Riscuri Bancare

CAP I. REFORMA SISTEMULUI BANCAR

ÎN ROMÂNIA DUPA ANUL 1990

1.1 Evolutia sistemului bancar Românesc

Sistemul bancar românesc nu este de data foarte recenta. Primele dovezi ale desfasurarii unei activitati bancare pe teritoriul României au fost descoperite între anii 1786 si 1855 si reprezinta 55 de placi de piatra descoperite într-o zona de mine aurifere datând din perioada Daciei Traiane. Pe aceste placi sunt înscrise detalii referitoare la contractul privind înfiintarea unei institutii bancare.

Desi în 1989 existau numai patru banci în românia (Banca Nationala a României, Banca de Investitii si Banca Agricola), la care se adauga CEC-ul, sistemul bancar român dateaza, totusi de mult timp.

În perioada moderna, primele încercari de creare a unei banci au avut loc la începutul secolului al XIX-lea. Desi au existat si anterior preocupari în acest sens, abia în 1856 a fost creata Banca Nationala a Moldovei, cu sediul la Iasi, care a fost astfel prima institutie bancara ce-si desfasura activitatea pe teritoriul României. Banca a fost creata ca urmare a demersurilor unui bancher prusac si a fost concesionata acestuia.

În anul urmator, banca a dat faliment, datorita lipsei de fonduri, recurgerii la credite din strainatate, precum si datorita faptului ca, din capitalul subscris, a fost varsata doar o mica parte.

Dupa unirea Tarii Românesti cu Moldova, în 1859, au început sa functioneze si alte banci. Ca urmare a legii adoptata la 24.11.1864, a fost fondata Casa de Depuneri si Consemnatiuni. Aceasta institutie, pâna la crearea, Bancii Nationale a României, în 1880, a avut un rol foarte important, întrucât a fost principala banca de emisiune pe teritoriul Principatelor Unite.

În 1865 a aparut la Bucuresti, sub denumirea de Banca România, o banca care initial a avut atributii de banca de emisiune si de scont. Ulterior ca urmare a modificarii statutului sau, a pierdut aceste privilegii, desfasurând apoi o activitate pur comerciala. Activitatea acestei banci a continuat pâna la nationalizarea sistemului bancar din România, în iunie 1948.

În aceeasi perioada au mai aparut si alte banci: Banca Albina, prima banca cu capital integral românesc, care si-a început activitatea în 1872, la Sibiu, Creditul Financiar Rural, care a aparut în 1873, ca si Banca Aurora, din Nasaud. În urmatorul an, a fost creat Creditul Financiar Urban si Rural.

Cea mai importanta banca înfiintata în aceasta perioada a fost Banca Nationala a Belgiei (aceasta la rândul ei, folosise ca model Banca Angliei). Acesta a fost începutul dezvoltarii unui sistem bancar nou si modern. Înfiintarea Bancii Nationale a României a creat premisele pentru aparitia si a altor banci si pentru dezvoltarea sistemului bancar românesc.

Crearea bancii centrale în România a suscitat multe discutii referitoare la structura capitalului bancii si proportia capitalului strain maxim permis. În final s-a decis ca majoritatea capitalului sa fie constituit din surse românesti, astfel încât sa se asigure controlul asupra economiei nationale si, totodata, sa nu existe posibilitatea ca sistemul sau bancar sa fie supus dominatiei straine.

Statutul prin care s-a creat Banca Nationala a fost aprobat de Parlamentul Principatelor Unite la 17 aprilie 1880. Banca Nationala a României s-a constituit ca importanta institutie destinata creditarii activitatii economice si comerciale, scontarii cambiilor si operatiunilor cu alte instrumente financiare. Ulterior, Banca Nationala a acordat un sprijin semnificativ modernizarii sectorului agricol. Au devenit evidente efectele benefice ale asistentei acordate de banca centrala dezvoltarii pietei, prin intermediul creditelor. Rapid, au aparut si alte banci noi. Banca centrala prin emisiuni monetare, ajutat noile banci comerciale sa sustina dezvoltarea activitatii economice.

Corespunzator dezvoltarii economice a tarii, la începutul, activitatea bancilor se baza, în principal, pe acordarea de credite persoanelor particulare. Odata cu industrializarea si implicit, cu dezvoltarea fortelor de productie, a aparut necesitatea concentrarii sumelor disponibile, pentru a fi satisfacatoare proiectele concepute de proprietarii de pamânt, de comercianti si de marii industriasi. Procesul de creare a noilor institutii de credit a fost accelerat prin aportul de capital autohton, apartinând reprezentantilor burgheziei si mosierimii române, dar si prin infuzia de capital strain.

În noul context, în 1881, la Bucuresti, a fost înfiintata Bursa de valori si apoi Bursa de marfuri.

La sfârsitul secolului al XIX-lea a început sa se faca simtita o puternica centralizare a capitalului bancar în românia. În aceasta perioada, unele case bancare sau asociatii bancare, aparute anterior, dar care în noul context nu dispuneau de suficient potential financiar, si-au schimbat statutul juridic sau au fost absorbite de altele.