Trilema stabilității financiare și relevanța sa în contextual integrării europene

Capitolul 1. Trilema financiară din perspectiva lui Dirk Schoenmaker

Progresele Uniunii Europene cu privire la integrarea financiară europeană și la libreralizarea circulației capitalurilor ce sunt într-o corelație cu o relativă rămânere în urmă cu privire la suprevegherea financiară, au stârnit curiozitatea cu privire la potențialele pericole, ceea ce i-a determinat să găsească o soluție rezistentă de supraveghere financiară, potrivită pentru provocările de actualitate.

În literature de specialitate se vorbeste despre anumite incompatibilități care sunt cunoscute sub denumirea de trilema stabilității financiare. Dirk Schoenmaker este unul dintre autori care a vorbit despre această trilemă în anul 2008.

Dirk Schoenmaker demostrează în cărțile sale de specialitate imposibilitatea garantării în condițiile existenței a unor sisteme financiare și integrate (cum ar fi de exemplu în cazul Uniunii Europene)a unui sistem financiar stabil, și a menținerii preocupărilor politicilor cu privire la garantarea stabilității financiare.

Într-un al studiu de al său Schoenmaker, și Osterloo(2008) sunt de părerea că piețele financiare integrate reprezintă un pericol cu privire la stabilitatea sistemului financiar și European, în situația unei supravegheri financiare și naționale.

În anul 2011, Dirk Schoenmaker spune în lucrările sale că necesitatea asigurării stabilității financiare în cadrul comunităților va determina autoritățile europene să opteze fie pentru autonomia politicilor financiare și naționale, fie pentru integrarea financiară.

În anul 2010, același autor susține în publicațiile sale că în Uniunea Europeană, stabilitatea financiară nu înseamnă doar o preocupare națională, ci una europeană, deoarece reprezintă principala amenințare din partea sistemului bancar și European, care la nivelul comunitar este foarte important și de asemenea este foarte integrat.

Conform unor statistici efectuate de către Banca Centrală Europeană, 46 de grupuri bnacare europene importante care desfășurau activități transfrontaliere semnificative, dețineu o pondere de 68% din totalul activelor agregate ce aparțineau sistemului bancar European, ceea ce înseamnă că problemele ce pot apare în cadrul acestor bănci la nivel național transmite cu ușurință în cadrul spațiului comunitar.

Ponderea cea mai mare cu privire la capitalul social, o dețin băncile comunitare care fac parte din sistemelor bancare ce aparțin noilor state membre, cum ar fi : Europa Centrală și în special cea din Est.

Piața bancară unică a fost creată pe premise că majoritatea băncilor efectuează afaceri în țara de domiciliu și că se extind doar în țările din Uniunea europeană. Însă această premisă nu mai este valabilă, deoarece multe bănci europene precum Unicredit, BNP Paribas, Deutsche Bank, desfășoară la momentul actual mai multe afaceri transfrontariele decât în țară de domiciliu.

O trilemă relevantă cu privire la sectorul financiar este cea invocată de către Schoenmaker în anul 2009. Acest autor explică în publicațiile sale incompatibilitatea cu privire la Zona Euro, de a adopta un sistem stabil în condițiile unui sistem financiar integrat și unor politici de stabilitate financiară.

Unii analiști vobesc despre o altă trilemă din Zona Euro, mai exact despre imposibilitatea adoptării celor 3 obiective în mod simultan, și anume: stabilitatea finanțelor publice, monedă unică, și de asemenea angajamentul BCE de a păstra o inflație scăzută. Criza financiară din anii 2007-2009 subliniază necesitatea de a gestiona stabilitatea financiară.