Fauna regiunilor polare

Capitolul I.

Mediile polare – scurta introducere

Mediile polare acopera cele doua parti ale planetei delimitate de cercurile polare.

Regiunile polare sunt cele mai reci din lume, pe toata perioada anului.

La polul Sud temperatura medie este mai mica de –25grade C, iar iarna coboara pana la -65 grade C. La Polul Nord, unde influenta marii indulceste putin climatul, temperatura minima absoluta este de –70 grade Celsius.

Razele solare cad in aceste zone oblic si ajung la sol dupa ce au traversat atmosfera pe distante mari, oferind foarte putina caldura si fiind partial reflectate de zapada sau gheata. Solul este in permanenta inghetat si frigul face ca rocile sa crape.

In zonele reci iernile sunt lungi, de aproximativ 9 luni pe an,iar verile sunt scurte, de 2-3 luni,si foarte reci. Spre poli, rareori temperatura se ridica peste punctul de îngheţ. Vara,soarele nu apune, iar iarna soarele nu răsare de loc. In ciuda acestor condiţii, aici supravieţuiesc multe animale.

Anotimpul favorabil ciclului vegetativ este foarte scurt, ritmul neregulat al zilelor si al noptilor si solul inghetat fac posibila doar existenta catorva speciii de plante foarte adaptate. Pe insulele si continentele mediilor polare nu cresc decat muschi, licheni si o serie de plante rare.

Animalele au o blana foarte deasa ( ursul alb, vulpea polara) si un strat gros de grasime. Mai multe specii de mamifere marine traiesc exclusiv in Arctica, foca cu barba , foca cu gluga, foca de Groenlanda hranindu-se cu pesti si crustacee.

In apele reci ale Oceanului Arctic isi duc viata in permanenta si unele balene, ca balena de Groenlanda.

In apele reci, bogate in saruri minerale, se gaseste din abundenta plancton.

Arctica, este formata din Oceanul Arctic si pamantul din jur-tundra.

In tundra trăiesc animale,ca:renul, vulpea alba si iepurele alb. Renul este adaptat la mediul de viata: are fir de par goale in interior, pentru a-l izola de aerul foarte rece, strat gros de grăsime sub piele si copite mari, marginite cu blana, pentru a umbla prin zăpada adânca. In căutarea hranei face calatorii, in grupuri mari, cam 1 000 km spre nord. Cu reni si boi moscat tineri se hrănesc lupii, grupaţi in haite de pana la 20 de membri.

Multe animale din zona arctica îşi schimba culoarea blănii in funcţie de anotimp:hermelina, iepurele si vulpea polara.

Majoritatea animalelor raman in tundra numai in anotimpul frumos. Iacul este una din speciile rare care traieste aici in permanenta. Renul, iepurele arctic migraza spre sud in anotimpul rece.

Vara, pasările migratoare sunt numeroase gaste si rate sălbatice, şoimi,pescăruşi etc.

Bufnitele de zăpada, cocoşii polari si corbi îşi petrec iarna in tundra arctica.

In regiunile îngheţate, sau ‚,pustiuri polare’’,ale Oceanului Arctic, trăiesc morse, foci si ursi albi. In căutarea hranei,ursii polari umbla prin zăpada si pe gheata alunecoasa.

Focile trăiesc in apa si ies pe gheata sau pe pamant pentru a se odihni si a-si îngriji puii. Cele mai mari foci sunt elefanţii-de-mare. Morsele trăiesc in grupuri mari,gălăgioase si se hrănesc cu moluşte si crustacee uriaşe,care formează adevărate bancuri.

Pinguinii isi procura hrana din mare. Corpul lor este protejat de straturi de pene scurte si stratul de grăsime. Sunt foarte buni inotatori. Parasesc apa in perioada împerecherii si se îndreaptă spre locuri numite colonii, parcurcand distante de pana la 160 de km. Coloniile sunt murdare si zgomotoase.

Pericolul pentru pinguini îl reprezintă leopardul de mare.

Cele mai mari pasări oceanice sunt albatroşii. Ei au distanta intre vârful aripilor de 3,5 m.

Aici mai trăiesc si furtunari si cormorani moţaţi care se hrănesc cu peşti.

In adâncul marii polare se afla peşti,ca:,,pestele-de-gheata”si codul.

