Metode de Gestionare a Ratei Dobânzii

Profiturile băncii fluctuează în funcţie de schimbările neanticipate ale ratei dobânzii precum şi a compoziţiei pasivelor, deoarece cheltuiala cu dobânda poate creşte sau scade mai mult decât veniturile din dobandă. În urma acestor schimbări este pusă în pericol şi poziţia băncii faţă de riscul de dobândă. Managerii acordă o atenţie deosebită acestui risc deoarece fluctuaţia ratei dobânzii pune în pericol atât caştigurile cât şi întregul portofoliu bancar. Costurile, rambursările şi valoarea activelor băncii pot fi influenţate în mod drastic în urma variaţiilor mari ale ratei dobânzii potenţate de inflaţie şi conjunctura economică. Drept urmare, băncile care acordă împrumuturi cu rata dobânzii fixă susţinute prin depozite pe termen scurt cu rata dobânzii fluctuantă ajung la un rezultat dezastruos, fiind condamnate la faliment.

Situaţia optimă ar fi ca fiecare categorie de active să aibă corespondent un pasiv care înregistrează aceleaşi caracteristici din punct de vedere al valorii, volatilităţii şi duratei. În realitate această situaţie nu există, dar se poate realiza printr-un proces de echilibrare a resurselor precum şi a plasamentelor băncii de către managementul băncii.

Valoarea de piaţă a unei bănci poate fi modificată de către fluctuaţiile ratei dobânzii dacă managementul băncii nu elaborează strategii pentru a reduce impactul acestora. Volatilitatea ratei dobânzii influenţează riscul ratei dobânzii, de aceea toate băncile dispun de un management al activelor şi pasivelor care evaluează în mod frecvent acest risc.

Managementul active-pasive elaborează politici ce vizează nevoia de fonduri, venituri din afara dobânzilor pentru acoperirea cheltuielilor indirecte şi monitorizează resursele lichide.

Caracteristicile cash-flow-ului pasivelor şi activelor unei bănci sunt influenţabile pentru fluctuaţiile venitului net din dobandă şi valoarea de piaţă a activelor şi pasivelor.

În cele două capitole ale lucrării noastre am tratat, ca metode de gestionare a ratei dobânzii, metoda GAP şi metoda DGAP care vine , de fapt , în completarea celei dintâi.

Cap. 1. Gestionarea ratei dobânzii

Gestionarea ratei dobânzii impune în mod obligatoriu ca băncile să-şi stabilească obiective specifice atât pentru venitul net din dobândă cât şi pentru valoarea de piaţă a băncii şi să-si formuleze strategii pentru atingerea acestor scopuri.

1.1. Metode de gestionare a ratei dobânzii. Aspecte generale

În ultimii ani s-au înregistrat presiuni asupra profitului băncilor atât din partea ratei dobânzii cât şi din partea concurenţei exercitate de celelalte instituţii financiare în urma unor tehnici de apărare împotriva riscului ratei dobânzii care au fost introduse în politica băncilor.

Printre aceste tehnici se enumeră managementul discrepanţei activ-pasiv(GAP) şi calculul duratei (DGAP) care vin ajutorul managerilor pentru o echilibrare a ratei dobânzii aferentă activelor cu cea aferentă pasivelor, precum şi durata activelor cu cea a pasivelor.

Pe lânga riscul ratei dobânzii, o bancă trebuie să facă faţă în viitor şi altor riscuri cum ar fi: riscurile modificărilor valorilor activelor, pasivelor şi capitalului, fiind necesar să găsească soluţii pentru a asigura supravieţuirea băncii chiar şi în condiţiile unei pieţe în continuă modificare.

Prin metoda discrepanţei active-pasive se realizează o monitorizare continuă asupra fiecărei parţi a bilanţului contabil al băncii divizat în grupuri de elemente al caror flux de lichidităţi este fluctuant/nefluctuant la fluctuaţiile ratei dobânzii pe termen scurt.

Metoda discrepanţei duratei DGAP controlează ratele dobânzii aferente întregului portofoliu de active-pasive printr-o comparaţie a duratei portofoliului de active cu durata portofoliului de pasive, iar dacă duratele coincid atunci şi fluctuaţia dobânzii are aceleaşi efecte asupra valorii activelor şi pasivelor unei bănci.

Intervalul de durată măsoară nepotrivirea duratelor activului şi pasivului şi cel puţin teoretic, oferă un indice al expunerii la fluctuaţia dobânzii a întregului portofoliu.

Metoda operează cu valoarea de piaţă a portofoliului băncii, deci ţine cont de modificările neregulate care au loc în structura activului şi pasivului băncii ca urmare a fluctuaţiei ratei dobânzii.