Piața Monetară din România

Informaţii generale privind piaţa monetară

Piaţa monetară este piaţa care oferă lichidităţi pe termen scurt şi foarte scurt pentru organismele sistemului financiar. Astfel spus, piaţa monetară reprezintă totalitatea instituţiilor financiare, debitorilor şi creditorilor care oferă finanţare sau doresc finanţare pe termen scurt şi foarte scurt.

Aceasta este o componentă importantă a pieţei creditului, alături de piaţa financiară, care este o piaţă a capitalurilor pe termen lung, şi piaţa valutară.

Piaţa monetară este o piaţă delocalizată, tranzacţiile încheindu-se prin telefon, fax sau telefax. Pentru toate organismele de credit, aceasta este o piaţă a capitalurilor pe termen scurt şi foarte scurt. Operaţiunile de împrumut se derulează între băncile creatoare de monedă, precum şi între acestea şi banca de emisune şi se realizează numai în moneda băncii centrale, de aici rezultă că este şi o piaţă a monedei centrale (numerarul, biletele de bancă şi disponibilităţile deţinute de bănci la banca centrală.

Piaţa monetară joacă un rol deosebit în redistribuirea resurselor de creditare din economie, cât şi datorită faptului că acesta reprezintă locul în care intervine banca de emisiune în scopul controlării volumului de lichidităţi al pieţei sau al influenţării nivelului ratei dobânzii care se formează zilnic pe aceasta. De aici rezultă că este un mecanism important în sistemul monetar şi financiar al unei ţări. Ea este locul intervenţiilor băncii de emisiune asupra lichidităţilor bancare.

Până acum circa un sfert de secol piaţa monetară a fost o piaţă specializată, cunoscută doar unor specialişti, iar noţiunea corespundea în fapt cu ceea ce reprezintă piaţa interbancară. Aceasta se caracterizează în principal prin operaţiuni frecvente şi automate de refinanţare a băncilor comerciale de către banca de emisiune pe calea rescontării efectelor de comerţ. Este o piaţă restrânsă doar la nivelul operaţiunilor de împrumut realizate între banca de emisiune şi băncile comerciale agreate la refinanţare de către acesta sau între acestea din urmă.

Dezavantajele principale ale funcţionării pieţei interbancare erau numeroase:

- compartimentarea pieţei capitalurilor;

- automatismul refinanţării băncilor comerciale de către banca de emisiune;

- existenţa unui monopol excesiv al băncilor comerciale în sfera creditului;

- eficienţa redusă a politicii monetare a băncii centrale.

Piaţa monetară, după cum o caracteriza profesorul Cezar Basno, „cadrul necesar în care se desfăşoară zilnic raporturile dintre bănci în legătură cu lichidarea soldurilor provenind din operaţiuni reciproce”. Pe lăngă funcţia de finanţare a băncilor comerciale, piaţa monetară mai îndeplineşte şi funcţia de compensare a deficitului cu excedentul de lichiditaţi al acestora.

Actorii pieţei monetare sunt băncile comerciale, casele de economii, societăţile financiare, casele de titluri, trezoreria statului, banca de emisiune etc. Instituţiile care mobilizează economiile băneşti de la agenţii economici şi populaţie, denumite generic investitori instituţionali, sunt structural creditoare.

Pe piaţa monetară deschisă un actor esenţial este şi banca de emisiune, care are un rol regulator deosebit de important. Băncile comerciale care apar pe această piaţă fie în postura de împrumutători, fie în cea de împrumutaţi sunt principalii actori ai pieţei.

Piaţa monetară îndelineşte funcţia de compensare a deficitului cu excedentul de lichiditate pe două căi:

1. prin creditul acordat între bănci;

2. prin cumărarea de la diferie bănci a unor hârtii de valoare specifice pieţei monetare, a căror scadenţă este relativ apropiată şi care prezintă certitudine în ceea ce priveşte transformarea lor în bani lichizi, fără pierderi.

Din 1967 alimentarea pieţei monetare a fost îmbunătăţită prin posibilitatea ce s-a creat societăţilor de asigurări, caselor de pensii de a plasa lichidităţile colectate de ele. Casele de economii, care până atunci plasau totalitatea fondurilor mobilizate pe temen lung, au trecut la utilizarea unei fracţiuni de 20 % din acestea pe piaţa monetară. Refinanţarea pe calea reescontului a fost descurajată prin faptul că rata dobânzii la creditele acordate pe piaţa monetară a devenit mai mică decât taxa oficială a scontului, iar plafoanele de scont, care asigurau un automatism în refinanţarea băncilor la banca centrală, au fost suprimate.