Fierul

I.Capitol special-descrierea elementului

Nume: Fier

Simbol: Fe

Numar atomic: 26

Masa atomica: 55.845 uam

Punctul de topire: 1535.0 °C (1808.15 °K, 2795.0 °F)

Punctul de fierbere: 2750.0 °C (3023.15 °K, 4982.0 °F)

Numarul de protoni/electroni: 26

Numarul de neutroni: 30

Clasificare: metal de tranzitie

Structura cristalina: cubica

Densitatea la 293 K: 7.86 g/cm3

Culoare: argintie

II.Fierul-un element chimic din metalele tranzitionale

Prin noţiunea de element chimic se înţelege o specie de atomi identici, adică de atomi având acelaşi număr de protoni în nucleul atomului,industrial un număr identic de electroni în învelişul electronic al atomului. A se remarca că definiţia nu se referă la numărul de industr din nucleu, ceea ce înseamnă că noţiunea de element chimic include toţi izotopii acelui element chimic.

Este meritul remarcabil al savantului rus Dimitri I. Mendeleev de a fi descoperit legea periodicităţii elementelor chimice şi de a fi conceput o reprezentare grafică , dar perfect logică a interdependenţei a tuturor speciilor unice de atomi, tabelul periodic al elementelor.

Fierul-este un element chimic. Metalele tranzitionale intre care se afla si fierul sunt cele situate in blocul d,adica au orbitalii partial ocupati.Energetic,acesti orbital sunt asemanatori cu cei situati imediat deasupra lor.Din cauza energiei tranzitionale scazute,electronii din orbitalul d pot trece usor la un alt nivel energetic mai inalt prin absortia de radiatii electromagnetice din domeniul vizibil.Unele dintre elementele cele mai grele din corpul d au o puternica instabilitate nuclear si nu se gasesc in forma naturala ci trebuie produse numai pe cale sintetica.

III.Starea naturala

Datorită reactivităţii sale mari, în natură fierul se găseşte în stare pură doar în cazuri foarte rare, de obicei în meteoriţii feroşi.

Cele mai des utilizate minereuri de fier sunt hematitul, magnetitul, ilmenitul (FeTiO3), sideritul (FeCO3), limonitul (amestec de ndustri – α-FeO(OH) – şi lepidocrocit – γ-Fe3+O(OH)) şi pirita (FeS2).

Cele mai mari zăcăminte de minereu de fier sunt ndustria cu aşa-numitele formaţiuni feroase în benzi (în engleză: Banded Iron Formations).

Minereurile de fier se exploatează atât în exploatări de suprafaţă, cât şi în mine. Cele mai importante exploatări de suprafaţă se găsesc în America de Sud (în special în Bolivia şi Brazilia), în vestul Australiei, în China, în Ucraina şi Canada. În ultimii ani, aceste ţări au înlocuit treptat ţările cu tradiţie în extragerea minereului de fier din mine, cum ar fi Franţa, Suedia sau Germania. Cel mai important zăcământ de fier se află la El Mutùn în Bolivia, unde se estimează că există cca. 40 miliarde tone de minereu cu un conţinut de fier de peste 50 %.[9]

După extragere, minereul se mărunţeşte şi se macină, după care granulele de minereu se sortează după mărime şi se sinterizează. Aceasta înseamnă că, sub influenţa unei călduri foarte mari şi cu adaosuri de ndustri calcaroase, granulele mici se unesc în bulgări mai mari, poroşi. Acest lucru este esenţial pentru că, ulterior, granulele fine ar împiedica trecerea ndust a curentului de aer prin furnal.