Probleme Legate de Digestie și Metabolism

Probleme legate de digestie si

metabolism

Pentru efectuarea functiilor vitale, organismul are nevoie de energie si elemente nutritive. Acestea ii sunt furnizate de alimente. Dar principiile nutritive (factorii nutritivi) se gasesc sub forma unor combinatii complexe, care nu pot fi utilizate ca atare. Este deci nevoie de transformari pana la elemente simple, pe care organismul le foloseste ca sursa energetica si plastica. Proteinele sunt principalele substante plastice, iar glucidele si grasimile, substante energetice.o5z5924ov62lou

Digestia reprezinta prima etapa a transformarilor. Faramitate mecanic prin masticatie si imbibate cu saliva (bolul bucal) sunt propulsate prin esofag in stomac si intestinul subtire, unde se continua digestia inceputa in cavitatea bucala. La nivelul intestinului are loc absorbtia principiilor nutritive, resturile nedigerate trec in intestinul gros (colon) unde se definitiveaza digestia si absorbtia. in final, prin rect (anus) se elimina intermitent alimentele nedigerate (defecatia). Digestia incepe chiar in cavitatea bucala. Ea intereseaza aici numai glucidele. Fermentul denumit ptialina sau amilaza salivara, degradeaza amidonul in componenti mai simpli (dextrina si maltoza). in stomac, bolul alimentar este framantat si imbibat cu suc gastric, prin miscarile peristaltice ale acestuia. Sucul gastric contine doi fermenti importanti: pepsina si labfermentul. Pepsina transforma proteinele in compusi mai simpli, denumite albumoze si peptone. Pepsina devine activa numai sub influenta acidului clorhidric, secretat la nivelul mucoasei gastrice, care transforma pepsinogenul inactiv in pepsina activa. Labfermentul (presura) actioneaza asupra cazeinei (proteina din lapte) pe care o coaguleaza, operatie indispensabila pentru digestia cazeinei de catre pepsina. Tot la nivelul stomacului continua digestia amidonului sub actiunea ptialinei salivare. Prin pilor, alimentele astfel degradate trec in duoden, unde se desavarseste digestia sub influenta celor trei sucuri digestive prezente aici: intestinal, pancreatic si biliar. Glucidele sunt degradate sub actiunea amilazei pancreatice in compusi mai simpli numiti dizaharide (maltoza, lactoza). Acestia sunt descompusi de catre unele enzime din sucul intestinal (maltaza, lactaza etc.) in monozaharide (glucoza si fructoza) forma sub care pot fi absorbiti prin mucoasa intestinala.

Proteinele sunt degradate in intestin sub actiunea tripsinei, pana la stadiul de polipeptide si chiar aminoacizi. Tripsina este transformata din forma inactiva denumita tripsinogen, in forma activa, de catre o enzima intestinala, enterokinaza. La nivelul intestinului se produce si descompunerea lipidelor. in prealabil lipidele sunt emulsionate de catre sarurile biliare secretate de ficat si depozitate in bila. Emulsionarea consta in transformarea lipidelor in particule foarte fine cu suprafata mare, care permit enzimelor denumite lipaze, sa le descompuna in glicerina (glicerol) si acizi grasi. Astfel: laptele, carnea, branza, ouale, painea, legumele, fructele si grasimile sunt transformate in compusi simpli, monozaharide (glucoza si fructoza) pentru glucide, aminoacizi pentru proteine si acizi grasi si glicerol pentru grasimi. Dupa absorbtia la nivelul peretelui intestinal factorii nutritivi mentionati sunt transportati pe calea circulatiei sanguine si limfatice, in laboratorul central - ficatul. De aici, dupa nevoie, sunt dirijati in diferite sectoare ale organismului, fie pentru producerea de energie, fie pentru repararea tesuturilor, fie depozitate ca substante de rezerva. Pentru a fi incorporate in tesuturi si celule si pentru eliminarea resturilor neutilizabile rezultate din ardere, are loc procesul cunoscut sub numele de metabolism. Acesta cuprinde doua componente: unul de sinteza (refacerea tesuturilor din substante simple) numit anabolism si altul de descompunere, de degradare energetica, numit catabolism.

Glucoza reprezinta principalul furnizor de energie pentru organism. in sange se gaseste intr-o concentratie constanta (70-110mg%). Aceasta se numeste glicemie. Variatiile mari sunt periculoase, de aceea actioneaza un sistem de reglare foarte eficace pe doua cai:

- Autoreglare fizico-chimica. Glicogenul din ficat nu este o masa amorfa. Pentru a fi consumata la periferie* glucoza trebuie sa fie in prealabil fixata sub forma de glicogen. Deci glucoza utilizata de organism reprezinta fractiunea desprinsa din molecula de glicogen. Iata cum glicogenul este in permanenta sintetizat si utilizat, ritmul fiind dictat de intensitatea arderilor din organism. Acest fenomen este valabil numai pentru glicogenul hepatic nu si pentru cel depozitat in muschi. Sintetic glicogenul ia nastere din patru surse: glucoza alimentara, produsii metabolismului glucidic, proteine si lipide. in ce priveste autoreglarea, daca apare un supliment digestiv de glucoza, se va produce o sinteza crescuta de glicogen care va absorbi acest supliment. Invers, o utilizare crescuta a glucozei, va fi compensata prin accelerarea depolimerizarii glicogenului. Astfel se mentine glicemia in limitele fiziologice. - Reglarea hormonala a glicemiei. Aici intervin numerosi hormoni. Dintre acestia numai insulina are efect hipoglicemiant, ceilalti-fiind hiperglicemianti (hormonul somatotrop hipofizar, A.C.T.H, hormonii glucocorticosteroizi, tiroidieni si catecolaminele presoare (adrenalina si noradrenalina).

Schematic insulina este secretata de celulele beta din insulele Langerhans din pancreas. Stimulul de secretie este hiperglicemia. Este transportata de sange, fixata de unele globuline si este inactivata la nivelul ficatului. Actioneaza accelerand transportul glucozei prin membranele celulare si activeaza unele procese metabolice (sinteza de glicogen, de proteine, de lipide etc). in concluzie cand glucoza sanguina tinde sa creasca, surplusul este transformat in glicogen. Procesul se numeste glicogenogeneza. in lipsa insulinei, glucoza nu se mai transforma in glicogen, creste nivelul in sange (hiperglicemie) iar excesul este eliminat prin urina (glicozurie) aparand astfel boala denumita diabet zaharat. Cand glicemia tinde sa scada, glicogenul este descompus si echilibrul glicemiei restabilit. Arderea glucozei la nivelul celulelor, cu eliberare de energie, se face atat in prezenta