Producția de creioane

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Comerț
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 12 în total
Cuvinte : 866
Mărime: 72.87KB (arhivat)
Puncte necesare: 6

Extras din referat

CREIOANE

La începutul erei spaţiale, în secolul XX, s-a pus problema realizării de menţiuni în spaţiu, de către echipaje. Dificultatea care a apărut consta în faptul că pixurile nu scriu în condiţii de gravitaţie zero.

Pentru rezolvarea acestei probleme şi inventarea unui pix care să scrie şi în spaţiu, NASA a investit mai multe zeci de milioane de dolari. Odată creată Staţia Spaţială Internaţională, americanii s-au întâlnit cu ruşii şi au constatat că aceştia fuseseră mult mai practici: foloseau creioane.

Ce rol glorios pentru nişte obiecte atât de simple! În fapt, creioanele au un rol mult mai impoortant în viaţa umană decât se cunoaşte: ele sunt responsabile de primele desene, sunt vizate de cărţile de colorat, sunt utilizate la geometrie, în şcoli, la desen, iar ulterior la proiectare, desigur existând şi un rol estetic, cum este cazul creioanelor dermatograf.

În concluzie, piaţa creioanelor vizează copiii (îndeosebi creioane colorate), elevii şi studenţii, artiştii şi arhitecţii. Cel mai mult utilizează creioanele artiştii, însă aceştia sunt puţini. În consecinţă, activitatea de producţie a fost axată pe creioane care să poată fi utilizate şi de artişti, însă, în principal, de către elevi şi studenţi.

Proucţia de creioane se poate realiza în orice atelier mediu ca dimensiune, necesitând o toleranţă medie la zgomot. De asemenea, un sistem de ventilaţie performant este necesar pentru pulberea de lemn şi cărbune rezultate în urma prelucrării materiei prime. În consecinţă, se va opta pentru o secţiune dintr-o hală industrială, ceea ce ar putea constitui un avantaj economic major prin plata unei chirii foarte mici.

Structura creionului este simplă: două bucăţi de lemn, prelucrat, la care i se realizeaă un şanţ în mijloc, o bucată de cărbune de scris, lemnul este lipit peste o altă bucată identică, prinzând cărbunele la mijloc. Se vopseşte şi se inscripţionează. În capăt se montează o tablă subţire care fixează radiera. Eventual, se ascute.

Această activitate, în consecinţă, necesită următoarele etape:

- Tăierea lemnului în dimensiunile necesare;

- Realizarea şanţului din mijloc;

- Lipirea a două bucăţi de lemn, cu prinderea unui cărbune de scris la mijloc;

- Vopsirea şi inscripţionarea;

- Montarea radierei.

Se constată că sunt necesare următoarele materii prime:

1. Lemn;

2. Lipici;

3. Cărbune de scris;

4. Tablă de fixare;

5. Radieră.

Utilajele folosite sunt:

• Strung pentru lemn;

• Maşină de rindeluit şi grosime Abric;

• Maşină de găurit;

• Sistem montat radiera.

Previziunea vânzărilor

An Produs Cantitate (buc) Preț / Buc Total

2012 Creioane 120,000 10.00 1,200,000

2013 Creioane 140,000 14.00 1,960,000

2014 Creioane 160,000 17.00 2,720,000

Necesarul de utilaje

An Tip utilaj Produs (coef) Zile de reparație Valoare utilaj Necesar utilaj (N)

2012 1. Strung pentru lemn; 0.10 1 500.00 6.52

2. Maşină de rindeluit şi grosime Abric; 0.15 1 400.00 9.78

3. Maşină de găurit; 0.20 1 200.00 13.04

4. Sistem montat radiera. 0.24 1 400.00 15.65

0.00

2013 1. Strung pentru lemn; 0.10 1 500.00 6.52

2. Maşină de rindeluit şi grosime Abric; 0.15 1 400.00 9.78

3. Maşină de găurit; 0.20 1 200.00 13.04

4. Sistem montat radiera. 0.24 1 400.00 15.65

0.00

Preview document

Producția de creioane - Pagina 1
Producția de creioane - Pagina 2
Producția de creioane - Pagina 3
Producția de creioane - Pagina 4
Producția de creioane - Pagina 5
Producția de creioane - Pagina 6
Producția de creioane - Pagina 7
Producția de creioane - Pagina 8
Producția de creioane - Pagina 9
Producția de creioane - Pagina 10
Producția de creioane - Pagina 11
Producția de creioane - Pagina 12

Conținut arhivă zip

  • Productia de Creioane.docx

Alții au mai descărcat și

Profilul Antreprenorului de Succes

Intre iunie 2005 si ianuarie 2006 in 13 state membre UE si in cele doua tari candidate – Romania si Bulgaria – s-a desfasurat o ancheta (Factorii...

Calitatea Mărfurilor Alimentare

I Obiectul de studiu al merceologiei Merceologia este o disciplina cu caracter economic al carei obiect îl constituie studierea proprietatilor...

Analiza celor patru procese de integrare a pieței bunurilor

A: Politica comerciala comuna Aceasta este denumirea generica pentru ansamblul de masuri, instrumente, politici aplicate în domeniul comercial...

Te-ar putea interesa și

Informații bugetare și financiare SC Cogal-Pan SRL Brașov

CAPITOLUL 1. PROFILUL FIRMEI 1.1. PREZENTAREA SOCIETATII Societatea COGAL-PAN SRL este o societate de producţie. Activitatea societăţii se va axa...

Proiect achiziții - SC Crennat SRL

Capitolul 1 - Motivaţie alegere produs Am ales să înfiinţez firma “Sc.Crennat.Srl”care să răspundă la nevoile si dorinţele consumatorilor,care are...

Adam Smith - Avuția națiunilor

Date biografice Adam Smith, economist si filosof scotian a devenit cunoscut prin lucrarea sa de o deosebita anvergura, "Avutia natiunilor",care...

Achiziții

Motivul principal pentru care am ales creioanele pentru realizarea acestui proiect este faptul că îmi place să desen, să folosesc creioanele, atât...

Merchandising

Introducere STRUCTURĂ ŞI CERINŢE PROIECT DE MERCHANDISING Reorganizaţi un magazin amplasat la nivelul solului având o suprafaţă de 3600 mp şi un...

Plan de afacere - Grădinița Strumfulic

1. Sinteza planului de afacere - Scopul planului de afacere este: • Dobândirea unei imagini pertinente a pietei pe care vom evolua, a...

Grile Microeconomie și Macroeconomie

1. Care dintre urmãtoarele caracteristici nu aparþin activitãþii economice? a) este principala formã de activitate practicã; b) este guvernatã...

Analiza Planului de Afaceri la Grădinița Particulară Pinocchio

I. Descrierea afacerii 1.1. Scurtă prezentare Înfiinţarea unei grădinițe particulare, are ca scop dezvoltarea unui învățământ particular, bine...

Ai nevoie de altceva?