Comunicare Politică

Această lucrare îşi propune să analizeze democraţia în general dar şi democraţia din Romania în particular. Lucrarea se structurează în două părţi, fiecare având un rol important în clarificarea temei alese. Astfel, prima parte va cuprinde concepte teoretice şi definiţii, iar cea de a doua parte va conţine o analiză a democraţiei existente în România după modelul oferit de Arend Lijphart, în lucrarea sa „Modele ale democraţiei”.

Ipoteză: Democraţia este un regim politic care se diferenţiază de alte regimuri politice prin principiile pe care le promovează. Printre aceste pricipii se află pluralismul care este imperios necesar pentru existenţa unei democraţii.

Din anul 1990 România este o ţară democratică, cu o democraţie indirectă, care aparţine modelului consensualist.

I. Definirea conceptelor

Democraţia reprezintă una dintre cele mai complexe probleme ale organizării politice din lumea contemporană căreia i se acordă o importanţă deosebită de către analişti şi politologi.

Democraţia este un termen de origine greacă, provenind de la demos (popor) şi kratos (putere), înseamnă puterea poporului si dateaza din antichitate, când au existat şi primele forme de organizare democratică, ceea ce a făcut pe mulţi politologi sa definească democraţia ca forma de organizare politică a societăţii în care conduce poporul.

Preşendintele american Abraham Lincoln definea democraţia ca guvernarea nu numai de către popor, ci şi pentru popor, adică guvernarea în acord cu preferinţele poporului.

În cartea sa „Poliarhiile”, Robert A. Dahl, asociază termenul de democraţie cu un sistem politic care se caracterizează printr-o receptivitate completă sau aproape completă faţă de toţi cetăţenii. Astfel, autorul consideră că o trăsătură fundamentală a democraţiai este receptivitatea constantă a guvernului la preferinţele cetăţenilor, consideraţi egali din punct de vedere politic. Există trei condiţii care, spune autorul, sunt necesare unei democraţii, fără să fie însă şi suficiente. Astfel, toţi cetăţenii trebuie să beneficieze de şanse neîngrădite: de a-şi formula prferinţele; de a face cunoscute aceste preferinţe celorlalţi cetăţeni şi guvernului prin acţiuni individuale şi colective; ca guvernul să le cântărească prferinţele fără părtinire, fără a face discriminări în funcţie de conţinutul sau sursa preferinţei.

O definiţie a democraţiei pe care o considerăm mai apropiata de realitate ar fi urmatoarea: democraţia este o formă de organizare si conducere politică a societăţii de către cei care deţin puterea prin consultarea cetăţenilor, ţinând cont de voinţa acestora, de interesele şi aspiraţiile de progres ale ţării.

Autorii lucrării ˝Politologie˝ observă că o întreagă experienţă istorică evidenţiază faptul potrivit căruia democraţia, conducătorii, deţinătorii puterii politice, indiferent de apartenenţa lor de grup social, trebuie să reprezinte voinţa majorităţii poporului. Pentru ca, în mod real, societatea să se bazeze pe o organizare şi conducere politică democratică, în mod obligatoriu trebuie să se respecte anumite reguli sau principii de bază, luate ca un tot unitar, care pot să îmbrace forme concrete, în funcţie de etapa respectivă si condiţiile istorice ale fiecărei ţari. Printre aceste principii autorii menţionează:

- existenţa unui cadru legislativ, inclusiv o lege fundamentală (constituţia), în care să fie prevăzute drepturile si libertăţile fundamentale ale omului şi popoarelor, egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor si popoarelor în a gândi si a se organiza în mod liber, a-si manifesta pozitiile faţă de conducători, cu garanţii legislative ca aceste drepturi si libertăţi să poată fi exprimate şi exercitate liber;

- întrucât, de-a lungul evoluţiei societăţii omeneşti, s-a impus, ca instituţie politică de prim ordin, statul, care asigura, în principal, din punct de vedere politic, organizarea şi conducerea societăţii, trebuie să se înfăptuiască separaţia puterilor în stat; puterea legislativă care, în totalitatea ei, în mod obligatoriu, atât pe plan local cât şi central, să aparţină unui for ales în mod liber de către toţi cetăţenii. De regulă, această putere este reprezentată în parlament şi foruri similare pe plan local; puterea executivă, a administraţiei de stat care, obligatoriu, trebuie să emane de la puterea legislativă, sau parţial să fie aleasă direct de popor precum şeful executivului; puterea judecatorească, în functie de condiţii, poate sa emane de la forul legislativ sau sa fie aleasa direct de cetăţeni. Separarea puterilor în stat a apărut ca o necesitate şi ca o garanţie împotriva totalitarismului;

- existenţa unui mecanism politic menit să asigure condiţii pentru exercitarea liberă de către toţi cetăţenii a dreptului de a alege şi a fi aleşi în organele de conducere centrale si locale ale statului precum: vot universal direct si secret, un regim politic garantat de lege (parlament, funcţii de conducere etc., care să fie alese);