Aloe Vera

Descriere- plantă înaltă de 75-125cm, având 12-25 frunze late, cărnoase, în formă de lance, cu marginile în formă de dinte de ferăstrău, care cresc de la nivelul solului. Greutatea unei frunze atinge 700-1500g. Tulpina plantei se termină cu o floare de formă cilindrică galben roşiatică. Creşte natural în ţările subtropicale. Planta nu poate creşte unde temperatura coboară sub 5 grade.

În tradiţia populară: se presupune că planta a fost descoperită în Africa, răspândită în jurul Mării Mediterane precum şi în alte ţări tropicale şi subtropicale, vechii egipteni (în Antichitate) foloseau aloe pentru curăţirea rănilor, alinau durerile de cap şi cele de piept, arsurile, tratau ulcerul sau bolile de piele cu această plantă.

Primele însemnări despre folosirea plantei în scopuri terapeutice au apărut pe tăbliţele de lut sumerian. Planta se găseşte pictată pe vasele de lut egiptene antice şi greceşti timpurii. De asemenea Biblia pomeneşte în diferite locuri de aloe. Faraonii o considerau elixirul vieţii lungi, numind-o planta nemuririi. La greci, Aloe a fost simbolul frumuseţii, răbdării, norocului şi sănătăţii. Hipocrate descrie în numeroase scrieri despre efectele terapeutice ale plantei. În Japonia este considerată o plantă imperială. Se cultivă mai multe specii, care se mănâncă, se beau, se utilizează intern şi extern sub toate formele ei. Chinezii o foloseau în cazul arsurilor şi în diferite afecţiuni dermatologice, ca şi pentru tratarea arteriosclerozei.

Compoziţie chimică : se poate folosi oricare din aceste specii conţin : 0,10-0,25 g % aloe-emodol în stare liberă şi 40% sub formă de aloină.

Mai conţine de asemenea şi alţi derivaţi antracenici în parte liberi, în parte combinaţi sub formă glicozidică, aloină sau barbolină, rottlerină, rezine care prin hidroliză pot da acid cumaric, acid citric şi rezinotanol (hidroliză alcalină). Mono şi polizaharide (celuloză, glucoză, manoză, alpentoză, acemannon). Hormonii )auxin, cibberellin). Rezinotanolul prin hidroliză dă aglicon tanolic. Conţine acid salicilic, sulf, magneziu, alte minerale. Lignină, saponine, etc. Aminoacizi esenţiali: izoleucina, leucina, lizina, metionola, fenilalanina, thireonina, valina. Aminoacizi neesenţiali: acid aspartic, acid glutamic, alanina, arginina, cistina, glicina, histidina, hidroxiprolina, pralina, tirozina, serina.

Enzime: amilaza, bradichinaza, catalaza, celulaza, creatinfosfochinaza, lipaza, nucleotida, fosfataza, proteaza.

Acţiuni farmaceutice: au rol baceriostatic în special pentru bacilul Koch şi stafilococi, stimulent digestiv, purgativ al intestinului gros. Lignina penetrează cu uşurinţă straturile superficiale ale pielii având rolul de purtător al celorlalte componente. Saponina are efect dezinfectant. Gelul conţine 12 antrachinone cunoscute sub denumirea de laxative, care împreună cu celelalte componente din gel asigură efect analgezic, antibacterian, antifungic şi antiviral. Aloina este un laxativ şi emetic. Barbaloina- antibiotic şi laxativ slab. Izobarbaloina- antibiotic, analgezic. Acidul de Aloe antibiotic. Acidul antilen un antiviral. Esterii acidului antilen-sedativi. Uleiurile volatile- analgezice, anestezice. Artranolul- artrazenul şi rezistanol sunt antitumorali împreună cu alte substanţe în special vitamine. Vitaminele: A (Caroten) are efect asupra acuităţii vizuale, apărând celulele de radicalii liberi. B1 (Thiamina) regenerator tisular. B2 (Riboflavina) împreună cu B6 are efect în stări carenţiale. B3 (Niacina) ajută la detoxificarea şi reglarea metabolismului. B6 (Piridoxina) împreună cu B2 are efect în stările carenţiale. B9 (acid folic) în anemii. B12 (Cobalamina) indispensabilă în funcţionarea celulei nervoase, în hematopoeză, în mecanismul intermediar. C- rol important în metabolismul intermediar, în procesul de cicatrizare, stabilizator de membrană celulară. E (Tocoferolul) stabilizator de membrană celulară împreună cu C. Colina stimulator al nervului vag, rol important în metabolism. Conţine 23 de polipeptide (stimulatori ai imunităţii) ceea ce explică de ce se poate folosi chiar şi la tratarea HIV. Polipeptidele în combinaţie cu agenţii antitumorali, explică eficienţa tratamentului cu aloe în cazul cancerului. S-a dovedit că poate ţine sub control cancerul pulmonar, se poate de asemenea folosi cu succes la leucemie, sarcom şi previne formarea tumorilor.

Substanţele minerale: calciu-indispensabil în osteogeneză. Fosfor- indispensabil în osteogeneză. Potasiu- indispensabil activităţii musculare. Fier-componentă esenţială a hemoglobinei. Sodiu- indispensabil în schimbul normal de apă-săruri.

Clor- antiseptic. Mangan, magneziu- ajută la funcţionarea sistemului muscular şi nervos. Cupru- rol în metabolismul celular. Crom- înlesneşte activitatea enzimelor, reduce acizii graşi. Zinc- rol în metabolismul protidic. Hormonii- au efect antiinflamator şi stimulează refacerea ţesuturilor. Aminoacizii din aloe vera care conţine 7 din cei 8 aminoacizi esenţiali şi 11 din cei neesenţiali contribuie la reglarea tisulară.

Acţiunea enzimelor.

Amilaza- catalizează hidroliza amidonului în dextroză şi maloză.

Bradichinaza- analgezic, antiinflamator, stimulator al sistemului imunitar.

Catalaza- împiedică acumularea superoxidului de hidrogen din ţesuturi.

Celulaza- rol în degradarea celulozei.

Creatinfosfochinaza- rol în activitatea musculară.

Lipaza- rol în degradarea acizilor graşi.

Nucleotidaza- accelerează hidroliza nucleotidelor în nucleozide.

Fosfataza- alcalină reglează funcţionarea ficatului.

Proteaza- rol în hidroliza proteinelor.

Importanţa stabilizării gelului de aloe.

Aloe conţine două substanţe importante:

-Prima sub coaja frunzei, un lichid galben lăptos cu gust amar numit aloină, folosit de secole ca laxativ sub formă de praf.

-A doua gelul de Aloe, un lichid fibros situat în interiorul frunzelor.