Fereastra Explorer

Referat
5/10 (1 vot)
Domeniu: Calculatoare
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 5 în total
Cuvinte : 1179
Mărime: 158.51KB (arhivat)
Publicat de: Alistar Rus
Puncte necesare: 5
Descrierea Ferestrei Explorer.

Extras din referat

Fiecare program pe care-l rulǎm are propria lui fereastră, pe care o putem redimensiona, deplasa, mǎri sau micşora în interiorul mediului Windows. În concluzie, fereastra este conceputǎ pentru a cuprinde informaţiile în multele ei celule. Ferestrele reprezintă nişte spaţii de o versatilitate incredibilă.

Windows Explorer este o formă de prezentare puţin mai complicată a fişierelor şi dosarelor din calculator. Pe de o parte, există o listă a tuturor unităţilor de disc şi folderelor din calculator şi din reţea, iar pe de alta, există o listă a fişierelor din cadrul folderului specificat. Dacă executăm clic pe unul dintre ele, se vor afişa în partea dreaptă a ferestrei conţinutul acestora. Putem derula în sus şi în jos lista ramificată din partea stângă. Executăm clic pe semnul pentru a vedea mai multe amănunte referitoare la elementul selectat. Executăm clic pe semnul pentru a elimina toate aceste detalii, după ce am aflat ceea ce ne interesează.

Bara de titlu – fiecare fereastră are propria ei denumire. Astfel, bara de titlu afişeazǎ numele unităţii de disc sau folder (director) pe care-l rulǎm.

- Windows Explorer afişează conţinutul unităţii de disc sau al folderului selectat în cadrul barei de titlu în partea stângă asociat unei pictograme respective. Pe măsură ce alegem alte elemente, conţinutul lor din bara de titlu se va schimba.

Butonul minimize – (micşorează), îl folosim pentru a păstra programul din fereastră rulând, în timp ce urmele trecerii sale au fost şterse de pe suprafaţa de lucru. Butonul are acelaşi efect ca împachetarea întregului conţinut al ferestrei în butonul corespunzător de pe bara de lucru. Când avem nevoie din nou de fereastră, executăm clic pe buton.

Butonul maximize – (măreşte la maxim), executăm clic pe el pentru a determina fereastra să se extindă la dimensiunile ei maxime, acoperind tot ce există pe ecran, mai puţin bara de lucrări. După ce fereastra este mărită, butonul devine butonul restore.

Preview document

Fereastra Explorer - Pagina 1
Fereastra Explorer - Pagina 2
Fereastra Explorer - Pagina 3
Fereastra Explorer - Pagina 4
Fereastra Explorer - Pagina 5

Conținut arhivă zip

  • Fereastra Explorer.doc

Alții au mai descărcat și

Ce este informatica

Ce inseamna informatica? Notiunea de Informatica desemneaza stiinta procesarii sistematice a informatiei. în special a procesarii cu ajutorul...

Arhitectura calculatoarelor - Intel vs AMD

Rezultatele din testul 3DS Max 7 SPECapc Test Testul alaturat consta in crearea modelelor 3D, modificarea si randarea scripturilor. Conform...

Autentificarea prin semnătură digitală

Introducere O semnatura digitala reprezinta o informatie care il identifica pe expeditorul unui document. Semnatura digitala este creata prin...

Sistem de Prognosticare a Unei Avarii

Acest sistem calculeaza gradul de avariere a unei cladiri în cazul unui cutremur, precum si posibila necesitate a reconstructiei cladirii (partiala...

Te-ar putea interesa și

Controlul Proceselor Neliniare Utilizând Automate Programabile

Introducere Odata cu progresul tehnicii, calculatoarele au devenit elemente esentiale pentru implementarea sistemelor de reglare automata....

Soft educațional pentru învățarea limbii engleze

ARGUMENT Continua dezvoltare şi răspândire a tehnologiei informaţiei continuă să surprindă încă şi astăzi. Dacă în anii ‚’70 sau ’80 oamenii când...

Noțiuni generale Windows și Internet

NOTIUNI GENERALE WINDOWS Windows-ul este un sistem de operare (ansamblul de programe care asigura utilizarea optima a resurselor fizice si logice...

Sisteme de Operare Microsoft

1. Organizarea logică a datelor 1.1. Memoria externă Stocarea datelor este operaţia de păstrare (memorare) a datelor şi a progra¬melor pe...

Curs IT

1. HARDWARE (HARD): Reprezinta totalitatea componentelor materiale ale unui sistem informatic. 2. SOFTWARE (SOFT): Reprezinta totalitatea...

Instalarea și configurarea sistemului SQL Server 2017

Scopul lucrării: Cunoașterea a noi informații despre sistemul SQL Server 2017: Instalarea și configurarea sistemului dat; Conexiunea la servere;...

Analiza multidimensională

SQL Server a fost creat de către Microsoft şi este un DBMS (DataBase Management Systems) de întreprindere care se utilizează de mulţi ani. În...

Utilizarea Calculatoarelor

MODULUL 1 1. CONCEPTE DE BAZĂ ALE TEHNOLOGIEI INFORMAŢIEI 1.1 HARDWARE, SOFTWARE ŞI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI (TI) “Modul cum culegi, administrezi...

Ai nevoie de altceva?