Monografie Sistemului Bancar Britanic

Sistemul bancar britanic

Caracteristici ale sistemului bancar

Istoria banilor este urmată îndeaproape de sistemul bancar. Pe masură ce banii au devenit un mijloc de plată tot mai utilizat, oamenii au căutat modalităţi de a-şi păstră şi depozita banii. Nevoia oamenilor de a împrumuta bani creşte odată cu dezvoltarea comerţului şi a activităţilor economice. Aceşti factori au stat la baza apariţiei Băncii Naţionale a Angliei.

Venirea pe tron a regelui William şi a reginei Mary în anul 1688, a găsit trezoreria britanică aproape goală, lucru care a determinat înfiinţarea unei bănci centrale, necesară pentru mobilizarea resurselor naţionale.

Banca Centrală a Angliei a fost fodată la 27 iulie 1694, ca Bancă a Guvernului şi manager al datoriilor, şi naţionalizată la 1 martie 1946, reprezentând centrul sistemului financiar al Marii Britanii. Avea ca obiective principale promovarea şi menţinerea stabilităţii monetare şi financiare, gestionarea schimburilor internaţionale şi a rezervelor de aur.

O operaţiune foarte importantă aflată în sarcina Băncii Angliei până în anul 1998 a fost supravegherea sistemului bancar. În conformitate cu reglementările Banking Act din anul 1989, aceasta exercita următoarele acţiuni: acorda licenţe pentru toate instituţiile de depozit,verifica dacă aceste instituţii constituiau provizioane adecvate pentru datoriile cu probleme, dacă prezentau un nivel adecvat al capitalului şi verifica moralitatea şi verticalitatea directorilor acestor instituţii.

Banca Angliei şi-a dobândit independenţa în înfăptuirea politicii monetare în anul 1977, fără constrângeri politice, având posibilitatea intervenţiei asupra nivelului ratei de dobândă, atunci când băncile comerciale prezintă un nivel sporit al creditelor cu probleme. Acest lucru ar putea conduce la numeroase falimente bancare deoarece, în loc să fie responsabilă de supravegherea sistemului bancar şi stabilitatea acestuia, banca centrală are atribuţii în materie de rată a dobânzii.

În iunie 1998, puterea de supraveghere a sistemului bancar a fost transferată Autorităţii de Servicii Financiare, ca nouă instituţie responsabilă cu supravegherea tuturor intermediarilor financiari. În ultimii ani au fost realizate eforturi pe linia coordonării internaţionale a supravegherii bancare.

Sistemul bancar britanic s-a dezvoltat puternic, începând cu secolul al XX-lea , o dată cu amplificarea relaţiilor de producţie. În această perioadă Marea Britanie domină întregul sistem bancar mondial graţie rolului lirei sterline şi pieţei de la Londra.

La baza dezvoltării sistemului bancar englez a stat Legea lui Sir Robert Peel din anul 1844, care conferea monopolul emisiunii Băncii Angliei, instituind, în acelaşi timp, o reglementare bancară, cum ar fi măsurile de declarare obligatorie a unor informaţii contabile.

Instituirea monopolului emisiunii a favorizat dezvoltarea cecurilor şi a băncilor comerciale. Banca Angliei nu putea să satisfacă integral cererea de moneda astfel încât cecul emis pentru o bancă comercială, a devenit un înlocuitor frecvent al monedei fiduciare.

Un alt factor care a favorizat comerţul internaţional şi amplificarea activităţii bancare a fost abolirea Legii cerealelor din anul 1846. Un rol important l-a avut şi concentrarea într-un singur loc, respectiv la Londra, a tuturor funcţiilor şi competenţelor comerciale. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea: numărul băncilor particulare scade la aproape jumătate în 1896 faţă de1858, acest lucru producându-se fie prin dispariţia unor bănci, fie prin fuziune şi absorbţie. În 1900, cinci bănci mari dominau sectorul bancar: Midland, Lloyd’s, Westminster, Barclays, National Provincial. Concentrarea industriei bancare prin fuziuni şi consolidări reflectă economia de scară, cu o largă varietate de servicii, care este prezentă în activitatea financiară, dar este parţial şi produsul beneficiilor diversificării iar evoluţia celor cinci bănci constituie un exemplu al absorbţiei băncilor mici de către cele mari.

Sistemul bancar englez este unul specializat şi compartimentat. Un prim criteriu de clasificare a băncilor ar fi cel legat de tipul de operaţiuni şi service oferite.

Merchant banks, accepting houses şi discount houses sunt instituţii bancare a căror activitate constă în primul rând în vânzarea unor servicii naţionale şi internaţionale şi mai puţin în plasarea de fonduri proprii sau colectarea acestora. Aceste tipuri de instituţii există şi acum, cele mai importante fiind: Hambros Bank, Hill Samuel and Co. Kleinwort, Benson, Lazard Brothers, Samuel Montagu, Rothschild and Sons.

Commercial banks (clearing houses) au ca vocaţie principală colectarea depunerilor, gestiunea mijloacelor de plată (cecuri, viramente) şi acordarea de credite curente.

Un al criteriu de clasificare a instituţiilor bancare britanice este mărimea tranzacţiilor tipice pe care banca le derulează. Retail banks sunt băncile care se adresează în special clienţilor individuali, persoane fizice, iar wholesale-banks sunt acele bănci care operează numai cu afaceri de valori mari, având relaţii cu firme de mari proporţii sau cu alte bănci, pe piaţa monetară.

Pornind de la bilanţul lor contabil şi având în vedere tipurile de depozite pe care le acceptă, băncile britanice se mai împart în: bănci primare şi bănci secundare. Băncile primare derulează operaţiuni prin intermediul mecanismului de plăţi, în interiorul ţării, şi oferă un sistem de transfer monetar prin intermediul conturilor curente, pe când băncile secundare nu sunt parte a mecanismului de plăţi şi nu participă la sistemul de compensare, majoritatea depozitelor fiind la termen şi în mare parte în valută.

În structura sistemului bancar din Marea Britanie o poziţie distinctă o deţin building societies (societăţile de construcţii) considerate instituţii de depozit, principala caracteristică constând în faptul că acceptă depozite de valori mici, de la un numar foarte mare de clienţi. Acestea şi-au început activitatea în secolul al XVIII-lea ca societăţi mutuale, uneori chiar cu activitate locală, în cadrul cărora membrii participanţi realizau plăţi periodice în scopul finanţării construcţiilor de locuinţe.