Clonarea

Clonarea poate fi definită ca o metodă pentru producerea de clone, adică organisme, celule sau molecule identice genetic, provenite dintr-un singur ancestor.

Dezvotarea tehnicilor de cultură in vitro a celulelor şi a ţesuturilor animale şi vegetale a creat posibilitatea de înmulţire rapidă a unor genotipuri valoroase.

O clonă se formează prin înmulţire somatică, fapt care nu presupune recombinarea genetică.

Mielul rezultat era identic cu oaia donor a nucleului, o copie perfectă obţinută prin clonare. Succesul clonării unei oi adulte a reprezentat unul dintre cele mai dramatice exemple ale faptului că unele descoperiri ştiinţifice pot avea consecinţe publice.

Clonarea nu aduce îmbunătăţiri genomului uman, este o cale de duplicare a acestuia. Clonarea umană poate avea beneficii în cazul familiilor afectate genetic şi care doresc să aibă un copil sau în cazul transplantului de organe compatibile, dar este discutabilă clonarea propriei persoane.

Posibilitatea clonării umane a declanşat numeroase controverse în plan bioetic. Proiectele de lege anticlonare au fost introduse în legislaţia a peste 30 de ţări, dar cum tehnicile de clonare se dezvoltă rapid şi cum legile propuse au lacune, clonarea nu a putut fi interzisă în totalitate.

Legile multor ţări permit clonarea în scop terapeutic, dar interzis clonarea în scop reproductiv. Embrionii clonaţi pot constitui surse substanţiale pentru celule stem embrionare ce promit a avea rol în tratarea diferitelor boli, de la diabet până la boala Parkinson.

Tehnica fecundării in vitro şi a transplantului de embrioni poate fi utilă atât pentru tratamentul sterilităţii, cât şi pentru cercetare, urmărind o mai bună înţelegere a apariţiei şi a transmiterii defectelor genetice, în vederea evitării sau , moral şi etic apar în cazul copilului născut cu mai mulţi părinţi biologici, ca urmare a utilizării donatorilor de spermă, de ovule sau de embrioni, sau a folosirii mamelor de substituţie. Problema cea mai controversată o ridică soarta embrionilor excedentari, produşi prin manipulare in vitro şi neutilizaţi

INGINERIE GENETICĂ BACTERIANĂ

Ingineria genetică cuprinde tehnici efectuate în vitro cu gene, cromozomi sau celule întregi în scopul construirii unor structuri reprogramate genetic. Cuprinde o inginerie genetică celulară reprezentată de fuziunea de protoplaşti şi o inginerie genetică moleculară reprezentată de tehnologia ADN recombinat. Tehnologia ADN recombinat reprezintă un asamblu de metode prin care se realizează în vitro, molecule de ADN recombinate, permiţând, clonarea unor gene de origini diferite, atât în celula procariotă cât şi în celula eucariotă. Realizarea acestei tehnologii presupune construirea unor vectori de clonare, izolarea unor gene de interes (denumite iniţial ADN pasager, în prezent, ADN heterolog) şi utilizarea unui echipament enzimatic corespunzător: endonucleaze de restricţie, ADN ligaze, polimeraze, exonucleaze fosfataze alcaline, revertranscriptaze, terminaltransferaze.

Oiţa Dolly

Este cunoscut cazul oiţei Dolly, obţinută prin transferul unui nucleu dintr-o celulă somatică provenind de la o oaie din rasa Finn Dorset într-un ovul enucleat de la o oaie din rasa Scottish Blackface şi prin implantarea în uterul acesteia din urmă.

Dolly a murit prematur, la varsta de 2,5 ani, din cauza unei afectiuni hepatice.