Codul este ferit de îngheţ având in sânge o substanţa asemănătoare antigelului. Pestele-de-gheata nu are globule roşii in sânge. In apele foarte reci sângele poate transporta oxigenul si fara globule roşii.

Cu cat ne departam de cercul polar, temperatura creste si ploile sunt mai dese. Perioada vegetativa creste la randul ei si permite aparitia arbustilor, a arborilor (exclusiv conifere) care constituie taigaua.

Padurea boreala (taigaua) este formata din molizi, brazi, pini si zada. Acestes sunt adaptate la frig datorita radacinilor adanci, scoartei grase care le protejeaza de umiditate, formei piramidale care impiedica strangerea zapezii pe crengi. Etajul inferior al padurii este acoperit de un covor continuu de muschi si licheni, plante erbacee si de unele plante cu fructe: afinul, coacazul, zmeurul.

Unele animale, ca hermina, traiesc tot anul in regiunile reci. Altele isi petrec vara spre nord, in tundra, si iarna se alatura faunei permanente din padurea boreala. Lupul traieste la liziera padurii in care intra in grupuri organizate.

In Oceanul Sudic se hrănesc sapte specii de balene, si opt de delfini; cateva dintre aceste specii intră adanc in banchiză in timpul sezonului cald. Exista sapte specii de foci in regiunea antarctică, unele pe tărmurile sudice ale insulelor, altele exclusiv in regiunea banchizei. Aproximativ 40 de specii de păsări de apă - incluzând 7 specii de pinguini : ( Imperiali, Regali, Adelie, Chinstrap, Rockhopper, Gentoo, Macaroni ), 4 de albatrosi, cormorani, pescărusi s.a. - sunt răspandite in Antarctica, mai ales pe insule si coaste.

Capitolul II.

Fauna din zonele polare

2.1 Pinguinul

Pinguinii, apartin Ordinului Sphenisciformes, care cuprinde o singura familie, Spheniscidae, cu 17 specii Speciile din tinuturile antarctice si subantarctice sunt oceanice, dar se reproduc pe coasta, iar cele din zonele temperate sunt oceanice sau populeaza apele interioare si se reproduc in habitatetele forestiere sau costiere, in timp ce pinguinul de Galapagos traieste aproape de Ecuator. Putine sunt speciile care traiesc in extremitatea sudica a emisferei, majoritatea aproximativ 10 specii, traiesc in zona temperata, petrecand jumatate din timp pe uscat si jumatate in ocean.

Pinguinii sunt considerate pasari de talie medie cantarind intre 1 si 40 kg si masurand 40-115 cm inaltime. Cea mai mare specie, pinguinul imperial (Aptenodytes forsteri), atinge 1,1 m inaltime si cantareste in medie 35 kg.

Ca regula generala, speciile de pinguini cu talie mai mare sunt raspandite in regiunile reci, in timp ce speciile de talie mai mica se gasesc in zone cu un climat temperat sau chiar tropical.

Aceste pasari impresioneaza prin postura verticala, aripile inguste, care nu se indoaie pe langa corp. Aripile sunt transformate in palete inotatoare, oasele lor sunt mult aplatizate, late cu articulatia cotului si “mainii” aproape fuzionate. Fiecare inotatoare este acoperita de pene scurte asemanatoare solzilor. Forma capului si a desenelor faciale difera in functie de specie.

Ciocul folosit pentru capturarea pestilor, cefalopodelor si a crustaceilor tinde sa fie lung, subtire si comprimat lateral la speciile care sunt in principal ihtiofage si mai scurt si mai puternic la cele care se hranesc la cu speciile de crustacee. Cavitatea bucala este captusita cu spini cornosi orientati posterior pentru a inlesni inghitirea prazii. Culoarea irisului variaza (brun, brun-roscat, brun-auriu, rosu, galben, cenusiu-albastrui), iar pupila este circulara; la pinguinul imperial, pupila devine patrata prin contractie.

Pinguinii care se scufunda ating in cursul deplasarii viteze de 6-12 km/h si chiar de 27 km/h. Speciile de talie mica nu se scufunda la adancimi mari si isi captureaza prada aproape de suprafata apei in timpul unei scufundari care dureaza doar 1-2 minute. Scufundarile pinguinilor de talie mai mare se efectueaza la adancimi mai mari, 565 m in cazul pinguinului imperial, pe o durata de 22 de minute. Inotul include ridicari frecvente la suprafata apei si salturi in aer, de aproape un metru.