Tendințe Actuale în Evoluția Băncilor Europene

INTRODUCERE

Recenta criză financiară globală, cu dimensiunile sale istorice, va avea un impact de durată asupra economiei mondiale, asupra distribuției de influență și putere la nivel mondial și, mai presus de toate, asupra băncilor.

Desi instituțiile financiare din Statele Unite sunt responsabile de declanșarea crizei, băncile europene s-au confruntat cu probleme similare , fapt ce a demonstrează cât de profound interconectate au devenit sistemele financiare naționale.

Prin urmare, valorile de piață a băncilor americane și europene au scăzut: atât DJ SUA Banks Index cât și omologul său European DJ Stoxx 600 Banks Index, au scăzut cu aproximativ două treimi de la debutul crizei de pe 09 august 2007, dar ținând seama de o recuperare de la începutul lunii martie.

Băncile mari au fostafectate aproape la fel de mult ca și cele mici. Guvernele din întreaga lume au fost nevoite să intervină pentru a preveni o prăbușire “angro” a sistemului financiar. Ca răspuns la criză, guvernele caută să stabilească noi norme care să facă viitoarele crize financiare, mai puțin probabile, și întregul sistem financiar mai rezistent.

În contextul crizei, creditorii privați au devenit din ce în ce mai reticenți în a pune fonduri suplimentare la risc, guvernele s-au dovedit a fi “investitorii de ultimă instanță “ pentru bănci (tabelul nr.1)

Tabel nr.1

Selected recent capital injections into banks by

European governments/the US government

European banks Country EUR bn US banks USD bn

RBS UK 23.4 Qtigroup 52.1

Lloyds UK 19.0 Bank of America 49.0

Commerzbank DE 18.2 JPMorgan 25.0

ING NL 10.0 Wells Fargo 25.0

BayernLB DE 10.0 Goldman Sachs 10.0

Dexia BE 5.6 Morgan Stanley 10.0

KBC BE 5.5 PNC 7.6

BNP FR 5.1 US Bancorp 6.6

LBBW DE 5.0 SunTrust 4.9

UBS CH 3.9 Capital One 3.6

Total 105.7 Total 193.7

Sources: Bloomberg, US Treasury, DB Research

În timp ce într-o primă fază băncile au primit adesea capital sub formă de acțiuni preferențiale sau un fel de ”participare tăcută”, în faza a doua guvernele au institat asupra obținerii a mai mult control asupra managementului băncilor în schimbul contribuțiilor suplimentare de bani. În cea de-a treia fază acestea au cerut, în unele cazuri, o participație de peste 50 %, iar pe unele bănci le-a naționalizat complet.

Implicarea guvernelor a fost absolut necesară pentru a preveni ca această criză să scape de sub control. Deoarece piețele financiare au încetat să funcționeze corespunzător, nu au existat alternative la acțiuni decisive în timp util și, în general, adecvat luate. Astfel, întrebarea importantă rămâne pentru cât timp guvernele vor (trebui să ) susține sectorul bancar cu capital public. Deși există o incertitudine în acest sens, unele concluzii pot fi trase :

- După cum este deja evident, aceste instituții financiare care repede au revenit la profitabilitate , ca revenire la normalitate a pieței, vor încerca să restituie asistența guvernamentală, de îndată ce condițiile de piață vor permite. Acest lucru este, de asemenea , în interesul contribuabililor.

- Privatizarea va fi un proces treaptat și îndelungat.

- Ca și în trecut, privatizarea poate fi mai mult o decizie politică decât una economică. Modificările în peisajul politic ar putea întârzia revenirea băncilor la proprietate privată.

De-a lungul ultimelor două decenii, băcile europene au fost lovite de două crize majore (fără a o pune în calcul pe cea curentă): prima , ca urmare a recesiunii din 1992-1993, cealaltă ca rezultat a spargerii a „ New Economy” izbucnită în 2002/2003.

În primul caz, pierderile efective din credite au fost substanțial mai mari, deprecierile de active la împrumuturi ajungând la 1,57% din portofoliul toal de credite. În timp ce băncile europene globale au rămas profitabile în ambele crize; aceasta s-a datorat în mare parte contribuțiilor pozitive de la afaceri non-interes, în special venituri din tranzacționare, taxe și comisioane.

În timp ce alte surse de venit au ajutat băncile europene de a rămâne profitabile în declinul atât din 1992/93 cât și în cel din 2002/03, în contextul crizei actuale există puține speranțe că acestea pot echilibra puternic efectul negativ al pierderilor la credite, tranzacționările s-au dovedit a fi mai degrabă o piedică decât un factor de venituri, comisioanele de administrare a activelor sunt și ele sub presiune și băncile au redus participațiile la capitalul companiilor nefinanciare în anii de precriză; o stabilizare semnificativă a venitului net din aceste segmente pare cel puțin un lucru ambițios.

Un număr semnificativ a veniturilor ale băncilor europene provin din taxele și comisioanele pentru tranzacții și gestionare a activelor, cele mai multe bănci funcționează ca o bancă universală, oferind o gamă largă de servicii.

Clientul încrezător în bănci a suferit în mod substanțial în timpul crizei , nu numai din cauza lipsei de stabilitate a întregului sector(și a instituțiilor individuale), dar și datorită performanței scăzute a multor investiții financiare.

Aceasta a determinat pe clienți să-și transfere activele spre clasele de active cele mai lichide și în condiții de siguranță și spre produse care sunt destul de simple , standartizate.

În intervenția anticriză, BCE a cheltuit 2,67 miliarde euro, cu mult mai puțin decât s-a prevăzut. Dar criza financiară a schimbat profund bugetul băncilor centrale, din cel puțin trei puncte de vedere: au crescut dimensiunile, caracterul heterogen al capitolelor bugetare și riscul general.