Protocoalele IPX și SPX

1.1 Protocolul IPX. Avantaje si dezavantaje

Netware IPX este un protocol bazat pe datagrame (fără conexiune). Termenul fără conexiune înseamnă că atunci când o aplicaţie foloseşte IPX pentru a comunica cu alte aplicaţii din cadrul reţelei, nu este stabilită nici o conexiune sau cale de date între cele două aplicaţii. Deci, pachetele IPX sunt trimise către destinaţiile lor, dar nu se garantează şi nici nu se verifică faptul că acestea ajung sau nu la destinaţie. Termenul datagramă (datagram) desemnează faptul că un pachet este tratat ca o entitate individuală, care nu are nici o legătură sau relaţie secvenţială cu alte pachete.

IPX execută funcţii echivelente nivelului reţea din modelul OSI. Aceste funcţii includ adresare, rutare şi transfer de pachete pentru schimburi de informaţie, funcţiile IPX fiind dedicate transmisiei de pachete în cadrul reţelei.

Avantaje şi dezavantaje

Deoarece IPX execută doar sarcinile nivelului reţea din modelul OSI, oferă beneficiile vitezei şi performanţei care rezultă din încărcarea mică pe care o produce. Totuşi, serviciile IPX sunt insuficiente dacă sunt necesare garanţiile nivelului transport. IPX este deci folosit în cazul în care este potrivit tipului particular de aplicaţie.

Principalele avantaje şi dezavantaje ale IPX sunt:

• Disponibilitatea simultană a sursei şi destinaţiei nu este necesară, deoarece nu există o conexiune predeterminată. Totuşi, sursa nu primeşte nici o confirmare a faptului că destinaţia a primit datele;

• Flexibilitatea în rutarea pachetelor este mare, deoarece nu este necesară o rută predeterminată a pachetelor;

• Pachetele pot fi trimise către destinaţii multiple pur şi simplu prin duplicarea pachetului şi schimbarea adresei destinaţie.

Un mesaj se poate trimite folosind IPX prin plasarea mesajului în porţiunea de date a unui pachet IPX, la fel ca şi punerea unui mesaj într-un plic. Headerul pachetului IPX trebuie să conţină reţeaua destinaţie, numerele de nod şi soclu (adică adresa la care trebuie trimis pachetul). IPX trimite fiecare pachet individual prin diferite subreţele (posibil pe diferite rute pentru a profita de traficul mai scăzut) până când pachetul atinge destinaţia. Deoarece fiecare pachet este o entitate individuală, rutarea şi secvenţierea pachetelor poate să varieze.

Când pachetul ajunge, sursa nu primeşte nici o informaţie privind livrarea cu succes a pachetului. Doar dacă destinaţia ia hotărârea să trimită un pachet către sursă, sursa poate fi sigură de ajungerea pachetului la destinaţie. Oricum, IPX trimite cu succes aproximativ 95% din numărul pachetelor.

1.2 Structura pachetului IPX

Pachetul IPX este identic din punct de vedere al structurii cu un pachet Xerox IDP. El are două părţi: un header de 30 de octeţi şi o porţiune de date cu o lungime între 0 şi 546 octeţi. Lungimea minimă a pachetului este 30 octeţi (doar headerul), iar lungimea sa maximă este 576 octeţi (30+546). Structura pachetului IPX este prezentată în tabelul 1.

Toate câmpurile sunt structurate high-low, adică cel mai semnificativ octet al câmpului este primul.

Offset

Conţinut

Tip

0

Checksum

BYTE[2]

2

Length

BYTE[2]

4

Transport Control

BYTE

5

Packet Type

BYTE

6

Destination Network

BYTE[4]

10

Destination Node

BYTE[6]

16

Destination Socket

BYTE[2]

18

Source Network

BYTE[4]

22

Source Node

BYTE[6]

28

Source Socket

BYTE[2]

30

Data Portion

byte[0÷546]

Tabelul 1. Structura pachetului IPX.

Semnificaţia câmpurilor headerului este următoarea:

Checksum (Suma de control)

Acest câmp a fost inclus pentru conformitate cu headerul original Xerox. IPX îl încarcă totdeauna cu valoarea 0FFFFh. Cartelele de reţea aplică sume de control întregului pachet IPX, deci acest câmp nu este necesar.