Acorduri economice internaționale

1. Definiţia, condiţiile, rolul şi clasificarea acordurilor

În general, tratatul sau acordul internaţional exprimă acordul de voinţă între două sau mai

multe subiecte de drept internaţional, consemnat în scris printr-un instrument unic sau prin două sau mai multe instrumente conexe, supus normelor dreptului internaţional şi destinat să producă efecte juridice între părţi.

Părţi la un acord sau tratat pot fi:

- Statele – în calitatea lor de subiecte primare de drept internaţional sau

- Organizaţiile internaţionale – ca subiecte cu capacitate derivată de drept internaţional

Denumirile sub care pot apărea aceste înţelegeri dintre subiectele de drept internaţional (numite generic tratate sau acorduri) sunt diferite şi anume:

- Tratatul – care desemnează înţelegerile generale, principiale privind domeniile mari ale relaţiilor internaţionale, cum sunt: domeniul politic (tratatele de pace); domeniul economic (tratatele comerciale, tratatele de cooperare)

- Acordul – este tot un termen general prin care se desemnează înţelegerile privind anumite probleme bine delimitate şi mai restrânse din domeniile generale ale relaţiilor internaţionale şi care tratează mai concret modul de soluţionare a acestora. De exemplu, acordurile comerciale şi de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică sunt actele semnate în numele sau din împuternicirea guvernelor, supuse sau nu ratificării, prin care se reglemetează modul de soluţionare sau modul în care trebuie să se procedeze în probleme ca: acordarea CNCF, acordarea licenţelor de import şi export, reducerile şi scutirile de taxe vamale, eliminarea restricţiilor cantitative sau instituirea de contingente, condiţiile de efectuare a reexporturilor etc.

- Convenţia – este termenul folosit pentru desemnarea înţelegerilor într-un domeniu special. De exemplu: Convenţia asupra dreptului mării, Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor etc. Un rol important îl au şi convenţiile provizorii care exprimă acordul de voinţă convenit pentru o perioadă scurtă, privind reglementarea provizorie a unor probleme urgente a căror rezolvare nu poate fi amânată până la încheierea unui acord sau convenţii definitive.

- Declaraţia comună şi comunicatul comun sunt instrumente cu conţinut politico-juridic, care exprimă poziţiile comune la care s-a ajuns în probleme generale, principiale de genul celor reglementate prin tratate.

- Statutul – este denumirea dată actelor constitutive ale organizaţiilor internaţionale exprimând acordul părţilor privind constituirea, atribuţiile şi modul de funcţionare al acestora.

- Protocolul – este actul care consemnează, de regulă, înţelegerile prin care se aderă la un tratat internaţional, se modifică unele acorduri, se fac rezerve sau se consemnează stadiul de realizare a prevederilor cuprinse în acordurile economice.

Alte denumiri folosite pentru a desemna documentele ce consemnează anumite înţelegeri internaţionale în probleme specifice sunt modus vivendi, gentlemen’s agreement, compromisul, pactul etc.

Expresia „Gentlemen’s agreement” – s-ar traduce „înţelegere între oameni de onoare”. La nivel internaţional, prin „gentlemen’s agreement” este desemnat un acord internaţional simplificat, încheiat în formă verbală, pe baza încrederii reciproce. (Fiind vorba de o înţelegere verbală, gentlemen’s agreement nu generează consecinţe juridice, ci creează numai obligaţii morale între părţi).

Modus vivendi – ar însemna mod de coexistenţă. Acordul de genul „modus vivendi” este o înţelegere prin care două părţi în litigiu sau cu interese opuse îşi ajustează poziţiile pentru a asigura coexistenţa până la soluţionarea definitivă.

Compromisul – este o înţelegere care se bazează pe renunţări şi concesii reciproce pentru a se ajunge la o poziţie comună.

Pactul – este un tratat, acord sau convenţie între mai multe state suverane prin care se stabilesc anumite drepturi şi obligaţii reciproce.

Indiferent de denumire, tratatele, acordurile şi celelate documente care exprimă înţelegerile internaţionale trebuie să îndeplinească anumite condiţii minime de existenţă şi anume:

- Să exprime voinţa liberă a părţilor contractante

- Să aibă un obiect posibil de realizat

- Să fie licite, adică să respecte principiile şi normele dreptului internaţional.

Nerespectarea uneia din aceste condiţii, face ca documentul în cauză să cadă sub sancţiunea nulităţii. De exemplu: Convenţia de la Viena, precizează că „este nul orice tratat care, în momentul încheierii sale este în conflict normă imperativă a drepturilui internaţional general”.

În ce priveşte rolul tratatelor internaţionale, indiferent de forma pe care o îmbracă, ele sunt destinate să asigure cadrul instituţional juridico-organizatoric adecvat desfăşurării relaţiilor internaţionale. Tratatele şi acordurile economice internaţionale sunt principalele instrumente prin care se reglementează la nivel interguvernamental schimburile şi cooperarea economică dintre ţări. Ele constituie în acelaşi timp principale instrumente de transpunere în fapt a politicii comerciale a statelor. În acest sens ele constituie şi principale instrumente de promovare a schimburilor şi cooperării economice dintre state.