile pentru încălţăminte - se pot vinde sau se pot folosi mai departe.

Costul după această variantă se stabileşte pe articole de calculaţie pentru fiecare fază în parte, costul ultimei faze constituie costul produsului finit. Costul primei faze se transferă la cea de-a doua iar prin adăugarea la aceasta a costului fazei respective rezultă costul semifabricatelor obţinute în faza a doua ş.a.m.d.

Exemplu:

= costul produsului finit

3. Varianta fără semifabricate

Varianta fără semifabricate – are o utilitate mai largă în întreprinderile industriale, costul produsului rezultând prin adăugarea la consumul de materii prime a costurilor de prelucrare efectuate în fazele prin care trece produsul respectiv fără a lua în considerare, deci fără a transloca, costul semifabricatelor de la o fază la alta. În ultima fază rezultă costul produsului finit pe articole de calculaţie. Rezultatul procesului de producţie din fazele anterioare fazei de obţinere a produsului finit sunt considerate producţie în curs de execuţie care trece de la o fază de prelucrare la alta fără depozitări intermediare sau de scurtă durată.

În acest caz costul produsului finit se determină astfel:

în care:

M – este valoarea materialelor consumate în toate fazele de producţie;

Chd – cheltuielile directe din toate fazele de producţie;

Chi – cheltuieli indirecte din toate fazele de prelucrare;

Q – cantitatea de produse fabricate;

ct – costul pe unitatea de produs finit