EPC vs Cod de Bare

Introducere

Lumea în care trăim este într-o continuă miscare, nimic nu mai este la fel ca ieri, iar problemele nu îsi mai găsesc răspuns în solutiile deja consacrate. Oamenii sunt aceiasi, comozi si deseori superficiali mai ales în operatiile de rutină, de aici si pofta pentru evolutie, pentru găsirea constantă de solutii care să ne usureze viata. Caracterizată de dinamism, economia secolului XXI, pune la grea încercare orice întreprindere, indiferent de nivelul la care se dezvoltă, iar de cele mai multe ori lucrurile mărunte fac diferenta dintre succes si un rezultat mai putin plăcut.

Urmărirea, identificarea si cuantificarea stocului de mărfuri dintr-un depozit de exemplu ar putea fi catalogată drept muncă de Sisif dacă nu ar exista tehnologii care să facă acest lucru automat în câteva secunde. Beneficiile se întrevăd a fi uriase mai ales dacă aceste informatii sunt puse la dispozitia furnizorilor care ne pot ajuta astfel să punem în practică strategii precum Just-in-time .

Scurt istoric

Istoria codului de bare începe în anul 1932 când un grup de studenti de la universitatea Harvard au realizat un proiect în care cu ajutorul unei cartele perforate se putea alege un produs dintr-un catalog, iar produsul respectiv era adus în mod automat din depozit pe tejghea la client. Istoria codului de bare modern începe în anul 1948 când s-a dorit citirea automată a unui produs la iesirea din magazin. Rezulatul a fost un simbol format din cercuri concentrice. Conceputul actual de cod de bare verticale numit UPC (Universal Product Code) are la bază acelasi principu. Limita de informatie codificată depinde de mai multi factori , dar în general 20 – 25 de caractere este maximul pentru codul de bare unidimensional. Codurile de bare 2D pot codifica de la 100 la 2000 de caractere.

Cum “Evolutie!” este telul suprem al omenirii si chiar dacă codul de bare este încă folosit pe o scară largă, în anii ’80 s-a dezvoltat o nouă tehnologie de identificare: RFID (Radio Frequency Identification). La sfârsitul anilor ’90 tehnologia RFID era deja implementată la plata taxelor pe anumite portiuni de drumuri publice, iar companiile făceau primii pasi în implementarea tehnologiei pentru urmărirea procesului de productie si produselor finite. Astfel a fost dezvoltat EPC (Electronic Product Code), pentru tehnologia identificării obiectelor, fără a lua contact cu ele. Începând cu anii 2000 s-a trecut la utilizarea pe scară largă a acestei tehnologii.

Identificarea prin radio-frecventă (RFID) vs Codul de bare

În momentul de fată asistăm la un război al generatiilor de coduri de bare. Desi s-a trecut la folosirea la nivel global a noii generatii de coduri de bare, EPC, această tehnologie încă nu a ajuns la maturitate si concurenta exercitată de vechile coduri de bare este foarte aprigă.

Avantajul care face din codul de bare un competitor redutabil este costul redus deoarece printarea codurilor se poate face si la o imprimantă de birou. Codul de bare este solutia logică mai ales atunci când oferim spre comercializare bunuri al căror pret este mai mic sau egal cu, costul printării unui cod de bare. Nu ar exista nici un beneficiu dacă costul etichetei ar fi mai mare decât cel al produsului.

Să analizăm în continuare cele mai semnificative avantaje ale codurilor de bare.

Este foarte simplu de folosit si de aplicat pe suprafete netede si pot fi printate în mărimi diferite. Cu toate acestea singurul avantaj real este cel al costului. Ideal, codul de bare se poate folosi la monitorizarea unor elemente precum numărul produsului, locatia acestuia si pretul. Sunt eficiente doar în proximitatea unui scaner, care este cea mai ieftină si rapidă metodă de a scana un cod la casa de marcat.