Afaceri Electronice

1. Plăţi electronice

Odată cu răspîndirea web-ului şi atingerea unei mase critice de utilizatori, firmele cu activitate de comerţ, analiştii, specialiştii in marketing s-au gîndit că merită investit efort în punerea la punct a unor tehnologii care să transforme surferii web în potenţiali clienţi. Iniţial, siturile web ale acestor firme conţineau doar informaţii de contact, oferte promoţionale sau chiar cataloage de produse sub forma unor pagini HTML statice. Lansarea unei comenzi de cumpărare a unor produse se putea face eventual via fax, telefon sau email. Totul era ok, doar că pentru a putea intra în posesia produselor, clientul trebuia să plătească contravaloarea produselor comandate iar banii să parcurgă drumul de la client la comerciant (vînzător). Plata se făcea de regulă prin mecanismele clasice, către un cont deschis de comerciant la o bancă; presupunea deplasarea clientului la sediul unei instituţii cu profil bancar pentru a depune banii şi pentru a iniţia transferul acestora în contul comerciantului. În funcţie de politică adoptată de comerciant pentru a demara procesul de livrare a produselor către client acesta cerea sau nu, confirmarea efectuării plăţii prin fax. Fie că se folosea o reţea de distribuţie proprie, fie că se apela la un serviciu poştal specializat (poşta rapidă, DHL, etc), teoretic această ultimă fază era cea mai lungă. Aş putea spune că pînă acum, în mare, am creionat modalitatea în care se desfaşoară comerţul la distanţă în prezent. Cu două amendamente:

• Există încă puţine situri web de comerţ care permit vizualizarea on-line a cataloagelor de produse şi lansarea comenzilor; informaţia că un anumit comerciant oferă un anumit produs este obţinuta telefonic şi/sau pe baza unei reclame în mass-media; şi

• Din păcate, în multe cazuri nu livrarea produsului prin poştă către beneficiar durează cel mai mult, ci tocmai transferul banilor către comerciant; această situaţie se întîlneşte mai frecvent la cumpărarea de produse/ servicii de peste hotare, caz în care multe din băncile autohtone nu se "grăbesc" să facă plata în timp mai scurt de 30 zile.

Vom afirma că alături de incoerenţa legislativş şi implicit fiscalitatea ridicată, principala frînă în dezvoltarea mediului de afaceri din ţară este tocmai lipsa de eficienţă a serviciilor bancare autohtone. Mai exact, lipsa unor soluţii de e-banking cu adevărat funcţionale sau a unor alternative care pot minimiza interacţiunea dintre funcţionarul bancar şi contabilul care realizează interfaţa unei firme cu banca.

De exemplu, ce frumos ar fi dacă din ce în ce mai multe bănci ar investi în soluţii informatice care să aibă drept scop oferirea unor servicii de calitate clientului, minimizînd birocraţia specifică care presupune: completarea unor formulare tipizate, deplasarea la sediul băncii, stat la coadă la ghişeu, verificat/re-verificat documentele (descoperit greşeli, refăcut dcumente) etc. Şi asta în cadrul unui program de lucru cu publicul de 4 ore/zi (8:00 -12:00) la majoritatea băncilor. Ori succesul în afaceri presupune să ai informaţii de ultimă oră, să iei decizii corecte pe baza acestora şi, ceea ce ne interesează pe noi, să te mişti rapid, să poţi face rapid plata care-ţi permite să intri în cel mai scurt timp posibil în posesia produselor dorite.

Dacă înca n-am auzit de implementarea vreunui sistem de distribuţie bazat pe teleportare, prin care cumpărătorul să intre instantaneu în posesia bunurilor comandate, am auzit în schimb de comerţ electronic şi de posibilitatea de a face plata on-line utilizînd un card de credit. Soluţia este funcţională şi a fost implementată cu succes în majoritatea ţărilor avansate.

Înainte de a vedea cum se derulează o operaţie de plată electronică să înţelegem puţin contextul în care ne aflăm.

1.1 Ce este comerţul electronic?

O definiţie succintă şi larg acceptată este următoarea: Comerţul electronic (e-commerce, pe scurt EC) este acea manieră de a conduce activităţile de comerţ care foloseşte echipamente electronice pentru a mări aria de acoperire (locul în care se pot afla potenţialii clienţi) pi viteza cu care este livrată informaţia.

EC oferă oportunitatea de a comercializa produse în întreaga lume, sporind numărul de potenţiali clienţi în primul rînd prin eliminarea barierelor geografice dintre clienţi şi comercianţi. Pentru a înţelege care este rolul şi locul comunicaţiilor şi soluţiilor informatice (IT) într-un astfel de mecanism, să studiem puţin arhitectura unui sistem EC.

Arhitectura unui sistem de comerţ electronic

Pentru a construi un sistem de e-commerce, din punct de vedere arhitectural este nevoie de colaborarea a patru componente (subsisteme electonice/informatice) corespunzătoare următoarelor roluri:

• Client. Un echipament, clasic un PC, conectat direct (via un ISP) sau indirect (o reţea a unei corporaţii) la Internet. Cumpărătorul foloseşte acest echipament pentru a naviga şi a face cumpărături.

• Comerciant. Sistem informatic (hard & soft), situat de regulă la sediul comerciantului, care găzduieşte şi actualizează catalogul electronic de produse disponibile a fi comandate on-line pe Internet.

• Sistemul tranzacţional. Sistemul informatic (hard & soft) responsabil cu procesarea comenzilor, iniţierea plăţilor, evidenţa înregistrărilor şi a altor aspecte de business implicate în procesul de tranzacţionare.

• Dispecer plăţi. (Payment Gateway). Sistem informatic responsabil cu rutarea instrucţiunilor de plată în interiorul reţelelor financiar-bancare, cu verificarea cărţilor de credit şi autorizarea plăţilor; acest sistem joacă rolul unei porţi care face legătura dintre reţeaua globală Internet şi subreţeaua financiar-bancară (supusă unor cerinţe de securitate sporite), poarta prin care accesul este controlat de un "portar" (gatekeeper); pe baza informaţiilor specifice cărţii de credit (tip_card, nr_card) din instrucţiunile de plată "portarul" redirectează informaţia către un centru de carduri (CC - un server certificat în acest scop şi agreat de banca emitentă); în acest loc este identificată banca care a emis cardul iar instrucţiunile de plată sunt trimise mai departe către serverul acestei bănci conectat în reţeaua interbancară; odată informaţiile ajunse în reţeaua băncii cu care lucrează cumpărătorul, sunt efectuate (automat) o serie de verificări privind autenticitatea şi soldul disponibil în contul cardului implicat în tranzacţie; în funcţie de rezultatul acestor verificări, banca decide fie efectuarea plăţii (transfer bancar - către contul comerciantului care poate fi deschis la orice altă bancă), fie refuză să facă această plată. În ambele cazuri, rezultatul deciziei (confimare plată sau refuz) este trimis în timp real, parcurgînd acest lanţ de servere în sens invers, către client. Cu alte cuvinte, în cîteva secunde cumpărătorul află dacă banca sa a operat plata sau nu.