Despre Hard-Disk

DINCOLO DE BARIERÃ

O NOUÃ TEHNOLOGIE PROMITE SÃ CREASCÃ SI MAI MULT CAPACITATEA HARDDISK-URILOR,ÎN PRAGUL SECOLULUI XXI.100GB,200GB SAU…1TB?

În orice domeniu existã o anumitã limitã naturalã, o barierã peste care nu se poate sãri. În cel al HDD-urilor, bazate pe stocarea magneticã a informatiei, aceastã limitã, numitã bariera superparamagneticã, nu permite cresterea densitãtii de informatie pe platanele discurilor dincolo de 20-40 GB / inch2. De fapt, cum au reusit producãtorii de HDD-uri sã multiplice capacitatea produselor lor ? Întâi prin cresterea densitãtii datelor pe platane, si apoi prin mãrirea numãrului de platane. Mai rar, capacitatea poate creste prin mãrirea dimensiunilor platanelor, dar acest lucru aduce alte dezavantaje, cum ar fi limitãri în cresterea vitezei de rotatie si în timpul mediu de acces, ceea ce face ca respectivele discuri sã fie mai lente decât cele cu dimensiuni mai reduse.

Cresterea diametrului platanelor (în spetã, de la 3,5 toli la 5,25 toli) este acceptabilã doar din acest punct de vedere, al cresterii capacitãtii, si se întâlneste atât la produse destinate PC-urilor desktop, cu capacitãti între 2 si 12 GB, cât si la cele destinate serverelor, cu capacitãti de 20 – 47 GB. Cresterea numarului de platane este o altã solutie cu aplicabilitatea limitatã (în sensul cã nu se poate abuza de ea).

Mai multe platane înseamnã motoare de antrenare mai puternice, consum mai mare de curent, încãlzire mai puternicã si fiabilitate mai redusã. Pe lângã aceasta, creste si înãltimea harddisk-ului, factor nu chiar de neglijat.

Spatiu putin, date multe

Cea mai la îndemânã modalitate de mãrire a cantitãtii de date stocabile pe un hdd a rãmas, asadar crestere numãrului de biti stocati pe aceeasi suprafatã mãrime mãsurabilã în Gb/in2. Dupã cum stim cu totii, aceastã capacitate a crescut considerabil în ultimii anii, în timp ce dimensiunile fizice ale HDD-urilor nu s-au modificat. Acum doar cinci ani, aveam de ales între capacitãti de ordinul 100MB-300MB, în timp ce astãzi un utilizator mediu detine un drive de 3-6 GB. Pãstrând aceastã ratã de crestere (concurenta între producãtori o impune), în maxim cinci ani se va atinge si limita superparamagneticã, maximul pe care îl poate atinge tehnologia Winchester, introdusã de IBM acum aproape trei decenii. La o densitate de date de 20 –40 GB/in2 dipolii magnetici care constituie suportul stocãrii sunt atât de mici, încât prin influentarea reciprocã se produc demagnetizãri, ceea ce conduce la instabilitatea datelor aflate pe disc, lucru pe care nimeni nu si-l doreste. Aceasta presupunând cã si mecanica harddisk-urilor va pãstra aceeasi ratã de îmbunãtãtire si miniaturizare, iar electronica încorporatã va putea corecta erorile care apar inevitabil în procesul de scriere /citire.

Tehnologii neconventionale

Companiile care produc harddisk-uri nu au asteptat cu mâna în sân sã se atingã limita paramagneticã. Fiecare încearcã sã gãseascã o altã tehnologie care sã suplineascã tehnologia Winchester. Mai multe firme fac cercetãri intense pentru a rezolva problema stocãrii “moleculare“ pe medii biologice, dar, desi s-a obtinut o capacitate enormã, rãmâne problema timpului de acces si transfer de informatiei, timp care deocamdatã este inacceptabil de mare. O altã cale aleasã a fost cea a stocãrii optice si se pare cã aceasta va fi prima care va ajunge si la utilizatorul final.

Firma Quinta, desi înfiinþatã în 1996, detine o experientã remarcabilã în domeniul stocãrii optice prin oamenii care formeazã echipa de research & development. Seagate a achizitionat Quinta în 1997 si plãnuieste primele produse bazate pe solutia magneto-opticã de la Quinta pentru sfârsitul acestui an.

Quinta si-a denumit tehnologia Optically Assisted Winchester (OAW), pentru a sublinia legãtura directã cu tehnologia Winchester: aceleasi componente si aceleasi specificatii.

Prin anunþarea produselor bazate pe OAW, se aratã faptul cã aceasta este o solutie robustã si practicã de a depãsi bariera superparamagneticã. Dar, de fapt, cum functioneazã OAW?

OAW se bazeazã pe patru componente majore, care reprezintã totodatã patru îmbunãtãtiri ale tehnicii stocãrii. Prima componentã este sistemul avansat de transport al luminii (Advanced Light Delivery System), constituit dintr-o retea de fibre optice care conduc lumina spre mediul de stocare si modulul optic de comutare (Optical Switch Module), responsabil pentru generarea pulsurilor de luminã si comutarea lor cãtre bratele actuatorului (ansamblul capetelor) în mai putin de o milisecundã. Lumina folositã este generatã de un conventional laser infrarosu de putere, de unde ajunge la modulul infrared de comutare, care o ghideazã prin reteaua de fibre optice, nu mult mai groase decât un fir de pãr, pânã la capãtul selectat. Folosirea fibrei optice ca mediul de transfer are avantajul cã evitã utilizarea unui ansamblu optic mobil, care este scump, masiv, complicat si care este influentat si de socuri, vibratii si temperaturã. Pe lângã acestea, fibra opticã ocupã extrem de putin spatiu, ceea ce permite folosirea distantelor actuale dintre platane.