Tumorile Sistemului Nervos

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Biologie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 8 în total
Cuvinte : 2887
Mărime: 154.89KB (arhivat)
Publicat de: Beniamin Neagoe
Puncte necesare: 6
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Marian Andrei

Extras din referat

Creierul este format din celule nervoase (neuroni) şi celule care asigură desfăşurarea normală a activităţii şi funcţiilor acestora (celule gliale).

Aceste celule sunt protejate de 3 membrane reunite sub denumirea de meninge cerebral şi acoperite apoi de structurile osoase ale scalpului.

Oasele craniului sunt structuri dure, nedeformabile, astfel încât dezvoltarea unei tumori intracraniene duce la apariţia unei presiuni ce poate afecta sau distruge celulele nervoase. Tumorile cerebrale pot fi primare (cu debut la

nivelul neuronilor, celulelor gliale, nervilor sau meningelui cerebral) sau secundare, caz în care se numesc metastaze cerebrale (cu origine la

nivelul altor structuri). Metastazele cerebrale sunt mai frecvente şi se întâlnesc de obicei în cancerul pulmonar, de sân sau de piele. Tumorile cerebrale primare cele mai frecvente apar la nivelul celulelor gliale, purtând denumirea de glioame.

Ele pot fi:

- benigne, cu margini bine delimitate şi fără să

invadeze ţesutul alăturat, caz în care pot fi

extirpate;

- maligne, care cresc rapid şi se pot răspândi în

alte regiuni ale creierului sau, mai rar, ale corpului.

Atunci cand medicul specialist descrie tipul tumorii pe care o deceleaza in cutia craniana in timpul interventiei chirurgicale, este greu de prezis malignitatea sau benignitatea acesteia din doua puncte de vedere. In primul rand, unele tumori pot fi "benigne" din punctul de vedere al potentialului de crestere, dar se pot comporta "malign" datorita localizarii, fiind greu de tratat. In al doilea rand, este foarte importanta rata de crestere, in ciuda tratamentului. In general, tumorile cerebrale nu disemineaza (nu se raspandesc) in alta parte a organismului, dar pot continua sa se dezvolte in interiorul craniului. In cazul tumorilor extirpate chirurgical, rata de reaparitie este de 50-70%, acestea necesitand interventii chirurgicale aditionale.

Tipurile de tumori.

Exista foarte multe tipuri de tumori cerebrale. Vom enumera cateva mai frecvente.

-Astrocitomul: provine din astrocite care sunt celule de sustinere ale sistemului nervos. Gradul de malignitate este stabilit de anatomo-patolog in functie de caracteristicile celulelor. Astrocitoamele de grad mic reprezinta peste 15% din tumorile persoanelor tinere, iar supravietuirea la 10 ani este de 50%.

-Glioblastomul: este cea mai frecventa si mai agresiva tumora a creierului, reprezentand 25% dintre toate tumorile, avand predilectie pentru varsta intre 55-75 de ani. Supravietuirea dupa operatie si tratament oncologic este in medie de 13 luni.

-Oligodendrogliomul: tumora provine din oligodendrocite, celule care produc mielina care acopera tecile nervoase. Reprezinta 15-20% din totalul tumorilor cerebrale si apar mai frecvent intre 33 si 55 de ani. Supravietuirea este mai buna decat in cazul astrocitoamelor.

-Ependimomul: Tumora apare din celulele ependimului care captusesete cavitatile lichidiene ale creierului. Tumora apare atat la adult cat si la copil, are o frecventa de aparitie mai mica, iar supravietuirea la 5 ani este in jur de 50-60%.

-Meningiomul: apare din celulele arahnoidei care inveleste creierul. Reprezinta circa 25 % din totalul tumorilor cerebrale. Iar incidenta sa creste cu varsta. Marea majoritate sunt benigne si se pot trata cu success prin rezectie neurochirurgicala. O parte dintre ele beneficiaza de radiochirurgie.

-Dermoidul si epidermoidul: sunt tumori care apar in special in fosa posterioara a creierului si sunt leziuni benigne formate din keratina. Se gasesc de obicei pe linia mediana si pot include elemente din piele, par, glande sudoripare si sebacee. Se insotesc de sinusuri dermale (orificii la piele). Se trateaza prin rezectie neurochirurgicala.

Preview document

Tumorile Sistemului Nervos - Pagina 1
Tumorile Sistemului Nervos - Pagina 2
Tumorile Sistemului Nervos - Pagina 3
Tumorile Sistemului Nervos - Pagina 4
Tumorile Sistemului Nervos - Pagina 5
Tumorile Sistemului Nervos - Pagina 6
Tumorile Sistemului Nervos - Pagina 7
Tumorile Sistemului Nervos - Pagina 8

Conținut arhivă zip

  • Tumorile Sistemului Nervos.doc

Alții au mai descărcat și

Cafeaua

Istoria cafelei este la fel de bogata ca insasi cafeaua, datand de mai mult de 1000 de ani. In Occident, istoria cafelei incepe acum trei secole,...

Sfecla de zahăr

Sfecla de zahar este planta care asigura in exclusivitate materia prima de buna calitate si mare randament pentru industria zaharului din tara...

Broaștele țestoase

Broastele testoase reprezinta un grup de reptile pe cale de disparitie, numite chelonieni, si care se caracterizeaza prin carcasa lor osoasa sau,...

Țesuturile

Tesuturile sunt o grupare de 2 sau mai multe cellule care indeplinesc aceiasi functie, structura si aceiasi origine formeaza tesutul. Toate...

Creșterea animalelor

Rase de bovine: Rase de lapte - Friza - Holstein Friza - Jersey - Rosie Danezã - Rosie de stepã - Rosie brunã - Angler - Baltata cu...

Te-ar putea interesa și

Modificări Hematologige la Copiii cu Infecție HIV

1.INTRODUCERE SI CONSIDERAŢII GENERALE Infecţia HIV este infectia cu unul dintre virusurile care produc distrugerea progresiva a celulelor albe ,...

Parkinson

Neuronii sunt o clasă de celule specifice pentru Sistemul nervos. Neuronul este o celulă care coordonează cea mai mare parte din activitatea...

Proiect de practică în cadrul instituției publice Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni

1. Prezentarea Spitalului Clinic de Urgenta “Bagdasar – Arseni “ 1.1. Denumirea institutiei: profil, obiectiv de activitate Creat in 1975 ca...

Asfixia mecanică - modificări anatomo-patologice

CAPITOLUL 1 1.1 Introducere Întreaga viaţă ca în toată activitatea optimă celulară este dependentă de oxigen. Lipsa sau insuficienţa de aport a...

Imunoterapia în cancer - posibilități și limite

CAPITOLUL 1 1.1 INTRODUCERE ÎN ONCOLOGIA COMPARATǍ Cancerul este o boală a întregului organism, comună omului şi animalelor şi se manifestă...

Cromozomii în Cancer

INTRODUCERE Nu există o definiție simplă și exactă a cancerului. Etimologia cuvântului provine din limba greacă „karkinos“, ceea ce înseamnă...

Substanțe provenite din industria producătoare de mașini

SUBTSTANTE POLUANTE PROVENITE DIN INDUSTRIA PRODUCATOARE DE AUTOTURISME 1. Introducere Noţiunea de poluare se poate defini, conform CONFERİNŢEİ...

Proiect la statistică - practică

I. Obiectivul proiectului Orice analiza statistica a bazelor de date incepe cu pregatirea setului de date. Acestea au fost obtinute din Anuarul...

Ai nevoie de altceva?