Coada Soricelului

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Coada Soricelului.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 5 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Biologie

Extras din document

Achillea milefolium

Fam Compositae.

Denumiri populare: alunele, brădăţel, ciureşică, coada-şoareci, coada-şoricelului, coada-hârcelui, coada-hârţului, crestăţea, crâvalnic, garvă, iarba-oilor, iarba-şoarecelui, iarbă-strănutătoare, sorocină, strănutătoare, ţaţă-forfotici.

Istoric: Numele latin al plantei Achillea coboară adânc în istorie, până la celebrul război al Troiei. Legenda spune că neânfricatul Achile îşi vindeca soldaţii de infecţii şi boli de stomac cu ajutorul florlor albe şi amărui. La greci coada şoricelului era folosită şi ca medicament pentru plante. Şi azi se crede că plantele şi legumele care crescîn vecinătatea ei sunt mai sănătoase şi viguroase, chiar şi plantele medicinale care cresc în preajma ei îşi dublează eficienţa. De altfel vreme îndelungată tulpinile de coada şoricelului au fost considerate drept sfinte. Coada şoricelului este o străveche plantă medicinală, fiind una dintre cele mai cunoscute şi utilizate specii în medicina tradiţională a multor popoare. În ţara noastră este menţionată în scrierile din secolul trecut (Viorica Cucu şi colaboratorii, 1982). Datorită valorii sale terapeutice figurează în farmacopeea a numeroase ţări.

Descriere- specie perenă erbacee. Partea subterană este reprezentată de un rizom lignificat, din care se dezvoltă stoloni subterani.

Tulpina este erectă, înaltă de 40-80 cm. Planta prezintă două feluri de tulpini: cele florifere, care poartă inflorescenţele, sunt ramificate, înalte, erecte, cu internodii lungi, pubescente cu grosimea de 0,4-0,5cm şi cele cu internodii scurte, care poartă numai frunze.

Frunzele sunt alterne, 2-3- penate, sectate, lanceolate, cu un număr mare de lacinii. Cele bazale sunt mai scurte, iar cele tulpinale mai lungi de 8 cm.

Florile sunt disapuse în corimb, compus din numeroase antodii (peste 100) de formă ovoidă sau globuloasă. Involucrul este format din bractee pubescente. Fiecare antodiu este format din 5-6 flori ligulate, radiare, albe, uneori cu o nuanţă cenuşie sau roz, formate din 3 lobi. Florile tubulare, în număr de 15-20, sunt hermafrodite, având o corolă cu 5 zimţi, un ovar inferior şi 5 stamine concrescute.

Coada şoricelului înfloreşte din iunie şi până toamna.

Fructul este o achenă alungită, de 2-3 cm lungime.

Se folosesc părţile aeriene şi florile care se recoltează în timpul înfloririi.

În terapeutică se folosesc florile- Flores Millefolli fără peduncul sau planta întreagă Herba Millefolii.

În tradiţia populară: aproape peste tot se folosea la tăieturi şi răni.

În medicina populară coada şoricelului este folosită în tratamentul afecţiunilor gastrointestinale, reducând aciditatea în cazul gastritelor. Extern se foloseşte mai mult pentru cicatrizarea rănilor greu vindecabile, utilizându-se sucul proaspăt, extras din plantă (Skliarevski şi Gubanov 1972)

În unele zone se pisa planta, ori numai frunzele ei, se storcea seva pe rană sau tăietură, iar cu resturile se legau. În alte părţi, frunzele se pisau, se amestecau cu grăsime şi aşa se puneau, ori se uscau, se sfărâmau şi se presăra praful. Frunza pisată şi amestecată cu răşină se punea pe buboaie, ca să le grăbească coacerea, spargerea şi vindecarea. Tot cu el se tratau petele de pe faţă, pecinginea.

Frunzele uscate şi sfărâmate se puneau între degetele de la picioare contra opărelilor, iar crude şi pisate pe bătături. În amestec cu usturoi se făceau cu ele legături contra durerilor de măsele.

Ceaiul sau decoctul se folosea în multe părţi contra bolilor de piept. Ceaiul din vârfurile florale se lua contra tusei uneori în amestec cu cimbru şi muşeţel când se lua şi contra astmului. Se mai făceau băi la dureri de picioare, amestecate cu flori de fân.

Peste tot se întrebuinţa pentru bolile aparatului digestiv, dureri de stomac, colici intestinale, diaree.

Pentru bolnavii cu ulcer se fierbeau frunzele de jos nu cele care creşteau în sus până scădea apa la jumătate, iar apoi se lua de trei ori pe zi înainte de mesele principale câte o ceaşcă.

Floarea- inflorescenţa plantei uscată după recoltare, conţine cel puţin 0,2%m/V ulei volatil de culoare albastră.

Caractere macroscopice- inflorescenţe în formă de corimb compus din capitule sau capitule izolate. Capitulele, alungit-ovate, cu diametrul de 2-5mm, sunt acoperite la exterior cu bractee eliptice, cu marginea brună, denticulate spre vârf. Receptacolul conic, prevăzut cu scuame ciliate, poartă la exterior 5 flori femele ligulate, obovate, tri- dinţate albe (rar roz sau roşii). Flori centrale, în număr de 5-20, hermafrodite, gălbui sau alb-cenuşii, cu corola tubuloasă şi pentalobată.

