Auto-îndeplinirea Profețiilor

O profeţie care se auto-îndeplineşte este o prezicere care prin simplul fapt că a fost făcută dă naştere la evenimente care o fac să fie adevărată. Cu alte cuvinte este vorba de faptul în care o afirmaţie profetică falsă, o profeţie declarată ca a fi adevărată când de fapt nu este, poate fi suficientă să influenţeze oamenii prin intermediul fricii sau confuziei logice astfel încât reacţiile acestora să ducă la îndeplinirea profeţiei.

Conceptul, creat de Robert K. Merton, porneşte de la teorema lui Thomas care afirmă că dacă oamenii definesc anumite situaţii ca fiind reale atunci ele sunt reale prin consecinţele acestora.

Thomas susţine că oamenii nu reacţionează doar la situaţiile în care se află ci şi cel mai adesea la modul în care percep situaţiile şi înţelesurile care le atribuie acestora. De aceea comportamentul lor este determinat în parte de interpretarea, percepţia, explicaţiile şi amintirile manifestate de aceştia decât de situaţiile respective. Odată ce o persoană se autoconvinge că o situaţie are o anumită semnificaţie, indiferent dacă are cu adevărat sau nu, ea va acţiona în consecinţă.

Oamenii îşi vor schimba adesea atitudinea pentru a se conforma cu ceea ce prezic public.

Credinţele şi expectanţele pot crea realitatea socială, pot influenţa cursul evenimentelor în aşa fel încât, chiar neadevărate, ele sfârşesc prin a se adeveri.

Psihologii sociali au descris mecanismul care generează auto-îndeplinirea profeţiilor în interacţiunile interpersonale astfel:

1. Observatorul dezvoltă anumite expectanţe eronate despre actor;

2. Observatorul acţionează ca şi cum aceste expectanţe ar fi adevărate, şi îl

tratează pe actor în consecinţă;

3. Opiniile observatorului schimbă conceptul de sine al actorului. Astfel, actorul

îşi adaptează comportamentul la atitudinile şi opiniille pe care le exteriorizează actorul;

4. Observatorul interpretează comportamentul actorului ca o confirmare a

credinţelor sale iniţiale.

Având în vedere mecanismul de mai sus mă simt tentată să consider adevărată ideea conform căreia prima impresie contează cel mai mult, este cea mai importantă. Asta deoarece atunci când vedem o persoană pentru prima dată, o etichetăm, ne formăm o idee despre ea, despre felul ei de a fi, neţinând cont de anumite împrejurări care îi determină comportamentul în momentul respectiv (de factorii situaţionali). La fel este şi în cazul în care ni se furnizează anumite informaţii despre cineva şi despre personalitatea sa. Înainte de a ne convinge cum este persoana respectivă cu adevărat avem tendinţa de a ne comporta cu aceasta ca şi când părerea noastră iniţială ar fi fost adevărată. Şi nu ţinem cont de faptul că este posibil ca, comportamentul persoanei în cauză să fie determinat chiar de aşteptările şi atitudinile noastre. Sau chiar mai rău, să ignorăm acele comportamente care nu sunt în conformitate cu expectanţele noastre iniţiale sau să interpretăm acele comportamente ambigue ca pe unele care ne probează aşteptările. Astfel, între noi şi cealaltă persoană intervine un contract social implicit, prin care cădem de acord să jucăm anumite roluri unul faţă de celălalt.

După părerea mea, acest mecanism este valabil şi în cazul în care persoana cu care interacţionăm este înlocuită de un produs sau serviciu, sau, de ce nu, de o persoană publică ce doreşte să ocupe o poziţie socială importantă şi are nevoie de votul nostru pentru a realiza acest lucru (în campaniile electorale).