Conosamentul

Noţiune

Conosamentul - Bill of lading – este documentul care face dovada unui contract de transport pe mare şi a preluării sau încărcării mărfurilor de către cărăuş, prin care cărăuşul se obligă să livreze mărfurile la destinaţie contra prezentării acestui document.

Conosamentul este folosit în traficul maritim din secolul al XIV-lea, la început având funcţia de simplă dovadă de primire a încărcăturii la bord, semnată de comandantul navei, ca, mai târziu, să devină un titlu reprezentativ al mărfii ce se transportă.

Conosamentul se eliberează atât în cazul contractului de transport cu navele de linie, cât şi în cazul contractului de navlosire.

Conosamentul convenţional – emis în baza unui contract de navlosire – este supus Regulilor de la Hamburg, numai dacă deţinătorul conosamentului nu are şi calitatea de navlositor. În acest sens, art.2 pct3. din Convenţia de la Hamburg dispune: „în cazul când se emite un conosament ca urmare a unui contract de navlosire, prevederile Convenţiei se aplică la un astfel de conosament în cazul în care acesta reglementează relaţiile dintre cărăuş şi deţinătorul conosamentului, dacă acesta din urmă nu este navlositor”.

Funcţiile conosamentului

Conosamentul este emis de comandantul navei şi acest document are două funcţii importante: este un instrument probator şi un titlu reprezentativ al mărfii care se transportă.

Conosamentul nu trebuie confundat cu contractul de transport maritim. Cu toate acestea, conosamentul face dovada existenţei acestui contract.

Conosamentul este o adeverinţă semnată de cărăuş (sau în numele acestuia, de un împuternicit al său) şi eliberată expeditorului, pentru a face dovada că mărfurile pe care acesta le descrie au fost încărcate pe un anumit vas, cu o anumită destinaţie, sau au fost încredinţate armatorului în vederea transportului.

Funcţia de instrumentum probationis. În ceea ce priveşte funcţia de instrument probator, conosamentul atestă încărcarea mărfii pe navă şi face dovada încheierii contractului de transport. Cât timp conosamentul este în posesia încărcătorului, menţiunile cuprinse în el fac dovada până la proba contrară. Această probă nu este admisă faţă de terţii dobânditori ai conosamentului. Dacă conosamentul însoţeşte un contract de navlosire preexistent, eliberarea lui probează începutul de executare a contractului de navlosire. Dacă nu s-a întocmit mai întâi un charter-party între armator şi încărcător, conosamentul ţine loc de contract, întrucât el formulează sintetic clauzele contractului de transport, stipulând drepturile şi obligaţiile părţilor.

De asemenea, conosamentul este util comandantului navei pentru că, în funcţie de menţiunile din conosament, acesta va lua măsurile necesare în timpul călătoriei sau va încasa sumele datorate pentru transport. Tot conosamentul îi legitimează destinatarului drepturile de a încasa mărfurile la destinaţie şi reprezintă principalul act justificativ faţă de autorităţile vamale.

Funcţia de titlu de valoare. Conosamentul este un titlu de valoare, posesia legitimă a conosamentului valorând proprietate asupra mărfii ce se transportă. Dacă posesorul conosamentului transmite acest document, prin aceasta transmite şi proprietatea mărfii menţionate în conosament, dacă posesorul conosamentului îl dă în gaj în vederea obţinerii de credite, creditorul devine creditor gajist al mărfii.

În timpul călătoriei comandantul navei este cel ce are posesia asupra mărfurilor, pe care le deţine pentru cel cei va prezenta la destinaţie, conosamentul, ca titlu reprezentativ al mărfii.

Forma conosamentului

Conosamentul are valoare de titlu de credit reprezentativ, se redactează în formă scrisă pe formulare imprimate sau tipizate, în raport de practica diferitelor companii de navigaţie de linie.

Cuprinsul conosamentului

În cuprinsul conosamentului deosebim două tipuri de clauze: clauze obligatorii şi clauze facultative.

Indicaţiile obligatorii ale conosamentului sunt precizate de art.565 C.com. şi de art.15 din Convenţia de la Hamburg din 1978. Astfel, conosamentul trebuie să menţioneze: numele şi sediul cărăuşului, numele navei, numele şi sediul încărcătorului mărfii, cantitatea şi valoarea mărfii, marcajul acesteia, numărul, cantitatea sau greutatea coletelor, starea aparentă a mărfii, parcursul ce urmează a fi străbătut, navlul datorat, data emiterii conosamentului şi semnătura părţilor.

Lipsa menţiunilor obligatorii poate duce la dificultăţi de probă sau chiar la nulitatea conosamentului.

Pot exista o serie de clauze facultative, cu o singură condiţie impusă de Convenţia de la Hamburg din 1978: (se) „anulează orice stipulaţie ce derogă de la această Convenţie în detrimentul încărcătorului sau primitorului”.

Cărăuşul sau emitentul conosamentului poate formula rezerve privitoare la conţinutul conosamentului în cazul în care are motive să creadă că mărfurile încărcate la bordul navei nu corespund indicaţiilor arătate. Acest tip de menţiuni nu beneficiază de reglementare în Codul comercial român, deşi ele sunt des întâlnite în practică şi sunt reglementate prin art.16 (1) şi (2) din Convenţia de la Hamburg din 1978.

Clauzele de rezervă vor cuprinde date despre discordanţele dintre mărfurile declarate şi cele aflate la bord sau, după caz, motivele bănuieli unor discordanţe şi lipsa mijloacelor suficiente de control a acestora. Dacă transportatorul nu formulează rezerve privind starea aparentă a mărfurilor, consecinţele pentru cărăuş sunt semnificative: se consideră că mărfurile erau în stare aparent bună.