Particularități ale activității cooperativelor de credit

Cooperativa de credit este acea instituţie de credit constituită ca o asociaţie autonomă de persoane fizice, unite voluntar în scopul îndeplinirii nevoilor şi aspiraţiilor lor comune de ordin economic, social şi cultural, a cărei activitate se desfăşoară, cu precădere, pe principiul întrajutorarii membrilor cooperatori . Scopul principal al acestor asociaţii este desfăşurarea activităţii bancare în vederea întrajutorarii membrilor lor.

Cooperativele de credit reprezintă instituţii bancare mutuale, deţinute de către membrii cooperatori, asemănându-se în anumite privinţe cu băncile de economii.

Fiind un fenomen de o deosebită amploare şi complexitate, activitatea cooperatistă are importante valenţe sociale care o individualizează în peisajul societăţii contemporane, în primul rând prin doctrina sa, în al doilea rând prin activitatea curentă pe care o desfăşoară şi, nu în ultimul rând, prin faptul ca stimulează elementul participativ al individului la viaţa economică, la cea socială, precum şi la activităţile din sfera perfecţionării.

“Cooperativele de credit privesc spre individ, văd ce talente are şi caută un mod prin care ideile şi deprinderile lor pot fi transformate în mici afaceri, care fac posibile, pentru membri, obţinerea de profit şi creează resursele financiare în cadrul comunităţii lor. Microcreditele acordate de cooperativele de credit permit indivizilor şi familiilor lor să îşi poarte singuri de grijă, din punct de vedere financiar, şi să devină parte a economiei” .

Evoluţia cooperativelor de credit

APARIŢIA MIŞCĂRII COOPERATISTE

În anul 1849, în Germania, în oraşul Delitzsch, Hermann Schulze înfiinţează o Casă de ajutor pentru caz de boală şi moarte. Această cooperativă de credit nu era o organizaţie de binefacere, ci o asociaţie de întrajutorare în sprijinul celor întovărăşiţi care contribuiau cu donaţii. Sistemul de împrumuturi practicat se bazeză pe dobânzi mici.

În anul 1859, Herman Schulze organizeză primul congres al băncilor populare de credit cooperatiste, cu un birou de conducere care, în 1864, se transformă în Uniunea generală a cooperativelor bazate pe ajutorul propriu.

Cu un an înainte, Herman Schulze pregătise un proiect de lege destinat organizării mişcării cooperatiste, iar în anul 1867 se promulga un Cod cooperatist bazat pe proiectul elaborat de acesta.

Primele cooperative de credit din România au apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, adoptând sistemele germane Raiffeisen şi Schulze-Delizsch. Asemenea asociaţii de economie, credit şi ajutor mutual au luat fiinţă în acea perioadă în ţinutul Bistriţei din Ardeal (1851), în oraşul Brăila şi în Bucureşti (1870). În perioada imediat următoare, respectiv 1871-1881, au apărut numeroase societăţi de credit şi economie în aproape toate oraşele mari ale României. După 1990, cooperaţia a cunoscut o dezvoltare constantă.

Apariţia, în 1997-1998, a unor bănci populare independente, autointitulate şi “cooperative de credit”, care au profitat de unele imperfecţiuni ale sistemului legislativ din acea perioadă, a determinat guvernul să adopte noi măsuri legislative, interzicând chiar înfiinţarea de noi astfel de instituţii. Noua legislaţie a dat posibilitatea BNR de a supraveghea şi controla activităţile bancare efecuate în cadrul cooperaţiei de credit.

Mişcarea cooperatistă a debutat în lumea orăşenească sub forma caselor de economii, a asociaţiilor cu caracter privat, de credit cooperatist.

In anul 1845 Costache Bălcescu, economist şi om politic, fratele mai mare al lui Nicolae Bălcescu, publica broşura "Proiect pentru o casă de păstrare şi împrumutare", prima încercare cunoscută în ţara noastră pentru infiinţarea unei case de economii şi credit.

In mediul rural, ideea cooperaţiei moderne a fost introdusă şi materializată de Ion Ionescu de la Brad (1818 - 1891), economist, statistician, agronom, marcant, reprezentant al ştiintelor agricole româneşti şi reputat om politic. El a expus punctul de vedere referitor la diferite tipuri de asociaţii în coloanele "Ţăranului român". Asociaţii de economie, credit şi ajutor mutual au luat fiinţă în acea perioadă în ţinutul Bistriţei, din Ardeal, în anul 1851, în oraşul Brăila (în anul 1855), în satul Brad din judeţul Roman (1860), în comuna Răşinari din judeţul Sibiu (1867) şi în Bucureşti (1870).