Ciuperci Toxice

Ciupercile sunt considerate organisme heterotrofe, cu structură hifală, care îşi obţin substanţele nutritive prin absorbţie.

Caracteristica principală a ciupercilor constă în faptul că produc spori (asexuaţi şi sexuaţi), care prin germinare formează hife (filament din grecescul hypha = pânză), fără a se mai dezvolta starea embrionară. Totalitatea hifelor formează miceliul. În cursul dezvoltării, miceliul ciupercilor prezintă două stadii succesive:

- vegetativ – corpul sau talul ciupercii;

- fertil – corpurile sporifere (produc spori) sau carpoforii (parte superioară la ciupercile superioare).

Miceliul ciupercilor poate fi:

- saprofit – se dezvoltă atât în interiorul cât şi la suprafaţa diferitelor substraturi lipsite de viaţă;

- parazit – se dezvoltă atât la suprafaţa cât şi în interiorul ţesuturilor vii;

- simbiotic- trăiesc în asociaţii reciproc avantajoase cu alte organisme.

Ciupercile sunt organisme lipsite de pigmenţi asimilatori, prezentând o nutriţie heterotrofă. Ciupercile saprofite se hrănesc cu substanţe organice din substraturi în descompunere lipsite de viaţă, determinând descompunerea resturilor vegetale (rădăcini, tulpini ale plantelor ierboase, frunze) sau animale (cadavre, excremente, pene, păr, copite).

Ciupercile parazite se hrănesc cu substanţe organice care provin din ţesuturile vii de origine vegetală şi aninală, determinând starea de boală a organismelor gazdă.

Înmulţirea ciupercilor poate fi:

- vegetativă: se realizează prin porţiuni de miceliu sau organe de rezistenţă (fragmente de miceliu);

- asexuată: se realizează cu ajutorul sporilor asexuaţi care se mai numesc „neperfecţi” (sporangiosporii, conidiospori);

- sexuată: se realizează cu ajutorul sporilor sexuaţi care mai sunt numiţi şi spori „perfecţi” (zigosporii, oosporii, ascosporii şi basidiosporii).

Ciupercile saprofite se pot dezvolta în sol, în apă, pe lemnul în descompunere, pe frunze putrede, pe alimente sau dejecţii animale. Unele specii de ciuperci din sol, în anumite condiţii devin parazite provocând boli la plante şi animale.

Ciupercile sunt divizate în trei regnuri:

- Protozoa: cuprind încrengătura Myxomycota

- Chromista: cuprind încrengătura Oomycota

- Fungi: cuprind încrengăturile: Zygomycota, Ascomycota, Basidiomycota.

Ciupercile asigură o bună aprovizionare a solului cu substanţe nutritive şi participă la circuitul materiei în natură.

Unele ciuperci pot produce antibiotice, care sunt substanţe cu proprietăţi de a opri dezvoltarea unor microorganisme sau de a le distruge.

Ciupercile reprezintă şi un aliment care poate completa şi reechilibra meniurile bogate în grăsimi sau sărace în proteine.

Există specii de ciuperci otrăvitoare sau toxice, care dacă sunt consumate accidental pot produce intoxicaţii cu un mod de manifestare foarte variat: de la iritaţiile mucoaselor gastrointestinale, până la distrugerea totală sau parţială a ţesuturilor organice afectate, iar uneori consumul acestora determină moartea.

În Europa sunt cunoscute circa 150 de soiuri de ciuperci otrăvitoare, dar numai câteva provoacă intoxicaţii mortale.

Unele ciuperci sunt toxice numai pentru anumite persoane alergice. Altele prin consum provoacă mutaţii genetice. Sunt specii care se confundă uşor cu ciupercile comestibile provocând în mod frecvent intoxicaţii. Sunt însă şi unele specii care sunt toxice, însă toxicul se descompune prin fierbere fiind termolabile.