Miros caracteristic, gust aromat şi amar.

Compoziţie chimică: herba trebuie să conţină (după Stoianov 1972) minimum 0,25% ulei volatil şi minimum 10% azulene. Conţine: Fe, Cu, Mn, Ni, Zn, Si (Viorica Cucu şi colab- 1982). Principiul activ al plantei este uleiul volatil, de culoare albastră, determinat de cantităţi de =,34- 1,40%. Componenţii lui principali sunt proazulenele, compuşi sescviterpenici, care se transformă în azulene în timpul distilării (Viorica Cucu şi colab 1982). Conţinutul în azulene variază în funcţie de chemotaxon şi poate ajunge la peste 50% din ulei vegetal. Pe lângă proazulene, în uleiul volatil s-au evidenţiat compuşi terpenici ca alfa şi beta pinen, camfen, sabinen, mircen, p-cimen, l-borneol, cariofilen, terpineol, acetat de bornil, mentol, acetat de linalil, linalool, geraniol, citral. După unii autori în uleiul volatil s-au decelat şi acizii acetic, formic, butiric, izovalerianic, salicilic.

Gustul amărui este dat de lactonele sescviterpenice ca achilina, de tip guaianolidic, melifolina şi melefolida, de tip germacran.

În inflorescenţe sunt prezente flavone cum sunt cosmosina, 7-glucozida luteolinei, apigenina, luteoline libere şi altele. A mai fost semnalată prezenţa cumarinelor, taninurilor condensate şi hidrolizabile (cca 4%) a glucidelor ca: maltoză, zaharoză, arabinoză, glucoză, dextrine, inozitol, dulcitol şi viburnitol.

S-au mai pus în evidenţă în herba compuşi azotaţi ca proteine, aminoacizi, un compus glucoproteic cu acţiune antiinflamatoare, betaină, stachidrina, achilina (betonicină). De asemenea s-au mai semnalat prezenţa răşinilor formate probabil din hidrocarburi alifatice, ca heptacan, pentacan, şi altele.

În materia vegetală după unii autori, s-au mai găsit acizi organici ca acizii oleic, palmitic, stearic şi cafeic, alcooli ca fitol, alcool cerilic, acetic de beta sistosterol, colină şi o heterozidă cianogenetică.

Acţiune farmaceutică: proprietăţile majore ale produsului se datorează uleiului volatil şi proazulenelor- stomahic, tonic amare, bronhodilatator, antiseptic, expectorant, antiseptic bronhic, inflamaţii gastro-intestinale, dezinfectant şi calmant gastric şi intestinal, hemostatic, stomahic, antiseptic şi calmant al mucoasei anorectale, antispasmodic al căilor biliare, bronhodilatator, diminuează secreţiile gastrice, carminativ, decongestiv hemoroidal analgetic, antihelmitic. Este foarte utilă în colicile intestinale şi astmă bronhic, relaxează musculatura netedă, favorizează expectoraţia. Favorizează declanşarea ciclului menstrual. Ajută la eliminarea şi inhibarea producerii gazelor intestinale, la distrugerea viermilor intestinali, are de asemenea calităţi antispastice, antiinflamatorii, antibacteriene. Planta este folosită în general pentru uşurarea sau chiar vindecarea afecţiunilor digestive, inflamaţia pereţilor intestinali, constipaţie, flatuleţă, etc. Tonic digestiv. Este şi un antiinflamator eficient. Ajută şi în cazurile în care a dispărut menstruaţia şi se doreşte revenirea ei. La fel este util şi în răceli cu tuse fiind un bun calmant al tusei. Sucul proaspăt aplicat extern este foarte util la crăpături sau alte răni fiind un foarte eficient cicatrizant. Are o putere de cicatrizare foarte mare, opreşte sângerările şi are proprietăţi antialergice (anti-histaminice în special). Stimulează activitatea ficatului şi vezicii biliare. Datorită achilinei are acţiune coleretică, mărind cantitatea de bilă de 4 ori. Mai este folosită în tratarea anorexiilor, gastritelor, enterocolitelor, etc.

Scade tensiunea arterială şi este indicată în afecţiunile trombotice, a infecţiilor tractului urinar. În doze mici administrat regulat poate regla ciclul menstrual. Se mai poate folosi de asemenea şi pentru tratarea bolilor tractului respirator.

Pe scurt efecte majore: cura cu coada şoricelului vindecă foarte eficient 3 categorii mari de afecţiuni: genitale (femeile n-ar trebui să se despartă de ea niciodată), gastrice şi intestinale, boli ale măduvei spinării. Extern tratează afecţiunile pielii şi hemoroizii.

Extern; efect calmant, antiinflamator şi dezinfectant, regenerează ţesuturile. Are acţiune antiinflamatoare, calmând durerile reumatice. Este utilizată şi în tratarea afecţiunilor gurii, a conjunctivitei, a eczemei şi chiar la scăderea febrei. Curăţă pielea grasă şi din această cauză este regăsită în foarte multe produse cosmetice.

Fisiere in arhiva (1):

  • Coada Soricelului.doc