Solvabilitatea bancară la SC BRD Groupe Societe Generale SA

Solvabilitatea bancara la S.C. BRD Groupe Société Générale S.A.

1. Introducere

Locul si rolul bancilor in economie este strans legat de calitatea lor de intermediar principal in relatia economii-investitii, relatie hotaratoare in cresterea economica. Ca intermediari intre depunatorii de economii si beneficiarii de credite, bancile realizeaza urmatoarele:

- colecteaza fonduri;

- isi asuma riscurile debitorilor, adica analizeaza cererile de credite si preiau riscurile asociate;

- isi asuma riscul ratei dobanzii, deoarece intermedierea presupune o transformare de scadenta.

Ca urmare a indeplinirii eficiente a acestor functii, bancile obtin o recompensa, aceasta fiind sursa de baza a profitului bancar. Institutiile bancare, ca si alte intreprinderi producatoare de bunuri si servicii, au ca scop major si responsabilitatea fata de actionari, maximizarea profiturilor.

Provocarea majora o reprezinta reducerea riscului. Riscul poate avea un impact considerabil asupra valorii institutiei financiar-bancare respective, atat un impact sub forma unor pierderi direct suportate, cat si un impact indus cauzat de efectele asupra clientelei, personalului, actionarilor, partenerilor si chiar asupra autoritatii centrale bancare.

Riscul exprima probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecinte adverse pentru institutia bancara, iar expunerea la risc reprezinta valoarea actuala a tuturor pierderilor sau cheltuielilor suplimentare pe care le-ar suporta aceasta.

Pentru reducerea riscului, conducerea bancilor trebuie sa dispuna de metode si tehnici de analiza a acestuia. In domeniul bancar riscul trebuie privit ca un conglomerat sau un complex de riscuri interdependente deoarece acestea pot avea cauze comune si producerea unuia poate genera un lant si alte riscuri.

Pana in anii ’80 gestiunea riscurilor bancare se rezuma exclusiv la gestiunea riscului de creditare in relatiile cu clientii bancii si in cadrul sistemului de plati. Acest fapt se datora stabilitatii relative a sistemului financiar si a pietelor financiare. In perioada de dupa anii ’80 instabilitatea care a afectat institutiile financiar-bancare a fost generata de un complex de factori ce vizeaza trei domenii:

- procesul inflationist generat de socurile petroliere a determinat fluctuatiile ratelor nominale ale dobanzii;

- abolirea sistemului monetare de la Bretton Woods (1944) a determinat fluctuatiile cursurilor valutare cu efecte semnificative asupra bancilor internationale;

- intensificarea concurentei in sistemul financiar datorita suprimarii controlului asupra transferurilor internationale de capital, aparitiei intermediarilor nebancari si dezvoltarii sistemelor de tehnologie a informatiei si prelucrare a datelor care au redus inertia clientilor si au dus la schimbarea structurii costurilor bancare in favoarea celor fixe.

In tara noastra, bancile au avut de infruntat un mediu economic ,,turbulent”.Tranzitia a insemnat pentru banci nu numai modificarea statutelor, a cadrului legal de operare, libertatea alegerii partenerilor, dar si operarea pe o piata concurentiala, reducerea refinantarii directe de catre banca centrala, inasprirea normelor prudentiale de catre BNR, deteriorarea situatiei financiare a principalilor clienti majori, astfel incat gestionarea adecvata a riscurilor devine o necesitate.

Procesul cresterii in sectorul bancar are loc in doua directii principale:

1. cresterea in domeniul serviciilor bancare traditionale (creditarea clientilor, efectuarea viramentelor, gestiunea patrimoniului) si

2. extinderea in zona noilor produse bancare (gestiunea de trezorerie, operatiuni pe piata de capital, servicii informatice).

2. Fondurile proprii si riscul de insolvabilitate bancara pe plan international

Privite ca o garantie a solvabilitatii bancare, fondurile proprii indeplinesc mai multe functii:

- functia de garantare impotriva pierderilor - prin capitalurile proprii si fondurile asimilate lor;

- functia de incredere - un volum suficient de fonduri proprii intareste increderea deponentilor in solvabilitatea bancilor;

- functia de compensare a eventualelor pierderi;

- functia de distribuire a profiturilor.

Definirea riscului de insolvabilitate este strans legata de nivelul capitalurilor bancii. Astfel, vom spune ca riscul de insolvabilitate este riscul de pierdere a fondurilor proprii ale bancilor.

Obiectivul reglementarii bancare este promovarea stabilitatii si a sigurantei sistemului financiar – bancar prin intermediul normelor prudentiale si prin masuri de supraveghere in scopul reducerii riscurilor.

Dupa sfera de cuprindere, definim norme nationale si norme internationale. Reglementarile nationale urmaresc trei obiective:

- protectia depunatorilor impotriva riscului de faliment;

- siguranta sistemelor de plati si compensari;

- prevenirea riscului sistemic.

Reglementarile internationale vizeaza prevenirea riscului sistemic global si armonizarea concurentei de pe piata bancara.

In 1988, la Basel s-a considerat capitalul drept un mijloc de a contrabalansa pierderile, un instrument de reducere a riscurilor si de a da incredere deponentilor si asiguratorilor. Contributia esentiala pe care o aduce primul acord de la Basel, devenit efectiv in 1992, este aceea a unui capital minim definit in functie de riscuri, din perspectiva solvabilitatii. Textul acordului de la Basel a fost aplicat in UE sub denumirea de norma de solvabilitate europeana. De la adoptarea acordului in 1988, numit si norma Cooke, dupa numele initiatorului ei, putem distinge doua faze:

- 1988-1993: abordarea standard si rigida;