Reglementări Comunitare și Naționale privind Calitatea Solului

Interacţiunea dintre om şi natură s-a produs din copilăria omenirii, cu mult înainte de înfiinţarea statelor şi de apariţia primelor reglementări care ar fi putut pune sub protecţie natura. Evoluţia societăţii a impus considerarea, în plan legislativ, a unei sume de norme care au avut ca scop protecţia florei, faunei şi ulterior stoparea crizei ecologice care ameninţă planeta.

Protecţia mediului se realizează prin utilizarea raţională a resurselor naturale şi prin prevenirea şi combaterea poluării.Conservarea naturii presupune instituirea unor măsuri speciale de ocrotire şi conservare pentru menţinerea şi reproducerea calităţii factorilor naturali.Dezvoltarea mediului conţine două aspecte: ameliorarea calităţii factorilor naturali şi asigurarea unor condiţii de viaţă mi bune generaţiilor actuale şi viitoare.Dreptul mediului are ca obiect de reglementare relaţiile sociale privind protecţia,conservarea şi dezvoltarea mediului, relaţii care se stabilesc între persoane (fizice şi juridice).

Izvoarele dreptului mediului sunt acele forme de exprimare a regulilor interpersonale de conduită, generale, cu aplicabilitate repetată, care privesc persoanele participante la raporturile de drept al mediului. Principalul izvor al dreptului mediului este Legea fundamentală, respectiv Constituţia României. Are cea mai mare forţă juridică şi stabileşte cadrul general care constituie baza altor reglementări. Tot izvoare de drept sunt considerate şi ordonanţele emise de Guvernul României. În acest sens se poate menţiona Ordonanţa de Urgenţă privind protevcţia mediului nr. 195/2005. Decretele cu putere de lege constituie şi ele izvoare ale dreptului mediului.Tot izvoare ale dreptului mediului se pot considera actele normative guvernamentale, respectiv ordonanţe, hotărâri şi ordine emise de diferite ministere (de exemplu, Ordonanţa de urgenţă 16/26 ianuarie 2001, privind gestionarea deşeurilor reciclabile, sau HG 568 din 14 iunie 2001 privind stabilirea cerinţelor tehnice pentru limitarea emisiilor de compuşi organici volatili rezultaţi din depozitarea, încărcarea, descărcarea şi distribuţia benzinei la terminalele şi la staţiile de benzină; Ordinul 756/1997 emis de MAPPM, pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea poluării mediului).Actele autorităţilor publice locale, cutuma şi jurisprudenţa, uzanţele internaţionale, doctrina pot, în anumite condiţii, să devină izvoare ale dreptului mediului.

Mediul aşa cum este definit de OUG nr 195/2005, este ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferei, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în intracţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului.

MODALITĂŢI DE REALIZARE A PROTECŢIEI MEDIULUI

Punerea în aplicare a normelor care vizează protecţia mediului trebuie susţinută de o serie de proceduri care să contribuie la conştientizarea şi sensibilizarea participanţilor la raporturile de dreptul mediului.

1. Măsuri stimulatorii economice şi fiscale.

Printre măsurile experimentate şi aplicate în diferite ţări, în vederea stimulării interesului pentru protejarea mediului, se pot enumera taxele, subvenţiile, sistemele de consignaţie şi bursele de poluare. Pentru ţara noastră este de reţinut aspectul legat de crearea unor fonduri specializate (ca de exemplu fondul apelor, fondul de ameliorare a fondului funciar, fondul de conservare şi regenerare a pădurilor), care sunt destinate ameliorării şi conservării factorilor de mediu, precum şi acordarea unor prime stimulatorii (un exemplu în acest caz l-ar constitui primele de împădurire instituite prin Legea 83/1993).Etichetarea ecologică, ca o stimulare pentru realizarea unei producţii sănătoase pentru populaţie, a fost iniţial reglementată printr-un Regulament (nr. 1980/2000) al Parlamentului şi Consiliului European prin care se stabileşte schema de acordare a etichetei eco-comunitare. Prin HG. Nr. 189/2002, România a susţinut promovarea şi introducerea produselor cu impact redus asupra mediului. Costurile de testare şi verificare sunt suportate de către solicitant, sumele astfel obţinute fiind folosite la asigurarea unui nivel ridicat al protecţiei mediului. Pentru a se desfăşura toate aceste proceduri s-a înfiinţat Comisia Naţională pentru Acordarea Etichetei Eco.

2. Proceduri preventive.

Deoarece este mai uşor să se prevină decât să se remedieze un prejudiciu adus mediului, atât sub aspectul costurilor cât şi al impactului, pe termen lung, pe care poate să-l aibă o acţiune poluatoare, este necesar să se acorde o importanţă amplasării activităţilor astfel încât consecinţele eventualelor accidente asupra zonelor de locuit să fie cât mai reduse. Tot ca o procedură preventivă este omologarea diferitelor produse (cum ar fi cele chimice sau cele de uz fitosanitar) sau aparate (un exemplu în acest caz îl pot prezenta autovehiculele). Circulaţia rapidă şi eficientă a informaţiei cu privire la problemele de mediu trebuie realizată fie spre administraţia publică locală sau centrală, fie către populaţie, astfel încât măsurile care se impun să capete o eficienţă maximă. O

altă procedură preventivă o constituie bilanţul de mediu, respectiv evaluarea periodică a modului în care sunt gestionate echipamentele unităţilor economice.

3. Reglementările tehnice.

Aceste cerinţe presupun analiza parametrilor optimi pentru factorii de mediu şi acordarea activităţilor economico-sociale astfel încât parametrii respectivi să nu fie depăşiţi. Reglementările vizează fiecare factor de mediu în parte şi se adresează grupului de activităţi care prezintă un impact pentru factorul respectiv precum şi pe cei ce desfăşoară respectivele activităţi.

4. Răspunderea pentru prejudiciile aduse mediului.

În măsura în care modalităţile de protecţie a mediului amintite mai sus nu sunt eficiente şi s-au provocat daune ecologice se impune stabilirea vinovatului, evaluarea daunelor,stabilirea legăturii de cauzalitate între responsabilul de producerea daunelor şi

daunele produse, precizarea victimei, modul în care se poate repara prejudiciul produs.