Garantarea calității produselor și serviciilor în corelație cu protecția consumatorilor

INTRODUCERE:

In cadrul politicilor de protectie sociala promovate de orice stat, politica privind consumatorul trebuie sa fie considerata o componenta de sine statatoare, cu obiective, prioritati si instrumente proprii, bine integrata celorlalte politici ale statului.

Consumatorul, in calitatea sa de purtator al cererii de marfuri, joaca un rol important in mecanismul de piata, constituind, in acelasi timp, elementul de referinta al tuturor actiunilor intreprinse atat de producator, cat si de catre comerciant. Luand in considerare interesele si nevoile respectivilor consumatori, acestia sunt confruntati cu o serie de dezechilibre in raporturile de piata, dezechilibre ce-I afecteaza sub multiple aspecte – econimic, educational, siguranta sanatatii etc.

Ca latura importanta a protectiei sociale pe care trebuie sa o promoveze o societate democratica si ca o componenta de baza a programelor de protectie sociala, protectia consumatorilor reprezimta un ansamblu de dispozitii privind initiativa publica sau privata, destinat a asigura si a ameliora continuu respectarea intereselor consumaturilor.

Data fiind larghetea unei asemenea notiuni, protectia consumatorilor imbraca o serie intreaga de aspecte, omul de rand, cu calitatea sa de consumator si, indeosebi, in calitatea sa de cumparator, devenit agent de piata, confruntandu-se cu o multitudine de probleme legate de structura produselor destinate a-i asigura consumatorului, preturile la care isi poate procura diversele bunuri si servicii, calitatea acestora, sistemul de informare care asigura transparenta pietei, sistemul de comercializare a produselor si calitatea serviciilor comerciale etc.

Pornind de la principalele aspecte prin care sunt caracterizate relatiile dintre agentii economici, ce actioneaza intr-o economie de piata, se apreciaza ca problemele care pot forma obiectul unor programe de protectie a consumatorilor sunt extrem de diverse, ele putandu-se referi la multiple fenomene economice, sociale si chiar politice.

Data fiind natura problematica a consumului si, indeosebi, a posibilitatilor de gestiune ale acestuia, este de subliniat ca inscrierea unui asemenea obiectiv in programele de protectie a consumatorilor se refera, in special, la responsabilitatea statului, care trebuie sa asigure, prin politica sa sociala, conditii de realizare, atat pentru o crestere constanta a volumului fizic al consumului, cat si pentru o imbunatatire structurala a acestuia.

În conditiile mondializarii si globalizarii pietelor se pune un accent deosebit pe aspectul managerial al calitatii, pe identificarea surselor noncalitatii produselor si pe eliminarea sistematica a abaterilor de la calitate. Ca urmare, cresterea interdependentelor globale si regionale, într-un cadru tehnic si juridic bine definit, genereaza numeroase provocari agentilor economici implicati în productia si comercializarea marfurilor alimentare si industriale.

Pornind de la complexitatea problemelor pe care le presupune un sistem eficient de aparare a drepturilor consumatorilor, organismele guvernamentale sau neguvernamentale cu atributiuni in domeniu, trebuie sa aiba in vedere in permananta o politica coerenta privind consumatorul.

Satisfactia consumatorului, ce poate fi definita prin distanta dintre oferta si asteptari, se va realiza numai atunci cand atat producatorul, cat si comerciantul, desfasoara o succesiune de activitati ce au in vedere, in principal, urmatoarele obiective: eficienta, calitatea, volumul, timpul, locul, achizitionarea, promptitudinea, precum si imaginea fabricantului si a vanzatorului in general, a produsului in special.

1. Preocupari pe plan national si international privind protectia consumatorilor – legislatie, organisme.

Pe teritoriul national au existat preocupari “de protectie a consumatorului” din cele mai vechi vremuri, statul fiind un factor determinant în reglementarea si controlul actelor si faptelor care daunau cetatenilor prin desfasurarea unor activitati de comert iar sanctiunile, dupa moda vremurilor, erau drastice.

Nicolae IORGA, în lucrarea sa „Opere Economice”, arata preocuparea domnitorilor din Tarile Române pentru reglementarea comertului si supravegherea lui pentru protectia “norodului de oameni prosti”. “Precupetia” era strict reglementata la sfârsitul veacului al XVIII–lea, “matrapazlacul” oprit, “nartul**” se fixa prin întelegere cu breslele, “se opria luarea în buti, burii*** mari si în saci aruncati pe aici, pe acoalea, fiesunde a pucioasei, silitrei, rachiului, ierbii de pusca”. Se dezinfectau pravaliile “unui mort de oftica” .

În veacurile al XVII-lea si al XVIII-lea, în Bucuresti “vel aga avea si sarcina de supraveghere a vânzarii marfurilor în dughene si piete si veghea asupra comerciantilor si negustorilor “care umblau cu masuri strâmbe” .

Sub domnia lui Nicolae-Voda Caragea, politia comunala controla “igiena publica si maturarea cosurilor”, iar Mihail Sutu a dat un “pitac Agiei” prin care se fixeaza nartul carnii.

Sub Alexandru Moruzzi-Voda au fost pedepsiti “sapte macelari nesupusi care au provocat lipsa de carne, iar brutarul Cristache, care a vândut pâine cu lipsa la cântar este batut la talpi, pus la trei raspântii si în mijlocul târgului si apoi trimis la ocna”2.

Alexandru Mavrocordat se plimba incognito prin oras “cu falanga dupa el” pregatit sa bata la talpi pe macelarii si brutarii care vindeau “marfa proasta sau cu cumpene strâmbe”. Tot el arunca pe ulite “care întregi de pâine si de carne pentru pedepsirea negustorilor hapsâni”.

Regulamentele Organice mentioneaza ca “Departamentul Treburilor din Launtru” la „Sectiunea 1 Politie Generala” - “veghea la aprovizionarea cu cele trebuincioase traiului populatiei, controla si tinea evidenta stricta a preturilor produselor în special a fainii si a carnii, precum si a masurilor si greutatilor” .

Mai târziu, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, preocupat de protectia cetatenilor fata de negustorii înraiti, continua traditia controlului incognito, iar “ocaua lui Cuza” a ramas în legenda.