Absorbția apei

1.Absorbtia

Procesul de absorbtie a apei decurge in stransa interdependenta de

factorii de mediu si se realizeaza diferentiat, pe specii de plante.

La plantele superioare, rădăcina fixează planta în sol şi serveşte la

absorbţia apei şi a substanţelor minerale. Absorbţia apei se realizează în mod pasiv şi activ.

1.1.Absorbţia pasivă

Datorită transpiraţiei de la nivelul frunzei, celulele acestora se găsesc într-o stare de nesaturaţie ceea ce determină mărirea forţei de sugere sau de sucţie. Aceasta se transmite în lumenul vaselor de lemn din frunze, tulpină şi din rădăcina, până la perii absorbanţi unde forţa determină absorbţia continuă a apei. În acest proces, un rol activ îl au frunzele, din acest motiv absorbţia apei de către rădăcină a fost denumită absorbţie pasivă.

1.2.Absorbţia activă

La plantele bine aprovizionate cu apă şi în condiţii fiziologice normale, se dezvoltă, în rădăcina lor, o presiune pozitivă, care face ca apa să fie absorbită de rădăcină şi condusă prin tulpină până la frunză. Cea mai mare cantitate de apă absorbită de o plantă se datorează absorbţiei pasive. Perii absorbanţi au rolul de a pătrunde printre particulele solului şi de a adera cu membranele lor, la acestea. Ei absorb apa cu sărurile minerale din spaţiile rămase libere între particulele solului.

Stratul pilifer reprezintă o epidermă modificată pentru a genera perişorii radiculari. Se dezvoltă dintr-o singură celulă, stratul este unicelular, nu are rol protector (nu are cuticulă) si este repede pierdut, ca urmare a frecării, câtă vreme perişorii radiculari sunt prezenţi doar pe cele mai tinere părţi ale rădăcinii.

Perişorii radiculari oferă o suprafaţă crescută pentru preluarea apei si a ionilor din soluţie.

Absorbţia substanţelor dizolvate de către sistemul radicular se realizează în două etape.

În prima etapă, au loc:o difuziune liberă a ionilor în întregul spaţiu liber apos din sistemul radicular, care poate reprezenta mai mult de ¼ din volumul rădăcinii şi de unde substanţele se pot spăla uşor. O altă parte de ioni, mai ales cationii sunt reţinuţi în vecinătatea ionilor, în special, pe baza legăturilor chimice. Pătrunderea ionilor pe aceste căi, reprezintă o fază reversibilă a absorbţiei, realizându-se fără consum de energie.

În a doua etapă, au loc faze de acumulare, metabolică si ireversibilă, se consumă energie, fiind strâns legată de intensitatea respiraţiei şi mai ales de oxidarea zaharurilor .

Ca urmare, absorbţia sărurilor minerale de către planta întreagă variază în funcţie de:

- temperatura (ca şi respiraţia), care este atinsă în general la 35º C. Deşi se constată că numeroase adaptări ecologice, absorbţia sărurilor se întrerupe, de obicei, în solul prea rece;

- conţinutul de O2 a mediului, care e sub 5%, limitează absorbţia ionilor ca şi cea a apei;

- - conţinutul de rezerve organice, în special glucide, a plantelor etiolate, absoarbe foarte slab ionii minerali.