Rolul euro pe piața financiară internațională

Rolul internaţional al monedei euro demonstrează poziţia relativă a acesteia în economia globală.

Din punctul meu de vedere este clar că euro a devenit, încă de la lansare, principalul concurent al dolarului în economia mondială, dar nu putem evalua exact modul şi ritmul în care va avea loc fenomenul de înlocuire a dolarului cu euro, în supremaţia fluxurilor mondiale.

Personal cred că unul din aspectele ce trebuie într-un fel clarificate ţine de o provocare majoră: euro va fi utilizat pentru noi tranzacţii (adică pe baza ritmului de creştere a tranzacţiilor în economia mondială) sau va înlocui dolarul în anumite segmente? Dacă euro va fi utilizat progresiv în funcţie de ritmul de creştere al comerţului internaţional de exemplu, nu vor apare probleme majore. Dacă operatorii vor prefera să renunţe la dolar pentru euro atunci presiunile de pe pieţele valutare ar putea duce la prăbuşirea dolarului, cu efecte catastrofale pentru economia mondială. De aceea putem afirma din start că discontinuitatea pe care o provoacă introducerea euro în comportamentul operatorilor internaţionali, poate duce la efecte negative pentru stabilitatea economiei mondiale, în lipsa cooperării internaţionale.

1. Premise ale dezvoltării rolului internaţional al euro

Care sunt factorii care pot determina utilizarea internaţională a monedelor?

Perioada interbelică a fost dominată de două monede, lira sterlină şi dolarul american în timp ce perioada postbelică s-a aflat sub dominaţia clară a dolarului american. În prezent, in economiile naţionale sau în uniunile monetare, utilizarea monedelor este determinată de decretarea acesteia ca mijloc legal de plată de către autorităţi. Pe plan internaţional însă monedele sunt utilizate din raţiuni care ţin de necesităţile şi aşteptările instituţiilor oficiale sau ale entităţilor private.

În secolul 19 precum şi la începutul secolului 20 lira sterlină a fost moneda dominantă, fiind însă depăşită de dolarul american după cel de-al doilea război mondial. Ce factori determină deci utilizarea unei monede sau a alteia?

În primul rând şi cel mai important, o monedă internaţională trebuie să fie percepută ca solidă, pentru a fi acceptată de participanţii la tranzacţii care o vor deţine ca mijloc de economisire. Aceasta presupune ca inflaţia în ţara sau uniunea monetară emitentă să fie redusă şi stabilă în raport cu inflaţia din alte ţări. Deoarece inflaţia reduce puterea de cumpărare a monedei, va descuraja folosirea ei pe plan internaţional. Inflaţia duce şi la deprecierea cursului de schimb faţă de alte monede şi la incertitudini care îndepărtează operatorii de moneda respectivă.

Practic, prima condiţie necesară pentru acceptabilitatea unei monede pe plan

internaţional este ca valoarea sa exprimată în bunuri şi servicii să fie predictibilă şi stabilă în timp.

Dacă ne referim numai la acest criteriu, multe monede îl îndeplinesc. Totuşi doar câteva s-au transformat în monede internaţionale, ceea ce înseamnă că sunt şi alţi factori care determină internaţionalizarea monedelor.

Un astfel de factor este mărimea relativă a economiei emitente, ca producţie sau populaţie. O economie puternică şi competitivă, care este deschisă şi activă în comerţul şi finanţele internaţionale generează un volum mare de tranzacţii internaţionale decontate în principal în moneda proprie.

Un alt factor care susţine utilizarea internaţională a unei monede este existenţa unui sistem financiar deschis şi bine dezvoltat.

Dacă nivelul redus al inflaţiei respectiv viabilitateaacesteia contribuie la formarea cererii pentru monedă, un sistem financiar bine dezvoltat oferă active financiare corespunzătoare utilizării internaţionale. Băncile centrale şi alţi investitori preferă activele sigure şi lichide, iar pieţele financiare suficient de adânci şi lichide oferă o gamă largă de instrumente şi servicii care sunt atractive pentru nerezidenţi, ce în alt context ar fi preferat economia proprie.

Un factor care determină utilizarea internaţională a euro este mărimea zonei, şi locul deţinut de zona emitentă în cadrul producţiei şi comerţului mondial.

Zona Euro se află imediat după SUA în ceea ce priveşte ponderea în PIB mondial, dar înaintea acesteia şi a Japoniei în privinţa deschiderii comerciale, a mărimii populaţiei şi a ponderii deţinute în exporturile mondiale.

La fel de bine stă zona euro şi la stabilitatea monetară internă, atât timp cât principalul obiectiv al BCE este stabilitatea preţurilor. Un factor la care SUA se prezintă mai bine este reprezentat de dimensiunea şi diversificarea pieţei financiare. Din acest punt de vedere liderii europeni vor trebuie să facă mai mult, şi asta nu numai pentru a urmări scopul extinderii utilizării euro la nivel internaţional.

2. Utilizarea euro în ţările terţe

În cadrul acestei secţiuni este analizat rolul euro în ţările terţe, atât referitor la utilizarea oficială (utilizarea euro ca ancoră monetară, monedă de rezervă sau de intervenţie), cât şi utilizarea privată (ca monedă paralelă în decontarea tranzacţiilor sau realizarea de plasamente).

2.1. Euro ca ancoră monetară

Pentru autorităţile monetare din ţările în dezvoltare, alegerea regimului valutar reprezintă o importanţă deosebită, cu implicaţii asupra compoziţiei rezervelor valutare. Se ştie că opţiunile de regim valutar se situează într-o gamă largă, de la fixitate absolută (Consiliu Monetar sau înlocuirea monedei naţionale) până la flotare liberă. În condiţiile în care autorităţile monetare optează pentru un regim de curs, de jure sau de facto, diferit de flotarea liberă, trebuie ales un etalon potrivit caracteristicilor economiei în cauză. Acest etalon poate fi o monedă străină sau un coş de monede.

FMI nominalizează cam 150 de ţări care au un alt regim decât flotarea liberă. În 54 din aceste ţări, euro are rolul de ancoră monetară, ca singură ancoră (în 35 de ţări), sau ca o componentă a coşului în celelalte. Majoritatea acestor ţări sunt însă ţări mici al căror PIB cumulat reprezintă mai puţin de 4% din PIB mondial.