Servicii și utilități publice - reciclarea deșeurilor în UE

INTRODUCERE

Dezvoltarea urbană şi industrială din ultimele decenii, apariţia marilor aglomerări urbane. dar şi situaţia economico-socială a societăţii au avut ca rezultat, printre altele, creşterea cantităţiilor de deşeuri, acumulăndu-se astfel volume mari de reziduuri în zonele afectate depozitării acestora. Capacităţiile insuficiente pentru colectarea şi transportul deşeurilor menajere au determinat apariţia de zone urbane sau periurbane în care se stochează deşeuri, punănd în pericol sănătatea populaţiei şi calitatea mediului şi afectănd în mod negativ peisajul.

Deşeurile urbane (orăşeneşti, municipale) reprezintă totalitatea reziduurilor colectate din aglomerările urbane şi cuprind deşeuri menajere (produse de către populaţie), dar şi deşeuri din locuri publice şi de la îngrijirea spaţiilor verzi, deşeuri industriale şi medicale nepericuloase, nămoluri de la epurarea apelor uzate orăşeneşti, deşeuri din construcţii şi demolări, alte tipuri de deşeuri inerte şi/sau nepericuloase.

Strategia modernă privind gospodărirea deşeurilor include o ierarhizare a opţiunilor de management al acestora în care primul accent este pus pe prevenirea producerii deşeurilor. Aceasta este urmată de promovarea acţiunilor de reciclare şi refolosire şi apoi optimizarea metodelor de stocare finală a deşeurilor.

I. NOŢIUNI GENERALE RECICLAREA DEŞEURILOR MENAJERE

Deşeurile menajere cuprind, în special, gunoaiele menajere propriu-zise, grămezile de deşeuri, deşeurile legate de folosirea automobilelor (epave, pneuri, bidoane) etc. Cantităţile de deşeuri casnice produse, diferă de la o ţară la alta, în funcţie de nivelul de dezvoltare, tradiţie, etc. Astfel, în 1990, un francez arunca zilnic 1 kg de gunoi, cantitate comparabilă cu cea produsă de către ceilalţi vest-europeni, dar inferioară de aproape două ori celei produse de un american ori un canadian.

Se constată în ultimele decenii creşterea ponderii, în cadrul deşeurilor menajere, a hârtiei şi a cartonului, a materialelor putrescibile etc. Pentru a scăpa de aceste deşeuri menajere, cel mai bun “tratament” este reciclarea lor, pentru care sunt folosite curent trei metode: compostajul, incinerarea, depozitarea. Ponderea acestora este foarte variabilă de la o ţară la alta, de la o epocă la alta. De exemplu, în Franţa, incinerarea este folosită de 45% din populaţie, faţă de 8% care foloseşte compostajul şi 45 %, descărcarea „controlată”.

Fiecare procedeu de tratare are avantajele şi dezavantajele sale:

a. compostajul: priveşte mai ales partea fermentabilă (cca 50% din total) a gunoaielor (deşeuri alimentare, hârtie, etc.) Din punct de vedere tehnic, compostajul constă în lăsarea deşeurilor mai multe luni în aer liber, să fermenteze. Apoi, în uzine, are loc operaţia de compostare, care dă naştere la aşa-numitele „humus-uri” ori elemente chimice în cantitate slabă, precum magneziu, cupru, zinc etc.

b. incinerarea : vizează partea combustibilă a deşeurilor menajere. Contrar uzinelor de compostaj, care reclamă spaţii întinse, incinerarea este o soluţie „compactă” utilizată cu precădere în cazul marilor aglomeraţii urbane. Din păcate, deşeurile menajere sunt un combustibil destul de sărac – de cca cinci ori mai puţin caloric decât cărbunele - şi, în afară de aceasta, foarte eterogen.

c. depozitarea: rămâne procedeul cela mai frecvet în ţările dezvoltate.„Depozitarea controlată” constă în a nivela la intervale scurte de timp ( la o zi sau două) şi a separa straturile de gunoaie de cele de nisip ori pământ. Această tehnică evită mirosurile şi risipirea, dar nu rezolvă toate problemele delicate.