Supravegherea si Reglementarea Bancara in Marea Britanie

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Supravegherea si Reglementarea Bancara in Marea Britanie.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 15 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Dan Chirlesan

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Banci

Cuprins

CUPRINS 1
CAP1: INCEPUTURILE SISTEMULUI BANCAR BRITANIC 2
1.1. REGLEMENTAREA SI SUPRAVEGHEREA BANCARA 4
1.2. ARGUMENTE PRO MODELULUI FSA 5
1.3. ARGUMENTE CONTRA UNEI STRUCTURI BANCARE UNICE 8
CAP.2: FSA-ORGANISMUL UNIC DE SUPRAVEGHERE BANCARA 10
CAP 3: REGLEMENTAREA BANCARA SI CRIZA FINANCIARA 12
BIBLIOGRAFIE 15

Extras din document

CAP. 1: INCEPUTURILE SISTEMULUI BANCAR BRITANIC

Începând cu iulie 1944 sistemul monetar internaţional de la Bretton-Woods (SUA) impune in relaţiile internaţionale o serie de principii in cadrul cărora băncile private interveneau puţin în afara câmpului tradiţional de finanţare a schimburilor comerciale internaţionale. Sistemul se dezintegrează in perioada 1971-1973 ca urmare a scăderii încrederii în dolar. La sfârşitul anilor 1970 are loc o separare a activităţilor bancare domestice de activităţile internaţionale, realizate în majoritate pe piaţa eurodevizelor. Acest proces aduce în prim planul scenei internaţionale băncile de investiţii americane de afaceri engleze şi casele de titluri japoneze şi care constrâng băncile comerciale să-şi modifice strategia internaţională. Începutul anilor 1990 marchează încetinirea fenomenului de internaţionalizare, ca urmare a crizelor care au zdruncinat sistemul financiar internaţional (Asia, Brazilia, Rusia, America Latină). În majoritatea cazurilor este foarte dificil de apreciat rentabilitatea şi riscurile activităţii bancare internaţionale şi deci realizarea unor comparaţii între băncile de naţionalităţi diferite. Sunt evidenţiate riscul de slăbiciune al debitorului (riscul de credit), riscul de piaţă, riscul de lichiditate şi în fine riscul de sistem.

Convenţia de la Basel (Elveţia) a stabilit criteriile care trebuie avute în vedere la stabilirea dimensiunii optime a capitalului unei bănci. În urma acestei convenţii, băncile din majoritatea ţărilor lumii respectă reglementările privind capitalul adecvat – standard minim. Un prim pas în vederea uniformizării activităţii bancare internaţionale a fost crearea unui comitet responsabil de promovarea cooperării băncilor centrale sub egida Băncii Reglementelor Internaţionale. În iulie 1992, Comitetul de la Basel face cunoscute noile recomandări în materie de supraveghere bancară internaţională, iar în iulie 1993 a adoptat directiva de asigurare a depozitelor.

La baza dezvoltării sistemului bancar englez a stat Legea lui Sir Robert Peel din anul 1844, care conferea monopolul emisiunii Băncii Angliei, instituind, în acelaşi timp, o reglementare bancară, cum ar fi măsurile de declarare obligatorie a unor informaţii contabile.

Sistemul bancar britanic s-a dezvoltat puternic, începând cu secolul al XX-lea , o dată cu amplificarea relaţiilor de producţie. În această perioadă Marea Britanie domină întregul sistem bancar mondial graţie rolului lirei sterline şi pieţei de la Londra.

Instituirea monopolului emisiunii a favorizat dezvoltarea cecurilor şi a băncilor comerciale. Banca Angliei nu putea să satisfacă integral cererea de moneda astfel încât cecul emis pentru o bancă comercială, a devenit un înlocuitor frecvent al monedei fiduciare.

Concentrarea industriei bancare prin fuziuni şi consolidări reflectă economia de scară, cu o largă varietate de servicii, care este prezentă în activitatea financiară, dar este parţial şi produsul beneficiilor diversificării iar evoluţia celor cinci bănci constituie un exemplu al absorbţiei bancilor mici de catre cele mari.

Sistemul bancar englez este unul specializat şi compartimentat. Un prim criteriu de clasificare a băncilor ar fi cel legat de tipul de operaţiuni şi service oferite.

Merchant banks, accepting houses şi discount houses sunt instituţii bancare a căror activitate constă în primul rând în vânzarea unor servicii naţionale şi internaţionale şi mai puţin în plasarea de fonduri proprii sau colectarea acestora. Aceste tipuri de instituţii există şi acum, cele mai importante fiind: Hambros Bank, Hill Samuel and Co. Kleinwort, Benson, Lazard Brothers, Samuel Montagu, Rothschild and Sons. Commercial banks (clearing houses) au ca vocaţie principală colectarea depunerilor, gestiunea mijloacelor de plată (cecuri, viramente) şi acordarea de credite curente.

Un al criteriu de clasificare a instituţiilor bancare britanice este mărimea tranzacţiilor tipice pe care banca le derulează. Retail banks sunt băncile care se adresează în special clienţilor individuali, persoane fizice, iar wholesale-banks sunt acele bănci care operează numai cu afaceri de valori mari, având relaţii cu firme de mari proporţii sau cu alte bănci, pe piaţa monetară.

În structura sistemului bancar din Marea Britanie o poziţie distinctă o deţin building societies (societăţile de construcţii) considerate instituţii de depozit, principala caracteristică constând în faptul că acceptă depozite de valori mici, de la un numar foarte mare de clienţi. Acestea şi-au început activitatea în secolul al XVIII-lea ca societăţi mutuale, uneori chiar cu activitate locală, în cadrul cărora membrii participanţi realizau plăţi periodice în scopul finanţării construcţiilor de locuinţe.

Fisiere in arhiva (1):

  • Supravegherea si Reglementarea Bancara in Marea Britanie.doc

Alte informatii

Referat de evaluare pe parcursul semestrului, Predat la Univ. Al.I.Cuza Iasi, Master Banci si piete financiare, disciplina Piata produselor si serviciilor bancare