Vitamina C

Vitamina C este un nutrient esential vietii, solubil în apa, implicat în productia de glucocorticosteroizi si de anumiti neurotransmitatori (substante care permit transmisia influxului nervos), în metabolismul glucozei, al colagenului, al acidului folic si al anumitor aminoacizi, în neutralizarea radicalilor liberi si a nitrozaminelor, în reactii imunologice, care faciliteaza absorbtia fierului la nivelul tubului digestiv.

Nevoia de a include plante proaspete sau carne cruda în alimentatie pentru a preveni bolile a fost cunoscuta înca din antichitate. Popoarele native care traiau în zonele marginale au adaugat aceasta în stiinta medicinei lor. De exemplu, infuzia de ace de molid era utilizata în zonele temperate, sau de frunze ale copacilor rezistenti la seceta din zonele desertice. În 1536, exploratorul francez Jacques Cartier, studiind râul Sf. Laurentiu, a folosit cunostintele localnicilor pentru a salva vietile echipajului sau, care murea de scorbut. A fiert ace de tuia pentru a face ceai, care, s-a dovedit mai târziu, continea 50 mg de vitamina C la 100 grame.

De-a lungul istoriei, beneficiile plantelor folosite ca aliment pentru supravietuirea din asedii si voiaje lungi a fost recomandata de multe autoritati luminate. John Woodall, primul chirurg numit al Companiei Britanice Indiile de Est, recomanda folosirea de suc de lamâie ca aliment ce previne si vindeca scorbutul în cartea sa "The Surgeon's Mate" din 1617. Scriitorul olandez Johann Bachstrom din Leyden, în 1734, a opinat ca "scorbutul este datorat doar unei abstinente totale de la alimente vegetale proaspete si legume; care este si cauza primara a acestei boli."

Fructele citrice au fost una dintre primele surse de vitamina C disponibile pentru chirurgii navelor maritime.

Prima încercare de a crea o baza stiintifica pentru cauza scorbutlui a fost facuta de un chirurg al unei nave a Marinei Regale Britanice, James Lind. În timp ce se afla pe mare în mai 1747, Lind a aprovizionat câtiva membri ai echipajului cu doua portocale si o lamâie pe zi, în aditie fata de ratia zilnica, în timp ce ceilalti au continuat cu cidru, otet sau apa de mare, pe lânga ratiile lor normale. În istoria stiintei, acesta este considerat a fi primul experiment controlat, când s-au comparat rezultatele a doua populatii cu un factor aplicat doar uneia, restul fiind identici. Rezultatele aratau fara îndoiala ca fructele citrice preveneau boala. Lind si-a transcris munca sa în cuvinte, iar în 1753, a publicat-o în Tratat asupra Scorbutului.

Abia în 1795 Marina Britanica au adoptat lamâile sau lamâile verzi ca elemente standard pe mare. Capitanul James Cook demonstrase si dovedise principiul avantajelor alimentelor proaspete si conservate, precum varza acra, prin calatoria sa si a echipajului sau pâna în Hawaii si mai departe fara ca sa piarda nici un om din cauza scorbutului. Pentru aceasta, i-a fost prezentata o medalie de catre Amiralitatea Britanica. Deci Marina era la curent cu acest principiu. Costul aprovizionarii navelor cu fructe proaspete era probabil factorul care cauzase întârzierea punerii în aplicare. Luxurile si proviziile nestandard care nu erau furnizate de Amiralitate erau procurate de catre capitani.

Numele de "antiscorbutic" era folosit în secolele XVIII si XIX ca termen general pentru acele alimente care preveneau scorbutul, desi nu se întelegea motivul pentru care se întâmpla asa. Acestea includeau lamâile, lamâile verzi si portocalele.

În 1907, Axel Holst si Theodor Frølich, doi biochimisti norvegieni, care studiau beriberi contractata la bordul navelor din Flota de Pescuit Norvegiana, au vrut ca un mic mamifer de teste sa înlocuiasca porumbeii pe care îi folosisera. Au hranit porcusori de guinea cu hrana de test, care produsese beriberi la porumbei, si au fost surprinsi când a aparut, în loc, scorbutul. Pâna atunci, scorbtul nu fusese observat la nici un alt organism în afara de oameni, fiind considerat o boala exclusiv umana.

La începutul secolului XX, omul de stiinta polonezo-american Casimir Funk a condus cercetarile în ceea ce priveste bolile de deficienta, iar în 1912 Funk a dezvoltat conceptul de vitamine, ca elemente componente ale hranei esentiale sanatatii. Apoi, din 1928 pâna în 1933, echipa de cercetatori maghiara compusa din Joseph L. Svirbely si Albert Szent-Györgyi si, independent, americanul Charles Glen King, au izolat pentru prima data vitamina C si au aratat ca este acid ascorbic.