Influența factorilor de mediu asupra organismelor vii

Mediul inconjurător este ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul şi subsolul, toate straturile atmosferei, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv, valorile materiale si spirituale.

Mediul ambiant al organismelor vii este alcătuit din factori ecologici (factori de mediu), capabili să influenţeze direct sau indirect organismele şi să provoace reacţiunea lor.

Rezultatul principal al interacţiunii dintre organism – mediu este unitatea organism – mediu, care se manifestă prin schimbul permanent de substanţă şi energie a organismului animal.

Cu o evoluţie foarte rapidă în ultimele trei decenii, educaţia pen¬tru mediul înconjurător este un concept utilizat în această formă pentru prima dată în 1948, cu ocazia conferinţei IUCN (International Unit for the Con¬servation of Nature and Natural Resources) de la Paris. Câteva mo¬mente au marcat în mod deosebit dezvoltarea concepţiei privind edu¬caţia pentru mediu până în prezent.

Cel mai important pas în demersul definirii educaţiei pentru mediu l-a constituit reuniunea IUCN / UNES¬CO din Nevada, U.S.A. din 1970. Prima definiţie ‘clasică’ a terme¬nului a fost formulată cu această o¬ca-zie: "Educaţia pentru mediu re¬prezintă procesul de recunoaştere a valorilor şi de clarificare a concep¬telor în scopul dezvoltării abilită¬ţi¬lor şi atitudinilor necesare înţelege¬rii şi aprecierii interrelaţiilor dintre om, cultură şi mediul său biofizic. Educaţia pentru mediu necesită prac¬tica în luarea deciziilor şi for¬mularea pentru sine a unui cod de comportament privind aspecte refe¬ritoare la calitatea mediului”.

În 1975, se creează primele pro¬grame internaţionale privind educa¬ţia pentru mediul înconjurător (UNEO - United Nations Environment Programme şi UNESCO / UNEP) şi are loc prima de¬claraţie interguvernamentală asu¬pra acestei teme: Carta de la Belgrad - Un cadru global privind edu¬caţia pentru mediu.

Se stie ca organismul omului se afla sub influenta permanenta a mediului inconjurator care actioneaza prin diversi factori : fizici (caldura excesiva, frig, radiatii, curent electric), chimici (substante toxice), biologici (microbi, virusuri, protozoare, ciuperci parazite) si sociali. Actiunea nefavorabila a factorilor de mediu sta la baza imbolnavirilor. De aceea, in prevenirea imbolnavirilor este de mare insemnatate actiunea, omului de corectare a factorilor de mediu, prin asanarea mediului in care el traieste si munceste, aplicand masurile pe care le recomanda igiena. Actiunea mediului inconjurator depinde de felul in care raspunde organismul la influenta diferitilor factori de mediu. Astfel, din doi oameni supusi in mod egal la actiunea frigului, unul se imbolnaveste si celalalt nu. Inseamna ca organismul are o capacitate de adaptare variabila de la un individ la altul. Prin urmare, in prevenirea imbolnavirilor este importanta nu numai asanarea mediului, ci si intarirea rezistentei organismului, sporirea capacitatii lui de adaptare la actiunea mereu schimbatoare a factorilor de mediu extern. Aceasta modificare a reactivitatii se obtine tot cu ajutorul factorilor de mediu, utilizand efectele favorabile ale unor factori naturali, ca aerul, soarelesiapa, pentru calirea organismului. Se obtine, de asemenea, printr-o alimentatie rationala, prin respectarea normelor unui trai sanatos, cumpatat, fara abuzuri, si prin organizarea unui regim rational de activitate si odihna. Relatiile si procesele ce leaga fiecare vietate de mediul ei constituie obiectul de studiu a Ecologiei.

Ecologia este definită ca ştiinţa relaţiilor dintre organismele vii şi mediul lor de viaţă de pe diferite nivele supraindividuale, numite ecosisteme. Ecologia este ştiinţa economiei naturii, a producerii, circulaţiei, distribuţiei şi degradării materiei organice vii, în condiţiile interacţiunii permanente a vieţii cu mediul său, pe toate nivelele de organizare. Termenul de ecologie derivă din grecescul„oikos” = casă, gospodărie şi „logos” = descriere, vorbire şi a fost utilizat pentru prima dată de biologul Ernst Haeckel, în 1866. Punctul de vedere ecologic constă deci în evidenţierea interacţiunilor între diferitele sisteme vii supraindividuale cu alte sisteme biologice şi cu componentele mediului, fiind esenţial diferit de cel morfologic, anatomic sau fiziologic. Ca ştiinţă aplicativă, ecologia pune la dispoziţia societăţii umane cunoştinţele teoretice şi practice necesare pentru amenajarea şi exploatarea raţională a ecosistemelor şi a resurselor reînnoibile ale ecosferei. Ecologia generală sau ecologia teoretică studiază raporturile generale dintre materia vie şi mediul său.

Factorii ecologici actioneaza asupra raspindirii organismelor vii pe Pamint, modifica procentul de fecunditate, elimina unele specii etc. Pe baza interactiunii ereditatii (genofondul) cu factorii de mediu se realizeaza noi genotipuri, se desfasoara evolutia organismelor. Factorii ecologici determina vietuitoarele sa se adapteze in permanenta la conditiile de mediu existente.

Plasticitatea genetica a organismelor le dă posibilitatea ca ele sa raspunda adecvat noilor conditii. In acest caz factorii ecologici au o actiune favorizanta. Daca insa ei frineaza dezvoltarea organismelor vii, ei se numesc limitanti.

Actiunea factorilor ecologici este guvernata de o serie de legi:

1. Legea minimului formulata de J. von Liebig in sec al XIX lea arata ca rolul determinant in dezvoltarea vietii il are nutrientul care se gaseste in cantitate mica, de exmplu oligoelementele necesare dezvoltarii organismelor.

2. Legea tolerantei arata ca orice factor are anumite limite (minima si maxima) in interiorul carora organismele se dezvolta de exemplu limitele de toleranta termica pentru animale sunt 0-50º C.

3. Legea interactiunii factorilor arata ca un factor actioneaza impreuna cu alti factori asupra dezvoltarii organismelor vii. Efectul depinde de asnsamblul factorilor care este integrat (temperatura, umiditate, lumina).

Factorii ecologici se clasifica in: abiotici, factori alimentari si factori biotici.

Principalii factori ecologici necesari vieţii sunt: lumina, căldura, umiditatea.

2. Clasificarea factorilor de mediu.

In raport cu natura componentelor ecosferei, factorii de mediu se clasifică în trei mari grupe:

- abiotici: orografici (roci, forme de relief), climatici (caldura, vant), edafici (umiditate, caldura, aerisire);

- biotici (vegetali, animali);

- antropici (societatea umană).

3. Influenta unor factori de mediu asupra organismelor vii.

3.1. LUMINA.

Lumina este un factor ecologic primar de o importanţă deosebită, deoarece toată energia primită de biosferă şi utilizată pentru sinteza biomasei este de origine solară. După origine se diferenţiază 3 surse de lumină: soarele, bioluminiscenţa, surse artificiale. Radiaţia solară este formată din spectrul vizibil şi spectrul invizibil. Spectrul vizibil este important din punct de vedere ecologic, deoarece îndeplineşte două funcţii în cadrul ecosistemelor şi al biosferei: funcţia informaţională şi funcţia energetică. Cantitatea de radiaţie solară ce ajunge deasupra atmosferei pământului formează constanta solară, alcătuită din 50% spectru vizibil şi 50% spectru invizibil.